Deși până la alegerile locale mai e un an, la Primărie spiritele se încing tot mai mult. Pe de o parte, consilierii PAS ies cu orice ocazie în conferințe de presă pentru a arăta cu degetul la primar, iar pe de ală parte, Ceban îi acuză că aceștia încă n-au ieșit din precedenta campanie electorală. Astăzi aleșii PAS l-au acuzat pe Ceban că, prin extinderea Direcției Transport, le pregătește fotolii calde oamenilor din partidul său. Solicitat să comenteze, edilul a evitat să ofere detalii.
Concluziile celor din Partidul Acțiune și Solidaritate vin după analiza unui proiect care prevede extinderea și reformarea Direcției Transport și Căi de Comunicații. Mai exact, instituția va fi redenumită în Direcția Mobilitate Urbană, iar numărul angajaților se va tripla, de la aproximativ 60 la circa 180, oameni despre care consilierii PAS spun că vor fi aduși din partidul lui Ceban.
„Ion Ceban are nevoie de 184 de oameni care să se ocupe de mobilitatea urbană în oraș. 32 de funcții de conducere urmează să fie create. 32 de șefuleți, oameni ai lui Ceban. Cei care vor face parte din partidul anunțat, vor face parte din această direcție”, a declarat deputatul PAS, Alex Trubca.
Mai mult, în document nu este indicat exact ce sumă trebuie să fie alocată din buget pentru reformarea Direcției.
„Dacă acest proiect de decizie va fi votat noi vom ataca în toate instanțele. Începând cu Cancelaria de Stat și până la instanțele de judecată. Astăzi, vom cere la CMC ca proiectul să fie exclus”, a menționat consilier municipal PAS, Dumitru Ivanov.
După conferința consilierilor PAS, Ion Ceban a venit cu o replică pe facebook, dar fără a vorbi direct la subiect. Primarul a scris că PAS nu ieșit, încă, din campania electorală și a criticat solicitarea acestora de a amplasa corturile electorale la intrările în instituțiile de învățământ.
„După ce incompetenții au cauzat daune majore instituționale, economice și sociale prin toată tara, au ieșit ca musca la arat prin Chișinău. (...) Am făcut apel către toate instituțiile educaționale municipale și direcția de profil, nu faceți adunări politice în timpul orelor de lucru. Toți deputații și membrii de partid nu au ce căuta prin instituții” - a scris Ceban. Chiar dacă a anunțat despre lansarea Partidului Mișcarea Alternativă Națională încă în decembrie anul trecut, primarul capitalei, care se declara anterior apolitic, ține în secret toate detaliile.
„- Când ne dați detalii și ne spuneți măcar câteva nume pe care le-ați acceptat?
- Va fi un partid foarte reprezentativ pe scena Republicii Moldova, o să vă chemăm și la congres. Toate lucrurile vor fi transparente și vizibile.
- Când se va întâmpla, pentru că țineți în secret mult timp?
- Nu țin deloc absolut în secret. Sunt proceduri birocratice de înregistrare, de statut, de program, de multe altele”, a declarat primarul capitalei, Ion Ceban.
Deși a declarat în câteva rânduri că mai mulți politicieni ar vrea să vină în formațiunea sa, Ceban nu a dat niciodată vreun nume. Întrebat de mai multe ori despre asta, edilul capitalei a ocolit răspunsul, dar a promis că va oferi în curând detalii. Recent denumirea partidului Mișcarea Alternativă Națională, condus de edilul capitalei, a fost înregistrată.



















