Ambasada Republicii Moldova în Israel a venit cu un mesaj în care condamnă cu fermitate atacul armat asupra unui autobuz la Ierusalim. Potrivit presei israelienei, opt persoane au fost rănite, dintre care două sunt în stare foarte gravă.
„Condamnăm cu fermitate atacul terorist din Ierusalim din această noapte. Gândurile noastre sunt alături de victime, cărora le dorim recuperare grabnică”, se arată în mesajul Ambasadei Republicii Moldova în Israel.
TV8.md reamintește că atacul a avut loc în dimineața zilei de duminică, 14 august. Nu se cunosc cauzele producerii tragediei, însă poliţia israeliană a anunţat că a arestat un bărbat suspectat că a tras asupra autobuzului în centrul Ierusalimului.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Shaarei Tsedek din Ierusalim a declarat pentru AFP că echipele medicale au fost nevoite să efectueze o operaţie de cezariană unei gravide rănite în atac.
„Ea rămâne intubată şi în stare gravă. Copilul s-a născut şi este în stare stabilă. Oricine doreşte să ne facă rău ar trebui să ştie că va plăti preţul pentru orice prejudiciu adus civililor noştri”, a declarat prim-ministrul israelian Yair Lapid.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md




































