Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1685: Alertă la Palanca, atac masiv și avertizare pentru Armenia. Rusia a exersat invadarea unei țări

social

Pensionari norvegieni, voluntari în Moldova! Cum ajută o organizație norvegiană bătrânii și persoanele cu dizabilități din Selemet

MASTER.01_42_00_08.Still007MASTER.01_42_00_08.Still007
18 decembrie 2022, ora 10:00

De câțiva ani, un grup de vârstnici norvegieni sunt ca niște îngeri păzitori pentru o mulțime de săteni din localitatea Selemet. Datorită organizației umanitare, pe care au fondat-o în țara lor, aceștia colectează bani care sunt investiți, mai apoi, în diferite proiecte sociale. De-a lungul timpului, au contribuit la renovarea grădiniței, a muzeului satului, iar acum susțin financiar centrul social, care risca să se închidă din lipsă de bani. Datorită faptului că satul se dezvoltă, și viața localnicilor, vorbim aici de cei aflați în categoriile de risc, capătă alt sens. Pe lângă proiectele de infrastructură, norvegienii desfășoară și acte de caritate. În aceste zile, împart pachete cu produse alimentare celor care au atât de multă nevoie de ele.  „Mă numesc Håkon Vefald, sunt director la organizația Norge-Moldova. Am venit aici, la Selemet, în 2009. Am lucrat în Moldova mai mult timp, dar numai aici, la Selemet, am reușit să facem ceva bun împreună cu primarul și echipa primăriei de aici. Cred că toată viața am avut o dorință, să ajut oamenii care au nevoie, care au o viață grea și de aceea am venit aici în 1992, acum sunt 30 de ani de când am venit prima dată în Moldova.”, se descrie directorul asociației de norvegieni, într-un interviu acordat pentru „Moldova gândește”. 

De câteva zile, Hakon Vefald împreună cu alți câțiva norvegieni și-au lăsat țara și familiile ca să aducă un strop de lumină și bunătate în zeci de familii moldovenești, greu încercate de soartă. Timp de o săptămână și jumătate, ei sunt alături de bătrânii și persoanele cu dizabilități din satul Selemet, din raionul Cimișlia, fiind o tradiție pe care o respectă an de an. Și de această dată, au procurat produse alimentare și le distribuie personal, mergând la casele celor circa 500 de beneficiari. 

Pentru femeia din imagini, anul acesta a fost unul de cotitură. Vara, casa în care locuiește împreună cu fiica ei cu dizabilități a ars și a rămas fără acoperiș. Dar, o mulțime de oameni s-au mobilizat când au auzit despre drama lor și le-au întins o mână de ajutor. Așa că, pentru ea anul ce se scurge este și despre solidaritate și bunătate, datorită cărora a putut să depășească mai ușor această provocare. „Sunt bucuroasă de cadoul de Anul Nou, sunt mulțumită că avem un nou acoperiș deasupra capului”, mulțumește femeia voluntarilor străini. 

Distribuirea celor circa de 500 de pachete de ajutor este unul dintre zecile de proiecte pe care le desfășoară organizația norvegiană în satul Selemet. Colaborarea cu primăria a început în 2009. Primarul Tatiana Badan își amintește bine cât de complicată era, în acea perioadă, viața satului și prin ce crize trecea. Așa că, atunci când norvegienii s-au oferit să acorde ajutor, dezinteresat, l-a acceptat cu toată inima. Datorită acestei colaborări, satul și sătenii duc acum o altă viață. În localitate a început să funcționeze cabinetul stomatologic, au fost construite blocuri sanitare în școală, a fost reparată grădinița, iar la muzeul satului a fost schimbat acoperișul. Acum, susțin financiar activitatea centrului social, prin care sunt ajutați bătrânii satului. Practic, nu există instituție publică, aflată în gestiunea primăriei, care să nu fi fost îmbunătățită prin intermediul asociației de norvegieni.  „Mai mult am reparat clădirea la grădiniță, centrul social, stomatologia. Și la primărie am făcut ceva și cred că pentru noi cel mai important este ca să faci viața oamenilor mai bună, asta este scopul nostru și vom continua să lucrăm împreună,” declară Hakon Vefald. 

Voluntarii norvegieni sunt și ei vârstnici. Practic toți care fac parte din organizație sunt deja la pensie. Spun că și-ar dori și colegi mai tineri, doar că aceștia se concentrează, mai mult, pe bunăstarea propriilor familii. „Vor să fie activi și foarte mulți lucrează ca voluntari în organizații diferite. Și la noi în organizație foarte mulți sunt pensionari, am vorbit acum că avem nevoie și de oameni tineri, că sunt puțini, dar ei au familiile lor, sunt foarte ocupați cu copiii și toate activitățile legate de copii și le este greu să-și găsească timp pentru voluntariat. Dar oamenii ceilalți au timp și dorință.”

În Norvegia, cultura voluntariatului este extrem de dezvoltată. În țară există peste 115.000 de organizații non-guvernamentale, iar circa 85 la sută dintre locuitori sunt membri ai unei organizații sau în mai multe ONG-uri. Peste jumătate din populația adultă a Norvegiei prestează muncă voluntară în cursul unui an, ceea ce este un record internațional.

Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan

 

Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
/VIDEO/ Incident la frontiera cu Ucraina: Un proiectil a rănit un polițist, iar vama Palanca și-a sistat activitatea
/VIDEO/ Incident la frontiera cu Ucraina: Un proiectil a rănit un polițist, iar vama Palanca și-a sistat activitatea
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ Deficitul bugetului asigurărilor sociale, în scădere: Peste 7.000 de angajați „la negru” au fost trecuți în legalitate
/VIDEO/ Deficitul bugetului asigurărilor sociale, în scădere: Peste 7.000 de angajați „la negru” au fost trecuți în legalitate

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente