Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1478: Poluare pe Nistru și vizită în România. Zelenski vede Rusia fără Putin și îi răspunde lui Trump

economic

/VIDEO ANCHETĂ/ Bancherul, istoria unui dosar fără sfârșit: Amânări în lanț și sechestre simbolice în cazul Gacikevici

15 octombrie 2022, ora 09:59

Grigore Gacichevici este primul șef de la BEM cercetat penal în dosarul furtului miliardului. Prejudiciul total care îi este atribuit de procuratură este de aproape 3 miliarde de lei. Deși dosarul în care este judecat pentru acordarea unor credite neperformate a ajuns pe masa judecătorilor încă în 2013, o sentință pe acest caz încă nu a fost pronunțată. Amânările se țin lanț în acest dosar, iar termenul de prescripție pentru infracțiunile care îi sunt incriminate expiră într-un an. Astfel, șansele ca și fostul președinte al BEM să scape basma curată din acest dosar legat de furtul miliardului sunt tot mai mari. Cutia Neagră PLUS a încercat să descifreze misterele dosarului Gacikevici și am descoperit mai multe lucruri care ridică suspiciuni: de la procurorii care au instrumentat dosarul, până la sechestrele aplicate, despre care Procuratura Anticorupție evită să ofere detalii. Iar pe de altă parte, în așteptarea verdictului magistraților, Grigore Gacikevici, stabilit în Rusia, s-a apucat de scris poezii pentru copii. Cutia Neagră Plus vă spune astăzi istoria dosarului fără de sfârșit al fostului președinte al Băncii de Economii.

Octombrie 2022: Se împlinesc 9 ani și jumătate de când procurorii au trimis  în judecată primul dosar penal pe numele lui Gacikevici. Bancherul și alți 4 membri ai Consiliului Băncii de Economii sunt judecați în instanța de fond pentru faptul că în perioada 2009-2012 au acordat credite neperformante sau neacoperite cu gajuri mai multor persoane fizice și juridice, cu valoarea totală în sumă de aproape trei miliarde de lei. 

Iurie Tabarcea, avocatul lui Grigore Gacikevici:

„Domnul Gacikevici a fost pus sub învinuire, i-a fost adusă la cunoștință ordonanța de punere sub învinuire. Am luat cunoștință! - De ce este învinuit? - Este învinuit, conform ordonanței care este înaintată, de eliberarea unui credit, contrar legislației în vigoare”.

De 9 ani și jumătate, dosarul se află pe masa judecătoarei Olga Cojocaru, de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

În momentul în care i-a fost repartizat dosarul, magistrata tocmai își încheia primii 5 ani de activitate în sistem  și aștepta numirea până la plafon. Până în momentul în care i-a fost repartizat dosarul lui Gacikevici, în presă, despre magistrată, se menționa că ar fi judecat mai multe dosare așa-zis politice, printre care și cel legat de arestarea unor tineri ce au încercat să afișeze harta României Mari în centrul Chișinăului.

Fostul președinte al Băncii de Economii a avut parte din start de o atitudine binevoitoare din partea procurorilor și judecătorilor. Gacikevici a fost cercetat penal în libertate, iar primul mandat de arest în privința sa a fost depus de oamenii legii abia în mai 2015, la doi ani după ce dosarul se afla deja în judecată. Prima dată a stat însă în izolatorul CNA doar 6 zile, până când Curtea de Apel Chișinău a stabilit că măsura de arest preventiv este prea dură pentru bancher și l-a plasat în arest la domiciliu. 

Tot Cojocaru este judecătoarea care în martie 2016, după trei luni în care Grigore Gacikevici s-a aflat pentru a doua oară în arest preventiv în cadrul unui alt dosar penal pornit de procurori, a dispus eliberarea bacherului. Trei luni mai târziu, această decizie a magistratei a servit drept motiv pentru ca procurorul general de atunci, Eduard Harunjen, să vină la CSM cu solicitarea de eliberare a acordului pentru urmărirea penală a judecătoarei. Membri CSM au respins însă atunci solicitarea lui Harunjen. 

Examinarea în instanță a dosarului lui Gacikevici a început promițător, judecătorul numea multe ședințe, la intervale scurte și sedințele aveau loc în regim normal. Tergiversările au început exact în toamna lui 2015, în momentul în care magistrata se pregătea să pronunțe sentința. Cojocaru s-a răzgândit în ultima clipă, considerând că nu sunt suficiente probe pentru a da o sentință.   

Acesta a fost momentul de cotitură în dosar. De atunci și până în prezent, aproape toate ședințele de judecată programate au fost amânate sau întrerupte din diferite cauze - fie pentru că vreun inculpat a invocat probleme de sănătate, fie din cauza că judecătoria era în imposibilitate de a asigura un grefier și interpret pentru petrecerea ședinței de judecată sau pentru că nu s-au prezentat martorii. (grafic ședințe).

ȘTEFAN BEJAN, Reporter de investigație

„În cei 9 ani și jumătate de când dosarul se află la Judecătoria Buiucani, au fost programate în total 148 de ședințe. Majoritatea dintre acestea au fost însă fie amânate, fie întrerupte. Procurori îl acuză pe Gacikevici că în perioada cât a fost sef la Banca de Economii a acordat credite neperformante în valoare totală de peste 2 miliarde de lei. Dacă va fi găsit vinovat, aceasta riscă până la 7 ani de pușcărie”.

În toamna anului 2018, magistrata Olga Cojocaru a fost promovată la Curtea de Apel Chișinău, Președintele CSM de atunci, Victor Micu, a dat însă o hotărâre prin care au fost menținute împuternicirile Olgăi Cojocaru pentru examinarea câtorva cauze, printre care si cea a lui Gacikevici.

Astăzi, există riscuri mari că dacă justiția moldovenească se va misca cu aceeași viteză ca până acum, Gacikevici poate scăpa basma curată. Potrivit juristului Vlad Gribincea, termenul de prescripție pentru infracțiunile care i se incriminează fostului președinte al Băncii de Economii este de 15 ani de la comiterea lor.

VLADISLAV GRIBINCEA, Preşedinte al Centrului de Resurse Juridice din Moldova

„Eu nu cunosc exact acuzațiile aduse, dar se pare că este vorba despre infracțiuni grave. Pentru infracțiunile grave, termenul de prescripție este de 15 ani de la ziua comiterii infracțiunii. Adică 15 ani, în prezent cel puțin, se calculează până la decizia instanței de Apel. Dacă e 2009-2012, înseamnă că acum, de la primele fapte, au trecut deja 13 ani. - Și prin urmare, ar putea să scape de justiție? - Aici, deja judecătorii nu trebuie să admită expirarea termenului din cauza procedurilor. Și știu că au fost chiar mesaje Curții Supreme de Justiție ca judecătorii să nu admită expirarea termenului de prescripție, tergiversând procedurile”.

În cadrul dosarului penal, la solicitarea procurorilor, judecătoarea a dispus sechestrarea mai multor bunuri aflate în proprietatea lui Gacikevici și a altor 4 foști membri ai Consiliului de Administrarea al BEM, care sunt judecați în același dosar. Valoare totală a bunurilor sechestrate este de peste 58 milioane de lei, a anunțat anterior Procuratura Anticorupție. 

Tentativa noastră recentă de a afla care sunt bunurile sechestrate pe acest dosar a devenit o adevărată provocare. Am transmis două solicitări către Procuratura Anticorupție, dar în niciunul dintre răspunsurile primite nu sunt indicate bunurile sechestrate. În ultimul răspuns, Procuratura Anticorupție ne-a informat că:

„Din cauza multitudinii bunurilor plasate sub sechestru, la această etapă valoarea totală a bunurilor sechestrate nu poate fi comunicată și urmează să fie stabilită ulterior.” 

 Cutia Neagră PLUS a încercat să afle ce bunuri imobile deține Gacikevici în Republica Moldova și pe care ar fi putut fi aplicat sechestru. Potrivit datelor de la Cadastru, în Chișinău și suburbii, pe numele acestuia este înregistrat doar un contract de arendă a unui hectar de pădure din Durlești. Contractul a fost încheiat cu Moldsilva în 2008 și este valabil până în anul 2057. Pe acest bun, nu a fost aplicată nicio măsură de asigurare din parte judecătorilor.

Am contactat-o pe judecătoarea Olga Cojocaru, în speranța să aflăm de la ea mai multe detalii, dar și care este motivul tergiversarilor care durează mai bine de 7 ani în dosarul Gacikevici. Aceasta nu a dorit să se vadă cu reporterul Cutia Neagră Plus și a fost de acord să răspundă doar în scris la întrebările noastre: 

„Vă comunic că instanța a depus toată diligența în vederea soluționării cauzei în termen rezonabil, respectând drepturile participanților la proces și principiul contradictorialității. Examinarea cauzei într-o perioadă îndelungată este dictată de faptul că la cauza penală inițială, au fost conexate încă 4 cauze penale parvenite în instanță ulterior, ultima fiind conexată în 2019, iar odată cu conexarea celor 4 cauze, complexitatea cauzei a sporit semnificativ”, a justificat magistrata tergiversările de peste 9 ani din dosarul Gacikevici.

La alte întrebări adresate de reporterul Cutiei Negre, judecătoarea a refuzat să răspundă pe motiv că nu are dreptul să ofere informații despre dosarele aflate încă pe rol. 

Un răspuns similar am primit și de la Procuratura Anticorupție. Instituția ne-a explicat că dosarul durează atât de mult timp din cauza complexității sale, a numărului de persoane implicate, dar și a pandemiei:

„Examinarea cauzei penale în instanța de fond se desfășoară o perioadă îndelungată de timp, inclusiv datorită complexității cauzei, numărului mare de participanți la proces, pandemiei COVID-19, dar și a faptului că judecătorul care examinează cauza penală a fost promovat într-o instanță ierarhic superioară, fixând ședințele în dependență de graficul său și timpul disponibil”, se arată în răspunsul Procuraturii Anticorupție.

În cei peste 10 ani de când a fost pornit dosarul Gacikevici, pe caz au fost deja de patru ori  schimbați procurorii. Inițial, de dosar s-a ocupat controversata procuroră Adriana Bețișor. Ulterior, dosarul a fost tansmis procurorului anticorupție Eugen Balan, iar mai târziu a ajuns pe mâinile procuroarelor Elena Cazacova și Mariana Leahu. 

În cea mai mare parte, de investigarea dosarului Gacikevici și de reprezentarea în instanță, s-a ocupat procurorul anticorupție Eugen Balan. Din 2013 și până în 2018, el a transmis în judecată mai multe dosare ca vizează infracțiuni similare comise de Gacikevici. Toate aceste dosare au fost comasate în cauza inițială judecată de Cojocaru. Eugen Balan este fratele lui Iulian Balan, avocatul care îl apără pe succesorul lui Gacikevici la conducerea Băncii de Economii, Ilan Șor, condamnat penal într-un dosar similar, legat de furtul miliardului. Șor l-a acuzat în nenumărate rânduri pe Gacikevici de faptul că acesta a păgubit intenționat Banca de Economii. Contactat de Cutia Neagră Plus, Eugen Balan a refuzat să comenteze pe motiv că și-a dat demisia anul trecut și nu vrea să pericliteze mersul dosarului.

Eugen Balan, fostul procuror pe dosarul Gacikevici

„Noi facem o investigație despre dosarul Gacikevici și noi știm că dumneavoastră ați fost procuror pe acest caz și am vrea să luăm o reacție de la dumneavoastră. - Eu nu cred că asta e corect. E un dosar care se află în procedură, sunt responsabili pe dosar, este conducerea Procuraturii Generale. Eu nu cred că ar fi corect eu să fac careva comentarii pe un dosar care este încă pe rol”.

În anul 2021, Balan a demisionat din funcția de procuror și a depus actele pentru a obține licență de avocat. Atunci dosarul i-a fost transmis Elenei Cazacova, iar după numirea acesteia șefă interimară a Procuraturii Anticorupție, în octombrie 2021, dosarul a ajuns la procurora Mariana Leahu.

Eugen Balan a fost vizat în mai multe investigații jurnalistice. Ziariștii au atras atenția la donațiile considerabile pe care procurorul le primea periodic de la părinți și socri. În declarațiile de avere din perioada 2014-2019, când a fost procuror pe acest dosar, Balan a declarat că a primit donații de la rude și cu ocazia unor ceremonii de familie, în valoare totală de 360 mii de lei și 168 mii de euro.

