Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1680: Explozie în Moldova, prețul alertelor și avertisment atomic. „Putin repetă cea mai mare catastrofă”

Guvernul va aloca din fondul de rezervă 800 de mii de euro pentru efectuarea auditului datoriilor Moldovagaz către Gazprom

Moldovagaz-Gazprom
15 septembrie 2022, ora 12:18

Guvernul va aloca din fondul de rezervă 800 de mii de euro pentru achitarea serviciilor de efectuare a auditului al pretinsei datorii a companiei Moldovagaz către Gazprom și către S.R.L. „Factoring Finance” pentru livrările de gaze consumatorilor Republicii Moldova de pe malul drept al râului Nistru. Potrivit unui proiect de Hotărâre publicat de Agenția Proprietății Publice, instituția a fost delegată să achiziţioneze servicii de audit independent, prin utilizarea procedurii de negociere, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. 

În acest sens a fost elaborat și aprobat un Caiet de sarcini, care stabilește obiectivul principal al auditului, anunțat de Agenția Proprietății Publice, în calitatea sa de acționar al S.A. „Moldovagaz”, care constă în elucidarea cu exactitate a constituirii datoriei S.A. „Moldovagaz” faţă de S.A.P. „Gazprom” şi S.R.L. „Factoring Finance”, pentru gazele naturale livrate consumatorilor de pe malul drept în perioada din 27 august 1991 şi până la 31 octombrie 2021, inclusiv:

 - Verificarea repartizării de către S.A. „Moldovagaz” (a predecesorilor săi) a plăților pentru consumul de gaze între consumatorii de pe malul drept și cel stâng; 

- Verificarea evaluării activelor transmise anterior către S.A.P. „Gazprom” ca decontare (parțială) a datoriilor pentru gazele livrate consumatorilor de pe malul drept și, dacă este cazul, reevaluarea acestor active; 

- Verificarea faptului dacă plăţile anterioare au fost corect alocate pentru stingerea datoriilor pentru gazele livrate consumatorilor de pe malul drept; 

- Verificarea legalităţii cesionării/lor creanţelor S.A.P. „Gazprom” către S.R.L. „Factoring Finance”. 

Potrivit proiectului, procedura de audit va fi efectuată de operatorul economic „Wikborg Rein Advokatfirma” A.S. împreună cu „Forensic Risk Alliance & Co. 

Suplimentar, caietul de sarcini prevede desfășurarea misiunii de audit în câteva etape, iar efectuarea plăților către entitățile de audit contractate se va realiza pe măsura muncii asumate și îndeplinirii fiecărei etape către data prevăzută.

TV8.md reamintește că statul va achita norvegienilor de la Wikborg Rein Advokatfirma AS și britanicilor de la Forensic Risk Alliance & Co, contractați să facă auditul financiar al datoriei Moldovagaz către Gazprom, peste 15 milioane de lei. Potrivit informațiilor de pe site-ul oficial al Agenției Achiziții Publice, valoarea contractului semnat de Agenția Proprietății Publice (APP) și cele două companii străine este, mai exact, de 15.742.640,00 de lei.

Cele două companii se angajează să facă până în 30 ianuarie 2023 auditul datoriilor la gazele livrate Republicii Moldova. Contractul a fost atribuit prin procedura de negocieri directe, în urma dispoziției Comisiei Situații Excepționale din 13.07.2022.

Agenția Proprietăți Publice (APP) a anunțat la sfârșitul lunii ianuarie despre inițierea procedurii de achiziție a serviciilor de audit a datoriei Moldovagaz către Gazprom.

Pe 31 august, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a anunțat că a discutat cu directorul general al Gazprom, Alexei Miller, și l-a informat că realizarea auditului până la 1 octombrie nu este posibilă și a reiterat necesitatea de a extinde termenul până la data de 31 martie 2023. 

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente