Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, tensiune la ONU și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”

„Fără război! Fără mobilizare!”: Rușii au ieșit la proteste. Au fost trântiți la pământ, loviți, dar și arestați

Proteste
21 septembrie 2022, ora 19:27

Locuitori din mai multe orașe din Rusia, în special din Siberia și Orientul Îndepărtat, au organizat proteste, miercuri, 21 septembrie, față de decizia lui Vladimir Putin de mobilizare militară parțială, iar zeci de manifestanți ar fi fost deja reținuți, conform The Moscow Times. Pe rețelele sociale au început să circule imagini cu protestatari trântiți la pământ, loviți și băgați în autobuze de către forțele de ordine, relatează HotNews.

Peste 109 participanți la manifestațiile de miercuri au fost arestați până acum, a anunțat grupul independent de monitorizare a protestelor OVD-Info, citat de Reuters.

Au fost anunțate proteste în cel puțin 43 de orașe din Rusia.

Astfel de proteste au fost organizate în orașul siberian Irkutsk, unde cel puțin 10 dintre manifestanții care s-au adunat într-o piață centrală au fost reținuți, precum și în orașele Ulan-Ude, Yakutsk sau Khabarovsk.

Manifestanții au pancarte cu mesaje precum „Fără război! Fără mobilizare!” și „Soții, tații și frații noștri nu vor să omoare alți soți și tați”.

Au loc proteste și la Novosibirsk, cel mai mare oraș din Siberia, iar pe rețelele sociale au început să apară imagini cu violențe ale polițiștilor împotriva manifestanților.

O manifestație a fost organizată și la Ekaterinburg, capitala regiunii Sverdlovsk, în imaginile distribuite pe Twitter putând fi văzuți manifestanți loviți și ridicați de către forțele de ordine, care îi forțează să intre în autobuze.

Mișcarea rusă „Vesna” a făcut apel la proteste naționale în Federația Rusă față de mobilizarea parțială anunțată, miercuri, de președintele Vladimir Putin, potrivit Meduza.

Activiștii i-au îndemnat pe oameni să se strângă, miercuri, de la ora 19:00, în centrul fiecărui oraș din Rusia.

Avertismentul Procuraturii

Procuratura din Moscova a avertizat că persoanele care participă la mitinguri „ilegale” vor fi pedepsite conform legislației ruse în vigoare, a transmis agenția rusă de presă TASS.

Procuratura susține că protestele de miercuri nu sunt autorizate și că cei care participă la aceste „acțiuni ilegale” vor fi pedepsiți.

„Evenimentele de masă anunțate nu au fost coordonate cu autoritățile executive în conformitate cu procedura stabilită prin lege. Procuratura din Moscova avertizează că distribuirea unor astfel de materiale prin intermediul rețelelor de socializare, forumurilor și altor platforme de internet, implicarea utilizatorilor de internet, inclusiv a minorilor, în activități ilegale, precum și participarea la acțiuni ilegale sunt pedepsite în conformitate cu legislația administrativă și penală în vigoare”, se arată într-un comunicat al procuraturii.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Record la benzină și motorină: Cum se formează prețul carburanților în Moldova
/INFOGRAFIC/ Record la benzină și motorină: Cum se formează prețul carburanților în Moldova
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
/VIDEO/ AMPRENTE: Tragedia de la Măgdăcești. Cine trebuia să intervină?
/VIDEO/ AMPRENTE: Tragedia de la Măgdăcești. Cine trebuia să intervină?
Adolescentă de 16 ani, dată dispărută în Chișinău: A închis telefonul poliției
Adolescentă de 16 ani, dată dispărută în Chișinău: A închis telefonul poliției

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente