Fracțiunea Partidului „ȘOR” continuă să boicoteze ședințele Legislativului. Deputații anunță că nu vor participa la ședința de astăzi, 13 octombrie, a Parlamentului.
„Astăzi e joi și moldovenii au noi motive de panică. Parlamentul se întrunește din nou în ședință. De fiecare dată când intră deputații PAS în sala de plen, pe moldoveni îi apucă durerile de inimă. Nicio lege adoptată până acum de Parlament nu a îmbunătățit în mod real viața cetățenilor. Niciuna. Excepție nu va fi nici această ședință. De aceea, fracțiunea Partidul „ȘOR” nu va participa nici de această dată la această farsă”, se menționează într-un comunicat al Partidului Șor.
Parlamentul se întrunește joi, 13 octombrie în ședință plenară. Deputații urmează să examineze Strategia națională de dezvoltare „Moldova Europeană 2030” și proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova la Tratatul cu privire la Sistemul european de informații privind vehiculele și permisele de conducere (EUCARIS).




















