Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1680: Explozie în Moldova, prețul alertelor și avertisment atomic. „Putin repetă cea mai mare catastrofă”

Și-a construit casa soarelui: Un locuitor al Capitalei își încălzește casa din contul panourilor fotovoltaice

Panouri solare
11 septembrie 2022, ora 10:00

Că o fi 30 de lei sau mai mult, pe unii prețul la gaz nu-i afectează, practic, deloc. Mai mult, în sezonul cald, au zero pe facturi. Este performanța la care au ajuns puținii curajoși din țara noastră, care și-au instalat panouri solare pe casă. Unul dintre aceștia este și Dinu Bubulici din Chișinău. Bărbatul se laudă că resimte efectele crizei energetice mai puțin, totuși, recunoaște, că instalația l-a costat peste 3500 de euro, iar banii și-i va recupera în aproape șapte ani. I-a aflat întreaga poveste, jurnaliștii de la echipa Cu sens.

Dinu Bubulici locuiește în Chișinău, într-o casă eficientă energetic. În 2020 și-a instalat pe acoperiș panouri fotovoltaice, care îi asigură casa cu energie electrică. Mai mult, nu este conectat la rețeaua de gaz, pentru că energia produsă de panourile solare e suficientă pentru a o încălzi iarna. 

„Am 14 panouri. Ele în sumă generează momentan 5 kw/h când soarele este cel mai sus, anual circa 5.000 kw ore generează. Asta îmi acoperă cam jumătate din consumul meu în total. Luând în considerare că și încălzirea la mine este pe electricitate, am instalat câteva pompe de căldură”.

Astfel, pentru el efectele crizei energetice sunt resimțite mult mai puțin. Pentru încălzirea casei la sol de aproximativ 75 de metri pătrați, cel mai mult bărbatul a achitat pentru lumină 1100 de lei. Asta în plin sezon rece, susține el.

„Deja de la sfârșit de martie, aprilie încolo factura este foarte mică și pe timp de vară deja nu achităm nimic pentru lumină. Mulți consideră că investiția în panouri fotovoltaice este o investiție proastă pentru că ea se răscumpără în mulți ani. Dar pe de altă parte dacă să iei și inflația și toate chestiile acestea și costurile se măresc, deja devine în plusul tău”.

În total instalarea acestor panouri solare l-a costat aproape 3500 de euro. Bărbatul și-a făcut calculele și spune că peste doi ani va primi doar venit. Între timp, datele arată că doar 471 de moldoveni au acasă panouri fotovoltaice. Adică, cam 0,05% din numărul total de consumatori casnici de curent electric.

„În măsura, în care Republica Moldova depinde în proporție de 75 la sută de sursele energetice de import, o opțiune ar fi ca să ne acoperim acest consum din producerea energiei din surse proprii. Ceea ce practic este imposibil. De aceea și vă spuneam că opțiunea cea mai optimistă pentru noi ar fi 30-35 la sută până în anul 2025”.

Asta pentru că oamenii din sate nu cunosc despre astfel de tehnologii și nici măcar nu dispun de surse financiare pentru asta, susțin specialiștii din domeniu. Iar antreprenorii le instalează pentru a câștiga bani. Abia în acest an a fost simplificată prin lege procedura de instalare a panourilor solare. Chiar și așa, mai este nevoie de rectificări, susțin unii experți. 

„Este exagerat de scump pentru Republica Moldova. Eu consider că ar trebui să fie scos TVA-ul la devamare, din motiv că 20% TVA-ul care se achită pentru panourile fotovoltaice, plus la aceasta 20% pentru fractul, adică pentru transportul panourilor care constituie un container ne costă la 20 de mii de dolari”, a spus directorul executiv A.O. „Renașterea Rurală”, Vladimir Ursu.

La capitolul energie din surse regenerabile în UE primul loc îi aparține Austriei, unde circa 73 la sută din case au panouri solare. Urmează Suedia cu 66%, Danemarca cu 62%, Letonia cu 53% și Portugalia cu 52%.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente