Veste bună pentru șoferi! Prețul la carburanți continuă să scadă. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat noile prețuri valabile pentru miercuri, 15 decembrie.
Astfel, mâine, șoferii care-și alimentează automobilele cu benzină vor achita 22 de lei și 79 de bani pentru un litru, cu 20 de bani mai puțin decât astăzi. Un litru de motorină va costa 23 de lei și 17 bani, cu 5 bani mai puțin.

ANRE atestă în continuare un nivel scăzut al cotațiilor Platts atât la benzină, cât și la motorină, tendință care se menține și la nivelul prețurilor la produsele petroliere principale de tip standard afișate la stațiile de alimentare.
Potrivit ANRE, ieftinirea cumulată a carburanților comparativ cu valorile maximale din luna iunie a anului curent este de 10,91 lei/litru pentru benzina COR 95 și de 9,24 lei/litru pentru motorina standard, ceea ce reprezintă o descreștere cu circa 32,18 % și respectiv 28,46%.
Pe parcursul ultimei perioade cotațiile Platts s-au diminuat semnificativ, ajungând sub 700$/tona la benzină și în jur de 800$/tona la motorină, fapt care a permis reducerea prețului la pompă pentru ambele tipuri de carburanți spre nivelul de 23lei/litru, acesta ajungând la valorile de până la declanșarea invaziei militare a Federației Ruse în Ucraina.
ANRE subliniază că nivelul prețurilor la produsele petroliere este influențat doar de evoluțiile pe piața internațională, fiind exclusă posibilitatea intervenției companiilor petroliere în procesul de stabilire a acestora.




































