Războiul din Ucraina continuă inclusiv în ziua cu numărul 308. Locuitorii din Harkov, Dnepropetrovsk, Kirovohrad, Poltava și Cerkasî au fost treziți de sirene în dimineața zilei. Potrivit primelor informații, 4 obiective de infrastructură energetică au fost bombardate. Forțele rusești au intensificat miercuri atacurile cu mortiere și artilerie asupra orașului Herson din sudul Ucrainei, recent eliberat, a transmis armata ucraineană, relatează Reuters.
Pe de altă parte, armata ucraineană își concentrează eforturile pe recuperarea oraşului strategic Kreminna din regiunea Lugansk, care i-ar deschide accesul către şoselele principale ce duc spre centrele industriale din Donbas.
UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, miercuri, că „doar câțiva civili” au mai rămas în orașul Bahmut, relatează AFP, conform Agerpres.
UPDATE Oficialii ucraineni le cer locuitorilor din Herson să plece, în timp ce Rusia îşi continuă intens atacurile asupra oraşului din sudul ţării din care forţele Moscovei s-au retras luna trecută.
UPDATE Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, se așteaptă ca războiul să se termine cât mai curând posibil şi pledează pentru negocieri de pace, estimând că noul premier italian, Giorgia Meloni, poate juca în acest sens un rol „non-marginal”, informează News.ro. El se teme, pe de altă parte, că Rusia ar putea folosi arma nucleară, dacă "riscă o înfrângere". "Utilizarea puterii nucleare tactice este avută în vedere de Rusia. Pentru noi este de neconceput, dar pentru Moscova nu, dacă se depăşeşte un punct ireversibil, dacă riscă o înfrângere, este (acest risc - n.r.). Pe scurt, pericolul, potenţial, există, deşi este foarte puţin probabil", a estimat Guido Crosetto.
UPDATE Ucraina intenţionează să-şi dezvolte modele proprii de luptă astfel încât să poată ataca dronele folosite de Rusia pentru distrugerea infrastructurii civile.
UPDATE Administraţia Joseph Biden a lansat un amplu efort de oprire a abilităţii Iranului de a fabrica şi furniza Rusiei drone militare pe care să le utilizeze în Ucraina, apelând la sprijinul Israelului pentru blocarea activităţilor iraniene, informează cotidianul The New York Times.
UPDATE Peste 700 de puncte critice ale infrastructurii cheie au fost atacate în Ucraina de la izbucnirea războiului, la sfârșitul lunii februarie. Președintele Volodimir Zelenski spune că această săptămână va fi "importantă", în contextul în care se apropie un nou an, iar războiul continuă. Evhen Yenin, prim-ministrul adjunct ucrainean pentru afaceri interne, a declarat că un total de 702 "obiecte de infrastructură critică" au fost avariate în război. „De la începutul invaziei, 702 de puncte critice ale infrastructurii au fost afectate. Acestea sunt conducte de gaz, substații electrice, poduri și altele", a spus acesta, conform Sky News, conform Mediafax.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri, în timpul unui discurs în fața Parlamentului ucrainean, că Ucraina a devenit unul dintre liderii lumii libere și a ajutat Occidentul să se reinventeze, relatează Ukrainska Pravda, citându-l pe deputatul Iaroslav Jelezniak.
UPDATE Compania militară privată (PMC) Patriot a ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, care concurează cu PMC Wagner a lui Evgheni Prigojin, a fost reperată în apropiere de Vuhledar, în regiunea Donețk.
UPDATE Numărul de victime civile confirmate în Ucraina se apropie de 18.000, potrivit cifrelor publicate de Naţiunile Unite şi citate miercuri de DPA, pe măsură ce invazia declanşată acum 10 luni de Rusia împotriva vecinului său continuă.
UPDATE Guvernul Olaf Scholz consideră că decizia Rusiei de a suspenda exporturile de petrol spre Uniunea Europeană, ca reacţie la plafonarea preţurilor, nu va produce efecte, argumentând că aprovizionarea este asigurată.
UPDATE Moscova, ca răspuns la expulzarea de la Vilnius a unui angajat al misiunii diplomatice ruse, l-a declarat persona non grata pe unul dintre diplomații Ambasadei Lituaniei în Rusia, se precizează într-un comunicat al Ministerului rus de Externe, publicat miercuri, notează Rador.
UPDATE Forțele ruse au tras 33 de rachete asupra unor ținte civile din orașul ucrainean Herson ultimele 24 de ore, a declarat armata ucraineană, în timp ce luptele s-au intensificat, Rusia desfășurând mai multe tancuri și vehicule blindate pe linia frontului, scrie Reuters, conform Mediafax.
UPDATE Un ucrainean a fost condamnat la 11 ani în închisoare deoarece a divulgat informaţii militare trupelor ruseşti, a anunţat Serviciul de Securitate al Ucrainei.
UPDATE Ministerul ucrainean al Apărării a publicat pe Twitter un clip de peste un minut cu fragmente din celebrul film Die Hard, realizat în 1988, şi un mesaj în care compară Ucraina cu personajul jucat de Bruce Willis, conform News.ro.
UPDATE Biroul Procurorului General al Ucrainei anunţă că fostul deputat și omul de afaceri Kostiantin Jevago a fost reținut în stațiunea franceză Courchevel şi că autorităţile pregătesc deja documentele necesare pentru extrădarea acestuia. „Biroul de Stat pentru Investigații (DBR), în cooperare cu Procuratura Generală, la solicitarea anchetatorilor DBR, a reușit să-l rețină pe Kostiantin Jevago.