Împreună cu Gacikevici, în cadrul aceluiași dosar penal, sunt judecați alți 4 membri ai Consiliului Băncii de Economii. În timp ce dosarul acestora bate pasul pe loc, o parte dintre beneficiarii creditelor neperformante oferite de Gacikevici și echipa sa, au fost demult condamnați și și-au ispășit deja pedepsa. Unul dintre aceștia este omul de afaceri Denis Ureche, care a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru un credit neperformant de 1,7 milioane de euro. După 2 ani și 7 luni acesta a fost eliberat din penitenciar. 

Ajuns în libertate, Ureche l-a acuzat pe Grigore Gacikevici că se face vinovat de condamnarea sa. 

Denis Ureche, om de afaceri

„Datorită acțiunilor ilegale a conducerii băncii și aici vreau să-l menționeaz pe domnul Grigore Gacikevici, pe domnul Alexandru Mișov, pe doamna Tcaci Ecaterina, este șefa primei filiale de la Banca de Economii. Prin intermediul acțiunilor lor ilegale, creditul dat într-adevăr a devenit neperformant”.  
Vladislav Gribincea, Preşedinte al Centrului de Resurse Juridice din Moldova, crede că dosarul Gacikevici este unul atipic, dat fiind faptul că acesta se află de foarte mult timp la examinarea în prima instanță.

VLADISLAV GRIBINCEA, Preşedinte al Centrului de Resurse Juridice din Moldova

„Pentru mine este cert că din anul 2016 dosarul este pe rol în instanța de judecată, cu acuzațiile despre care vorbim și astăzi. Adică efectiv discutăm de vreo 5 ani de zile de când dosarul se află pe rolul instanțelor și, potrivit datelor statistice din anul 2022, doar una din 11 cauze durează mai mult de 3 ani. În cazul domnului Gacikevici este vorba de 6 ani. Adică, ce pot să spun, este vorba de un dosar atipic. Recunosc că ar putea să fie și complex, dar 6 ani de examinare în prima instanță!” 

Despre faptul că fostul președinte al BEM, Grigore Gacikevici, este implicat în acordarea unor credite preferențiale sau cu încălcarea normelor, presa de investigații a scris și cu alte ocazii. Într-o investigație din 2013, Ziarul de Gardă a scos la iveală că în perioada în care se afla la guvernare, PCRM a obținut de la BEM credite în sumă de 22 milioane de lei. Banii urmau să fie folosiți pentru construcţia unui nou sediu al PCRM pe str. Armenească din Chişinău. Pentru acordarea creditului, comuniștii au gajat sediul PCRM de pe str. N. Iorga, care nu le aparținea la acel moment. Creditul a fost întors până la urmă, dar mult mai târziu decât preciza contractul.

În așteptarea verdictului pe dosarul în care este acuzat de provocarea unui prejudiciu de două miliarde de lei Băncii de Economii, Grigore Gacikevici s-a stabilit cu traiul în Federația Rusă, unde s-a apucat de scris poezii pentru copii. În ultimii ani, acesta se laudă că a publicat opt volume de versuri.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook din ianuarie 2022, Gacikevici anunța că a devenit câștigătorul unui concurs literar la nominalizarea „Literatură pentru copii”. În aceeași postare, fostul șef al Băncii de Economii menționează că în ajunul sărbătorilor de iarnă a decis să fac un gest de caritate și a donat mai multe cărți grădinițelor și fundațiilor de caritate din Rusia.

Din informațiile pe care le avem, Grigore Gacikevici deține la moment și cetățenia Federației Ruse. Acest lucru, crede Vladislav Gribincea, ar putea să-l ajute pe bancher să scape de condamnare în Republica Moldova. 

VLADISLAV GRIBINCEA, Preşedinte al Centrului de Resurse Juridice din Moldova

„La moment, domnul Gacikevici este plecat în Federația Rusă, se pare că are și cetățenia rusă. În cazul în care ar fi o decizie de judecată în care dumnealui este condamnat la închisoare, ce instrumente ar avea Republica Moldova pentru ca să-l aducă în țară pe domnul Gacikevici? - Din câte înțeleg eu, domnul Gacikevici trebuia să se prezinte în instanța de judecată și el avea declarația de a nu părăsi localitatea, sau țara. Dacă el a părăsit Republica Moldova, el a părăsit-o cu permisiunea fie a instanței de judecată, fie a procurorilor, în funcție de etapă, cu obligația bineînțeles de a reveni în țară. Dacă dumnealui încalcă această obligațiune, și nu revine, în termeni practici, aceasta înseamnă că sentința din Republica Moldova trebuie transmisă pentru executare în Federația Rusă. Dacă dumneavoastră spuneți că domnul Gacikevici are cetățenia rusă, și acest lucru este adevărat, și dumnealui, eventual este pe bune condamnat, Federația Rusă nu va extrăda în vederea executării sentinței cetățenii proprii”.

