Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, Iskander în curte și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”

Peste 2 mii de susținători ai Marinei Tauber au adoptat o rezoluție prin care cer demisia procurorului general interimar

Robu
24 iulie 2022, ora 19:43

Membrii și activiștii Partidului „ȘOR”, care au protestat duminică, 24 iulie, în fața sediului Procuraturii Generale, în susținerea deputatei Marina Tauber, cer demisia imediată și necondiționată a șefului interimar al acestei instituții, Dumitru Robu. Cei peste 2.000 de protestatari au adoptat, cu unanimitate de voturi, o rezoluție prin care constată că justiția în Republica Moldova a fost capturată de actuala guvernare și acționează exclusiv în interese politice și de grup. 

Autorii documentului constată că, odată cu accederea PAS la guvernare, Procuratura Generală, unul dintre pilonii de bază ai statului de drept, a intrat într-un proces amplu de degradare instituțională. Potrivit lor, noua guvernare a desemnat procuror general interimar, cu grave probleme de integritate, care manifestă o atitudine docilă în raport cu puterea și a transformat instituția într-o bâtă politică.

„De mai bine de un an, asistăm la un șir întreg de răfuieli brutale, motivate politic, cu Procuratura Generală în rol principal, și la o campanie violentă de intimidare a opoziției, dar și a tuturor celor care manifestă o atitudine critică față de actuala guvernare”, se spune în rezoluție.

Susținătorii Marinei Tauber afirmă că noua conducere a Procuraturii Generale execută întocmai comenzile puterii, care urmărește anihilarea tuturor forțelor care i se opun, și recurge la măsuri extreme, precum reținerile abuzive, șantajul și intimidările. Drept dovadă, spun ei, sunt indicațiile exprese vociferate de exponenții guvernării în platourile de televiziune sau chiar direct de la tribunele instituțiilor de stat, ca ulterior, aceste solicitări să devină imediat subiect de anchetă la Procuratură. 

„Unul dintre cele mai grave abuzuri, comise recent de reprezentanții puterii, în comun cu procuratura de buzunar, constă în hărțuirea, intimidarea și linșajul public la care sunt supuși membrii și activiștii Partidului „ȘOR”, care este, la ora actuală, cea mai vocală forță de opoziție. Mai mult decât atât, reținerea, iar apoi plasarea în arest preventiv în Penitenciarul 13 a deputatului Marina Tauber, unul dintre liderii de bază ai opoziției, fără motive pertinente și cu încălcarea brutală a normelor și cutumelor existente, demonstrează că justiția în Republica Moldova a fost capturată definitiv și acționează exclusiv în interes politic și de grup, fapt ce contravine flagrant principiilor statului de drept”, se arată în document.

În aceste condiții, participanții la protest au cerut demisia imediată și necondiționată a procurorului general interimar, Dumitru Robu, menționând că orice zi de aflare a acestuia în funcție compromite și mai mult justiția din Republica Moldova și contribuie la instaurarea unui regim despotic și dictatorial.

 „Calificăm toate deciziile luate la indicația persoanei respective ca fiind părtinitoare și abuzive, prin urmare, acestea sunt lipsite de legitimitate. Îndemnăm întreaga societate, precum și partenerii străini ai țării noastre să ia act de această situație și să se alăture demersului nostru”, se mai spune în rezoluția adoptată la protest.

Reamintim că protestatarii au venit cu pancarte pe care scrie „Libertate Marinei Tauber!”, „Jos mâinile de pe Marina Tauber!”, „Jos mâinile de pe Partidul ȘOR”!.

Totodată, aceștia acuză PAS și pe Maia Sandu că ar sta în spatele arestării lui Tauber. Serviciul de presă de la Președinție ne-a comunicat sâmbătă, 23 iulie, că nu va comenta acuzațiile, lansate de Tauber, de altfel, și atunci când a fost reținută. Pe 22 iulie, PAS le-a calificat drept false și populiste.

TV8.md reamintește că Marina Tauber a fost plasată în arest în Penitenciarul nr. 13 pentru 30 de zile. Decizia a fost luată sâmbătă, 23 iulie, de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Aceasta a fost pusă sub învinuire pe faptul „acceptării cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat” și „falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Politic „ȘOR”.

Anterior, Tauber a fost reținută pentru 72 de ore și plasată în izolatorul de detenție preventivă al CNA, fiind vizată în două cauze penale pornite pe faptul „acceptării cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat” și „falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Politic „ȘOR” pentru semestrul I al anului 2022”.

Tauber a spus că nu își recunoaște vina și că toate acțiunile și învinuirile la adresa ei sunt doar niște presiuni și lupte politice.

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS), în comun cu procurorii anticorupție, au descins joi, 21 iulie, cu percheziții în mai multe locații din țară, în cadrul unui dosar pornit cu privire la finanțarea ilegală a Partidului ȘOR.

Potrivit procurorilor, s-a constatat că partidul ar fi acceptat conștient bani de proveniență dubioasă, din partea unei grupări criminale, care erau folosiți în interes de partid, precum onorarii pentru artiști, salarii pentru membri și organizarea de proteste. Banii grupului criminal ajungeau în Republica Moldova sub formă de transferuri și convertiri, inclusiv în criptovalută, iar pentru a camufla originea mijloacelor financiare, erau folosite diverse canale de finanțare precum Dubai, Viena, Monaco.

Au avut loc percheziții și în mai multe locații din țară, în aceeași cauză penală. Verificări s-au făcut inclusiv la sediul central al PP „ȘOR”, situat pe str. M. Kogălniceanu din Capitală.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Record la benzină și motorină: Cum se formează prețul carburanților în Moldova
/INFOGRAFIC/ Record la benzină și motorină: Cum se formează prețul carburanților în Moldova
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
/VIDEO/ AMPRENTE: Tragedia de la Măgdăcești. Cine trebuia să intervină?
/VIDEO/ AMPRENTE: Tragedia de la Măgdăcești. Cine trebuia să intervină?
Adolescentă de 16 ani, dată dispărută în Chișinău: A închis telefonul poliției
Adolescentă de 16 ani, dată dispărută în Chișinău: A închis telefonul poliției

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente