Pe acoperișul Centrului de Cultură și Artă „Ginta Latină” au fost instalate 220 de panouri fotovoltaice, capabile să genereze 120 MWh de energie electrică ecologică pe an. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, pe contul său de Telegram.
Oficialul a precizat că odată ce instituția își va putea produce energia necesară, oamenii de artă își vor putea continua activitatea fără impedimente.
„Ginta Latină este prima instituție culturală publică care va utiliza energie regenerabilă. Stația fotovoltaică va putea acoperi în întregime consumul de energie electrică în timpul sezonului însorit și cea mai mare parte a consumului în lunile reci. Astfel, cheltuielile instituției vor fi reduse, iar economiile vor va putea fi investite în dezvoltarea creativă”, a relatat Spînu.
TV8.md reamintește că Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova lucrează la un proiect de modificare a Legii nr. 128/2014 privind performanța energetică a clădirilor, prin care Guvernul își stabilește un obiectiv ambițios în vederea dezvoltării sectorului clădirilor publice cu consum aproape egal cu zero.




































