Ex-deputatul Platformei „Demnitate și Adevăr”, Alexandru Slusari, susține că ultima decizia a Rosselhoznadzor care a dat undă verde producătorilor agricoli din Orhei ca să-și vândă producția pe piețele din Federația Rusă, este „o tentativă crasă de umilință a Republicii Moldova”. Totodată, acesta se arată indignat de faptul că decizia a fost anunțată fără ca autoritatea rusă să poarte discuții cu autoritățile de la Chișinău.
„Ultima decizia a Rosselihoznadzorului este o tentativă crasă de umilință a Republicii Moldova. O Instituție federală rusă de control fitosanitar fără discuții cu autoritățile centrale abilitate moldovenești și fără vizitarea țării noastre acceptă importul producției vegetale în Federația Rusă doar pentru 3 întreprinderi din raionul Orhei.
Sub garanția unui președinte de raion, care nu are nici o tangență cu domeniul agricol ! Apropo, una din cele trei întreprinderi nici nu are livezi de mere. Mai îndrăznește cineva să afirme că aceasta autoritatea rusă Rosselihoznadzor nu este încă o bâtă geopolitică ?”, scrie directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, pe pagina sa de Facebook.
Slusari susține că autoritățile de la Chișinău se prefac „că nu se întâmplă nimic”, iar o decizie în susținerea producătorilor încă nu a fost luată.
„Ieri toată ziua am așteptat reacția Ministerului Afacerilor Externe, ANSA sau a Ministerului Agriculturii la acest gest mai mult decât neprietenos, care este unu subversiv în raport cu statalitatea noastră , sprijină deschis separatismul și provoacă tulburări interne. Din păcate, nu a urmat nimic.
Probabil, trebuie să așteptăm ca în continuare dreptul de a exporta producția horticolă în Rusia va fi acordat agricultorilor sub garanția personală a fugarului Ilan Șor, care din Israel sau poate din Federația Rusă va vedea molia orientală în fiecare ladă de fructe. Iar autoritățile noastre vor continua să se prefacă că nu se întâmplă nimic sau, cu alte cuvinte, să ne țină de proști”, mai precizează Slusari.
Ex-deputatul susține că încă nu au fost luate decizii astfel încât să susțină fermierii.
„Totodată, în situația în care guvernul, în pofida promisiunilor, până în prezent așa și nu a realizat nici o măsură palpabilă în vederea susținerii fermierilor, afectați cumulativ de multiple crize, unii agricultori disperați sunt nevoiți să meargă sub крыша unor criminali și șarlatani politici”, își încheie mesajul Slusari.
TV8.md reamintește că Rosselhoznadzor a anunțat vineri, 7 octombrie, că producătorii agricoli din Orhei pot să-și vândă producția pe piețele din Federația Rusă. Mai mult, Serviciul de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse, Rosselhoznadzor, a precizat că livrările de fructe și legume de către trei întreprinderi din Republica Moldova vor putea fi găsite pe piețele rusești.
Pe 9 septembrie, o delegație din Republica Moldova din partea opoziției parlamentare a efectuat o vizită de lucru în Federația Rusă. Din ea au făcut parte reprezentații fracțiunii Partidului Șor: Reghina Apostolova și Petru Jardan, dar și deputatul PCRM Constantin Starîș. Aceștia ar fi mers să discute un preț preferențial la gaz pentru raionul Orhei precum și reluarea exporturilor.
Aceștia s-au întâlnit cu deputatul rus Dmitri Novikov, reprezentant al fracțiunii parlamentare a Partidului Comunist din Federația Rusă. Invitată în cadrul emisiuni „Новая неделя” cu Anatolie Golea, la TV8, șefa statului, Maia Sandu a declarat că reprezentanții Partidului Politic Șor au mers în Rusia nu pentru a încerca să rezolve problemele cetățenilor, ci pentru a „vinde ideea de destabilizare” în Republica Moldova și a-i convinge pe cei de la Moscova că sunt un partid pro-rus.
Din 15 august, Serviciul de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse, Rosselhoznadzor, a introdus restricții temporare la importul de produse agricole din 31 de regiuni din Republica Moldova.
Mai exact, au fost impuse restricții pentru produsele agricole importate din următoarele regiuni ale Republicii Moldova: Anenii Noi, Basarabeasca, Briceni, Cahul, Cantemir, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Criuleni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Hîncești, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Ocnița, Orhei, Rezina, Rîșcani, Sîngerei, Soroca, Strășeni, Șoldănești, Ștefan-Vodă, Taraclia, Telenești și Ungheni, precum și din unitatea teritorial-administrativă a R. Moldova „Găgăuzia” și municipiile Chișinău, Bălți.
După anunță făcut de autoritățile Federației Ruse, prim-ministra Natalia Gavrilița a cerut directorului ANSA să vină cu o explicație privind introducerea restricțiilor. Ba mai mult, acesta a solicitat să fie intensificate controalele realizate de specialiști ANSA, și să fie identificate noi piețe de desfacere.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md







































