Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și mai mulți deputați au fost surprinși în fața bustului lui Eminescu, cântând melodia „Pentru ea” de Doina și Ion Aldea-Teodorovici. Totodată, Grosu a declarat că limba română ne unește și că 31 august este „o ocazie în plus de a comemora înaintașii noștri”.
„Dumnezeu prima oară când a plâns printre astre/ El a plâns peste țară cu lacrima limbii noastre”, sunt câteva din versurile piesei patriotice.
Limba română, „la sigur, ne unește, pentru că este limba în care noi comunicăm, face parte din ADN-ul poporului român și este un motiv în plus să ne gândim la corectitudinea cum o folosim, cât de importantă este ea pentru noi, pentru copiii noștri și o ocazie în plus de a comemora înaintașii noștri”, a subliniat șeful Legislativului.
TV8.md reamintește că Republica Moldova celebrează miercuri, 31 august, Ziua Limbii Române. Sărbătoarea este marcată în țara noastră de 33 de ani. Cu tot atâția ani în urmă s-a revenit și la grafia latină.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md





