Am încercat să luăm o reacție de la Grigore Gacikevici și avocatul său. Cum este de ani buni plecați în Rusia, i-am scris un mesaj pe pagina de facebook, în speranța că acesta ne va oferi o reacție. Chiar dacă fostul bancher este destul de activ pe această pagină, nu a dat curs invitației noastre. Nici avocatul lui Gacikevici, Iurie Tabarcea, nu a răspuns la apelurile și mesajul reporterului Cutia Neagră Plus.

/VIDEO/ „Tătuca” de la Minsk: Cum a ajuns Lukașenko în topul liderilor internaționali apreciați de moldoveni
/VIDEO/ „Tătuca” de la Minsk: Cum a ajuns Lukașenko în topul liderilor internaționali apreciați de moldoveni
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
/VIDEO/ Unele benzinării au sistat temporar vânzarea motorinei. Dorin Junghietu: „Nu există motive de îngrijorare”
/VIDEO/ Unele benzinării au sistat temporar vânzarea motorinei. Dorin Junghietu: „Nu există motive de îngrijorare”
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
/VIDEO/ Grosu răspunde lui Ceban privind lipsa motorinei la unele stații PECO: „Porțile Orașului s-au transformat în borțile orașului”
/VIDEO/ Grosu răspunde lui Ceban privind lipsa motorinei la unele stații PECO: „Porțile Orașului s-au transformat în borțile orașului”

Motorina sare pragul de 25 de lei: Cât vor costa carburanții pe 13 martie 2026

carburanți
12 martie 2026, ora 12:27

Prețul carburanților continuă să crească vertiginos în a doua săptămână a războiului din Orientul Mijlociu. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță tarifele pentru ziua de vineri, 13 martie 2026. Astfel, benzina se va scumpi cu 33 de bani, iar motorina cu 64 de bani.

Prin urmare, un litru de benzină va fi comercializat cu 25 de lei și 80 de bani, iar un litru de motorină va ajunge să coste la pompă 25 de lei și 47 de bani. 

TV8.md amintește că pe 4 martie, Guvernul a instituit stare de alertă în domeniul energetic pentru 60 de zile. Decizia a fost luată în contextul războiului din Orientul Mijlociu.

Efectele economice ale războiului din Iran sunt resimțite în Moldova începând cu ziua de luni, 2 martie.  Prețul carburanților a crescut, iar experții avertizează și asupra scumpirii gazului, după ce Iranul a blocat circulația navelor petroliere prin strâmtoarea Ormuz.

Pe 4 martie, Serghei Diaconu, directorul general al Centrului Național de Management al Crizelor a explicat că alimentarea cu produse petroliere și energie electrică nu este și nu va fi întreruptă, iar stocurile pentru următoarele 30 de zile sunt garantate.

Între timp, prețul petrolului a trecut din nou de pragul de 100 de dolari pe baril în cursul nopții, la doar trei zile după ce atinsese cel mai înalt nivel din ultimii patru ani.

Pe 11 martie, mai mulți șoferi au fost nevoiți să facă cale întoarsă, după ce nu au găsit motorină. Ori, dacă era, se vindea doar câte maxim 20 de litri. Măsura a fost luată de unele rețele din cauza diferenței mari dintre prețul de achiziție al motorinei și prețul maxim stabilit de ANRE la pompă. După ce a primit mai multe sesizări, ministrul Energiei a verificat personal situația în mai multe benzinării.

