Delegația Republicii Moldova a înaintat noi propuneri, prin care și-a reafirmat poziția privind eliminarea posturilor ilegale din Transnistria, exprimându-și îngrijorarea că acestea sunt un pericol vădit pentru viața oamenilor. Joi, 13 octombrie, la Bender, s-a desfășurat ședința săptămânală a Comisiei Unificate de Control (CUC).
În cadrul discuțiilor asupra raportului Comandamentului Militar Întrunit privind situația în Zona de Securitate pentru perioada 05-11 octombrie 2022, potrivit Biroului politici de reintegrare, s-a constatat „nesemnarea acestui act de către comandanții militari, în special, din cauza unor formulări promovate de exponenți transnistreni, inacceptabile în actele misiunii de menținere a păcii”.
„Componenta transnistreană încearcă reluarea practicii vicioase de a camufla starea reală a lucrurilor la posturile ilegale, mai concret de a nu reflecta apariția modulelor pentru adăpostirea personalului. Aducerea modulelor denotă că se intenționează menținerea posturilor pentru o perioadă îndelungată”, se menționează într-un comunicat al Biroului de Reintegrare.
În context, a fost elucidată o consecință tragică a posturilor instalate abuziv în Zona de Securitate, fiind vorba despre accidentul rutier din 8 octombrie 2022 când, pe timp de noapte, un automobil s-a izbit violent în blocurile de beton de la un asemenea post ilegal amplasat pe carosabil la intrarea în orașul Râbnița. Drept urmare, conducătorul auto a decedat pe loc, iar pasagera a ajuns la spital cu traume grave. Astfel, pericolul posturilor abuzive a fost demonstrat, cu regret, și de acest caz soldat cu victimă umană, se menționează în comunicatul de presă al Biroului de Reintegrare.
Delegația Republicii Moldova a evidențiat caracterul ilegal al posturilor și a cerut constant retragerea acestora. Tiraspolul, însă, refuză de a se conforma actelor misiunii de menținere a păcii și se împotrivește atingerii unui consens în aprobarea unei soluții care să pună capăt încălcărilor.



















