Uniunea Europeană va acorda Ucrainei şi Republicii Moldova ajutoare umanitare suplimentare în valoare de 175 de milioane de euro înainte de sosirea iernii, a anunţat joi la Kiev comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, scrie Agerpres.
„Iarna viitoare va aduce probabil probleme majore pentru Ucraina şi trebuie să fim pregătiți”, a spus oficialul, care a promis Ucrainei şi adăposturi izolate pentru sezonul rece.
„O capacitate temporară de adăpost va fi desfășurată imediat în trei regiuni regiuni din Ucraina: Rivne, Bucea şi Harkov”, a precizat el.
Cele 175 de milioane sunt destinate educației, asigurării alimentelor şi accesului la apă şi protecției împotriva frigului pentru cele mai vulnerabile categorii sociale, a mai spus Lenarcic.
De la începutul invaziei ruse, UE a acordat Ucrainei ajutoare umanitare de 485 de milioane de euro. În aceeași perioadă, Republica Moldova a beneficiat de un sprijin de acelaşi gen în valoare de 38 de milioane de euro.





