Scumpirile la carburanți se țin lanț. ANRE anunță că prețul la benzină și motorină va crește și mâine, în timp ce ministerul Energiei avertizează că această tendință va continua și în următoarea perioadă. /Acciza la motorină, pentru fermieri, va fi compensată parțial de stat. Ministerul Agriculturii anunță că va oferi 140 de milioane de lei, care ar urma să acopere minimul necesar pentru lucrările de primăvară. /Petele uleiose de pe Nistru provin de la 1,5 tone de petrol care s-au scurs în râu, a anunțat azi ministerul Mediului. În timp ce autoritățile dau asigurări că nu există riscuri, locuitorii din Bălți au stat azi jumătate de zi fără apă la robinete.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
O nouă explozie de prețuri la carburanți. Benzina și motorina vor depăși, peste noapte, pragul de 25 și, respectiv, 24 de lei per litru, anunță ANRE. În acest context, autoritățile vor să creeze stocuri strategice pentru cel puțin 90 de zile. /Noi reguli pentru livrarea gazelor din strânga Nistrului, propuse de Ministerul Energiei. Moldovagaz ar putea fi obligată să asigure rezerve pentru consumatorii din regiune. /Între timp, Iranul amenință că blocada petrolieră din strâmtoarea Ormuz va continua atâta timp cât Israelul și Statele Unite vor continua cu bombardamentele.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vicepreședintele raionului Hîncești, Dumitru Vartic a fost dat afară din PAS și este cercetat pentru abuz și violență în familie, după ce soția sa și-a pus capăt zilelor. /Prețurile la carburanți explodează pe fondul crizei din Orientul Mijlociu, iar Europa resimte impactul mai puternic decât SUA. /Războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a doua săptămână. În ultimele două zile, mai multe depozite iraniene de petrol au fost distruse, în timp ce Teheranul și-a ales un nou lider suprem.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Procurorii cer 3 ani de închisoare cu executare pentru complicele lui Nicanor Ciochină, în loc de 6 luni, cât i-a dat prima instanță. /Constantinov, Nesterovschi și Lozovan au fugit în regiunea transnistreană, dar poliția nu poate interveni pentru a-i reține. Aceștia s-ar afla în locuri protejate de militarii ruși, iar o eventuală operațiune i-ar pune în pericol pe polițiștii noștri, afirmă șeful IGP Viorel Cernăuțeanu. /Războiul din Orientul Mijlociu se intensifică: Israelul a bombardat masiv gruparea Hezbollah din Liban, Iranul amenință cu represalii, în timp ce Donald Trump dă asigurări că Teheranul nu are nicio șansă în acest război.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Președintele Parlamentului cere intervenția autorităților pentru a curma tentativele petroliștilor de a specula cu prețurile la carburanți, în contextul războiului din Orient. /Primii 82 de moldoveni, rămași blocați în Emiratele Arabe Unite, au revenit azi dimineață în Moldova, anunță autoritățile. Situația din Orientul Mijlociu a umflat spectaculos prețurile la biletele de avion, acestea ajungând să coste peste 30 de mii de lei. /Președintele american crede că ofensiva asupra Iranului va dura până la două luni, după ce zilele trecute declara că războiul se va încheia în cel mult o lună.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Un bărbat din sectorul Botanica al capitalei a fost găsit carbonizat în locuința sa, cuprinsă de flăcări. Salvatorii au intervenit cu autoscara de exterior, pentru a evacua oamenii din clădire. /Prețul la motorină, va crește de mâine cu peste 50 de bani, anunță ANRE, în timp ce guvernul a instituit azi stare de alertă în domeniul energetic pentru următoarele 60 de zile. /Între timp, războiul din Orientul Mijlociu a ajuns într-o țară membră NATO. Turcia anunță doborârea unei rachete balistice iraniene, aproape de granița cu Siria.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fermierii cer Guvernului rambursarea accizei la motorină, în condițiile în care majorările în lanț ale prețurilor la carburanți le afectează deja activitatea. De mâine, motorina va fi mai scumpă cu tocmai 34 de bani. /Se vrea înlăturarea lui Igor Dodon de la conducerea PSRM. Liderul socialiștilor se plânge că mai mulți colegi de-ai săi ar complota împotriva sa și ar vrea ca el să ajungă la pușcărie pentru a-i lua locul. /Războiul din Orientul Mijlociu continuă pentru a patra zi, cu atacuri reciproce între Israel și Liban, care s-a alăturat Iranului în conflict. În ultimele 24 de ore, atât Teheranul cât și Tel Aviv au fost ținta unor bombardamente masive.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
