Liderii Serbiei și Kosovo nu au reușit să ajungă la o soluție în cadrul unei reuniuni de criză care a avut loc joi, 18 august, la Bruxelles, dar au convenit asupra continuării discuțiilor în zilele următoare pentru a rezolva tensiunile dintre țările lor, a declarat șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, transmite Reuters, potrivit G4Media.
„Din nefericire, nu am (ajuns) încă la un acord astăzi, dar nu este sfârșitul poveștii, ambii lideri au fost de acord că procesul trebuie să continue și că discuțiile vor fi reluate în zilele următoare”, a declarat Borell, după discuțiile cu președintele sârb Aleksandar Vucic și cu premierul kosovar Albin Kurti.
„Mai este timp până la 1 septembrie, nu renunț”, a adăugat Borrell, referindu-se la termenul limită într-o dispută între Serbia și Kosovo privind plăcuțele de înmatriculare.
Schimbul de replici agresive între Serbia şi Kosovo a determinat Uniunea Europeană să dea publicităţii, la finalul săptămânii trecute, o declaraţie în care cere „ambelor părţi să pună capăt imediat ostilităţilor reciproce şi declaraţiilor periculoase şi să acţioneze în mod responsabil'”.
În prezent, procesul de aderare a Serbiei la UE este blocat din cauza disputei cu Kosovo.
Regiunea Kosovo şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Belgrad în februarie 2008. Independenţa Kosovo este recunoscută de peste 100 de state din întreaga lume, printre care 22 dintre cele 27 de membre ale Uniunii Europene.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md





































