Reprezentanții Forța Fermierilor au discutat miercuri dimineață cu ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, despre problemele cu care se confruntă. „Discuția a fost deloc simplă și pe alocuri tensionată”, se menționează într-un comunicat de presă de la Forța Fermierilor. Totuși, după aproape 2 ore de discuții, agricultorii s-au ales cu șase promisiuni de la ministrul Agriculturii.
În timpul discuțiilor de la Ministerul Agriculturii, fermierii au avut cinci solicitări. În primul rând, și-au dorit ca Guvernul sa facă apel urgent către UE pentru accesarea fondurilor europene pentru 2023, astfel încât să le fie majorat fondul de subvenționare. „Nu putem admite ca ramura , care a trecut prin multiple șocuri în anul 2022, să fie finanțată anul viitor doar cu 300 mln lei”, susțin fermierii.
Totodată, fermierii au cerut ca Guvernul să repete apelul președintei Maia Sandu către România privind ajutorul sub formă de motorină, la distribuirea căreia fermierii mici să aibă prioritate. Mai mult, și-au dorit că în legea nouă cu privire la subvenționare fermierii mici și mijlocii să aibă prioritate, să nu fie admisă suspendarea examinării dosarelor de subvenționare, daca se termină banii din fond și să fie organizată o întâlnire cu băncile și BNM pe problema reeșalonării creditelor curente.
În urma discuțiilor, ministrul Agriculturii le-a promis fermierilor să le îndeplinească șase doleanțe. Astfel, Guvernul va cere de la UE resurse suplimentare pentru Fondul de subvenționare pentru 2023, iar ministrul Bolea va solicita prim-ministrului să se adreseze Guvernului României în vederea completării solicitării președintei privind acordarea ajutorului în formă de motorină. Prioritățile fermierilor mici și mijlocii vor fi indicate în Regulamentul de subvenționare prin aplicarea anumitor măsuri doar pentru aceste categorii. Pentru infrastructură de depozitare, păstrare și prelucrare a producției agricole vor fi pasibile mai multe cheltuieli investiționale.
5. Punctul cu procedura suspendării examinării dosarelor va fi modificat după cum a solicitat Forța Fermierilor, iar săptămâna viitoare va fi organizate întâlniri cu băncile comerciale, BNM și agricultorii.
Vineri, 16 decembrie, Consiliul asociației va merge la ședința comisiei parlamentare buget și finanțe, unde va expune poziția în legătură cu micșorarea fondului de subvenționare.





