În cea de-a treia zi de război în Orientul Mijlociu, Israelul anunță eliminarea unor oficiali de rang înalt din spionajul iranian, în timp ce Teheranul a lansat un val de atacuri cu rachete către Țara Sfântă și alte state din Golf. /Astăzi se împlinesc 34 de ani de la Războiul de pe Nistru. Cu această ocazie, în toată țara au avut loc ceremonii de comemorare a celor peste 300 de cetățeni, căzuți pe câmpul de luptă. /Primarul Ion Ceban crede că reținerea conducerii orașului Durlești ar fi fost pusă la cale de guvernare care ar vrea să numească, în fruntea primăriei, un reprezentant PAS.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Nicanor Ciochină va sta 7 ani la închisoare pentru accidentarea mortală a adolescentului de la Boldurești. Mama băiatului a izbucnit în lacrimi în momentul în care magistrații au pronunțat sentința. /Primărița din Durlești, viceprimarul și încă 6 persoane au fost reținute de CNA în urma unui val de percheziții desfășurate în această dimineață. Toți sunt vizați într-un dosar de escrocherie cu terenuri publice. /Fostul prim-vicepremier și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost găsit mort în locuința sa din Caragaș, raionul Slobozia. Anchetatorii din stânga Nistrului examinează versiunea unui jaf soldat cu omor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cercetarea judecătorească în dosarul în care Vlad Plahotniuc este învinuit de furtul miliardului s-a încheiat cu citirea declarațiilor martorului secret, care a descris tranzacții și achiziții atribuite oligarhului, în valoare de sute de milioane de euro. /După aproape un an de blocaj, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri a discutat, astăzi, la Tiraspol cu așa numitul ministru de externe al administrației separatiste. /Rușii au lansat, noaptea trecută, un atac masiv cu drone și rachete asupra mai multor regiuni din Ucraina. Zeci de civili din Harkov, Kiev și Krivoi Rog au fost răniți, între care și copii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Moldsilva - în vizorul autorităților. În timp ce ministerul Mediului anunță ca a descoperit defrișări ilegale la Ghidighici și a demis mai mulți șefi de ocoale silvice, CNA anchetează, în paralel, delapidarea fondurilor pentru împăduriri la Iargara. /Start reparației străzilor din capitală. Primăria anunță că a început lucrările, iar primele, vor fi cârpite, craterele de pe arterele principale. Între timp, vulcanizările abia de fac față numărului mare de mașini avariate. /Imagini apocaliptice în estul Braziliei unde sunt cel puțin 32 de morți și 40 de oameni dispăruți. Regiunea este puternic afectată de inundații masive, provocate de ploile torențiale.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Astăzi se împlinesc patru ani de când, în dimineața de 24 februarie 2022, Ucraina s-a trezit în sunet de explozii. În câteva minute, milioane de oameni au înțeles că viața lor se schimbase pentru totdeauna. /O lume întreagă și-a arătat solidaritatea cu Ucraina. Drapelul țării vecine a fost arborat în mai multe state europene, inclusiv la instituțiile UE din Bruxelles. Lideri internaționali, printre care conducerea Republicii Moldova, au transmis mesaje de sprijin și au apreciat efortul Ucrainei de a menține pacea în Europa. /Când invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a ajuns la 1.418 zile, luna trecută, a egalat durata campaniei prin care Moscova a învins Germania nazistă în al Doilea Război Mondial.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost audiat astăzi pentru prima dată în dosarul fraudei bancare. Ex-liderul democrat s-a plâns că procesul se desfășoară cu încălcări și a declarat că dosarul i-ar fi fost fabricat la comandă. /5 persoane au fost reținute în urma a 40 de percheziții desfășurate în mai multe primării și la un operator economic, într-un dosar ce vizează delapidarea fondurilor naționale și europene destinate infrastructurii. /Cel puțin două persoane au murit și trei au fost rănite în urma unui atac cu drone rusești în Regiunea Odesa. Atacuri au fost raportate și în Regiunea Dnipropetrovsk.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Oamenii legii anunță că in urma perchezițiilor desfășurate ieri în cazul pregătirii asasinatelor mai multor persoane publice din Ucraina, au fost reținuți 11 suspecți, atât în țara vecină cât și în Moldova. 