În contextul în care procesul de confiscare a averilor penalilor se tergiversează, iar unii judecători ar face-o intenționat, președinta Maia Sandu propune modificarea legislației cu privire la absolvirea de la răspunderea penală. Mai exact, șefa statului propune ca termenul de prescripție să se ofere doar la ancheta penală nu și la procesul de judecată.
„Am convenit să modificăm Legislația cu privire la absolvirea de răspundere penală datorită expirării termenului de prescripție pentru a exclude abuzurile privind tergiversarea examinării cauzelor penale în instanța de judecată. Deci, această prevedere de lege cu privire la termenul de prescripție să se refere doar la ancheta penală și nu la procesul de judecată.
Avem mult situații când judecătorii intenționat tergiversează procesul de judecată ca să expire termenul și să nu mai poată fi sancționați toți cei vizați de anchetă”, a declarat Maia Sandu.
În cadrul aceluiași briefing de presă, Maia Sandu s-a arătat nemulțumită de tergiversarea examinării dosarelor de rezonanță de către instanțele de judecată. În acest context, a cerut Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) să vină cu o soluție, chiar dacă este necesar crearea unei instanțe specializate.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md





