3 dintre aceștia au fost plasați azi în arest. /Premierul Alexandru Munteanu anunță un nou termen pentru darea în exploatare a liniei electrice Vulcănești - Chișinău. Potrivit lui, aceasta va deveni funcțională nu în martie, cum spunea Maia Sandu, ci în luna mai. /Ambasada Republicii Moldova din Iran avertizează cetățenii să evite călătoriile în statul islamic și să părăsească țara pe rute sigure, pe fondul riscurilor de securitate crescute.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Percheziții de amploare în Republica Moldova într-un caz ce vizează planuri ale serviciilor ruse de a lichida persoane publice din Ucraina. /Alertă sanitară. A fost întregistrat primul caz de variola maimuței în Republica Moldova. ANSP a demarat ancheta epidemiologică. /Oamenii legii anunță că au deconspirat o schemă de evaziune fiscală de peste 7 milioane de lei în domeniul construcțiilor, arhitecturii și design-ului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul portocaliu de ninsori și viscol, intrat în vigoare aseară, a lăsat fără lumină mii de gospodării din sudul țării. A fost sistată circulația camioanelor pe mai multe șosele, iar zeci de autospeciale au fost antrenate la deszăpezirea drumurilor. .Nu există premise pentru scumpirea curentului electric, a declarat azi ministrul Energiei, la două zile după ce Premier Energy și FEE Nord a cerut majorarea tarifelor. .Negocierile de pace Rusia–Ucraina de la Geneva se încheie fără progrese, în timp ce atacurile aeriene rusești continuă. Liderul de la Kiev acuză Rusia că amână în mod deliberat progresul către un acord care să pună capăt războiului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost adus forțat la Curtea Supremă de Justiție în dosarul „Kuliok”, dar a refuzat să dea declarații. La ședință a venit și Igor Dodon, însă cei doi nu s-au intersectat. /Locuitorii a câteva sate din raionul Soroca au avut parte de o dimineață de coșmar. O bubuitură puternică i-a băgat în sperieți. /Incendiu devastator în orașul Sîngerei. O casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări, iar proprietarul a ajuns la spital în stare gravă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se cere scumpirea luminei. Distribuitorii au solicitat autorităților să aprobe tarife majorate. Ce argumente se invocă și ce spun oamenii, vedeți imediat. /Iarna nu cedează! Mâine seară intră în vigoare un cod portocaliu de ninsori, lapoviță și vânt. Avertizarea este valabilă pe 80 la sută din teritoriul țării. /Şefa diplomaţiei europene declară statele UE nu sunt pregătite să ofere Ucrainei o dată concretă pentru aderarea la blocul comunitar, iar președintele Letoniei spune că nu ar fi corect ca Ucraina să adere înainte Republicii Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Poliția a cedat, iar enoriașii au reușit să intre aseară în biserica de la Dereneu, unde e scandal deja de câteva săptămâni. Între timp, cele 6 persoane reținute acum două zile, printre care și primarul localității au fost eliberate. /Alexandru Harea a fost numit în funcția de director al SPPS, la trei luni de la demiterea lui Vasile Popa. Maia Sandu a semnat decretul aseară. /În aproape patru ani de război, peste două milioane de ucraineni au trecut prin Moldova, iar circa 140 de mii s-au stabilit temporar sau permanent. Bilanțul a fost făcut azi de Agenția ONU pentru Refugiați.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
ANRE a decis reducerea tarifului la căldură pentru locuitorii Chișinăului, dar și scumpirea agentului termic pentru orașul Bălți. /Nemulțumiți de activitatea unei Autogări pe care o numesc ilegală, zeci de transportatori au protestat azi în fața sediului ANTA. /Deși a venit azi la ședința la care urma să depună primele sale depoziții în dosarul fraudei bancare, Vlad Plahotniuc nu făcut declarații, invocând motive de boală. Audierea acestuia a fost amânată pentru luni.

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Autogara sponsorilor PAS. Schema imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
„Orice victimă e prea mult”: Unde pot cere ajutor femeile și fetele afectate de violență
Vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, acuzat de violență în familie după moartea soției: „Era un abuz continuu”
Vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești, acuzat de violență în familie după moartea soției: „Era un abuz continuu”
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
/VIDEO/ Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
/VIDEO/ Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.