UPDATE Consiliul Federației, camera superioară a parlamentului de la Moscova, va analiza un proiect de lege care propune confiscarea proprietăților vedetelor și altor cetățeni plecați din țară precum cântăreața Alla Pugaciova, supranumită „diva” muzicii sovietice, relatează Lenta.
UPDATE Directorul Defense Express, Serhi Zgureț, nu respinge faptul că războiul poate dura 2 sau 3 ani, deoarece Federația Rusă ar avea suficiente resurse pentru astfel de ostilități de lungă durată. Zgureț a susținut la postul de televiziune „Espresso” că este motivul principal pentru care Federația Rusă vrea să înghețe conflictul.
UPDATE Fostul cancelar german Angela Merkel a declarat, marți, că problema unei eventuale participări a sa la soluționarea crizei ucrainene "nu merită".
UPDATE Un pont de la o agenţie occidentală de informaţii a ajutat Germania să identifice un angajat al serviciului său de informaţii externe (BND) care a fost arestat sub suspiciunea de transmitere de secrete de stat către Rusia, dezvăluie miercuri revista Der Spiegel, citată de Reuters și News.ro.
UPDATE Un băiat de şapte ani a fost rănit de o mină montată de ruşi în zona Harkov. În apropiere se afla şi un bărbat care a ajuns la spital.
UPDATE Locuitorii Kievului vor trebui să se aştepte la întreruperi repetate de electricitate până la sfârşitul iernii, potrivit administraţiei capitalei ucrainene, citată miercuri, 28 decembrie de DP și Agerpres.
UPDATE Kremlinul a respins miercuri planul de pace în 10 puncte al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi a afirmat că propunerile de a pune capăt conflictului din Ucraina trebuie să ţină cont de „noua realitate” a anexării regiunilor Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie de către Rusia, transmite Reuters.
UPDATE Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, care este în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei, a cerut miercuri interzicerea revenirii în Rusia a ''trădătorilor'' care critică din străinătate ''operaţiunea militară specială a Moscovei'' în Ucraina, transmite EFE.
UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a numit pe Iuri Klimenko în funcția de ambasador în Republica Argentina și pe Ivan Holostenko în funcția de ambasador în Republica Federală Nigeria. Potrivit decretelor publicate pe site-ul oficial al președintelui ucrainean, Klimenko a fost numit ambasador extraordinar și plenipotențiar al Ucrainei în Argentina după ce, anterior, a fost eliberat din funcția de reprezentant special în cadrul procesului de reglementare transnistreană, potrivit Rador.
UPDATE Partidul Rusia Unită, aflat la putere în Federaţia Rusă și care îl susține pe Vladimir Putin, a făcut un îndreptar cu 11 puncte pentru deputații care reprezintă formațiunea politică în Duma de Stat în care este precizat ce comportament ar trebui să adopte în mediu online, relatează publicația independentă Meduza.
UPDATE Forţele ruse au tras 33 de rachete asupra unor ţinte civile din oraşul ucrainean Herson ultimele 24 de ore, a declarat armata ucraineană, în timp ce luptele s-au intensificat, Rusia desfăşurând mai multe tancuri şi vehicule blindate pe linia frontului, scrie Reuters.
UPDATE Maternitatea unui spital din oraşul Herson, din sudul Ucrainei, a fost lovită de un bombardament rusesc, a declarat pe marți, 27 decembrie, Kyrylo Timoşenko, şeful adjunct al biroului preşedintelui Ucrainei.
UPDATE În mijlocul unei dezbateri privind menţinerea Bisericii Ortodoxe în Mănăstirea Peşterilor din Kiev, guvernul ucrainean a îndemnat la distanţarea faţă de Moscova, relatează lalibre.be, citat de news.ro. „Dacă nu aveţi legături cu Rusia, atunci spuneţi-le oficial la revedere, spuneţi că preşedintele rus Vladimir Putin este Satana”, a declarat, marţi, secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate şi Apărare Naţională, Oleksii Danilov.
UPDATE Site-ul de știri Podyom scrie că un bărbat de 70 de ani a înmuiat o cârpă într-un recipient cu benzină, a aprins-o și a pus-o pe pervazul biroului de înrolare militară. Soția sa, în vârstă de 76 de ani, a filmat totul, notează Meduza.io.
UPDATE Guvernatorul regiunii Luhansk, Serhii Haidai, a transmis că forțele ruse au suferit pierderi semnificative la Kreminna; oficialul precizează că în ciuda acestor pierderi, forțele de ocupație continuă să aducă uriașe cantități de armament și echipamente.
UPDATE Compania militară Kalaşnikov îşi va spori anul viitor producţia de drone destinate armatei ruse, a anunţat directorul general al societății, Alan Luşnikov. „Dezvoltăm o nouă linie de aparate fără pilot, lucru deosebit de important în actualele condiţii. Este vorba despre drone tactice. Adică toate cele care nu sunt lansate de pe aerodromuri, aceasta este nişa noastră”', a explicat Luşnikov, la televiziunea publică rusă, conform Digi24.
UPDATE Ministrul Economiei de la București, Florin Spătaru, respinge afirmațiile unor oficiali ruși potrivit cărora România ar livra arme Ucrainei. El a precizat că instituția pe care o conduce nu are contracte în derulare pentru distribuirea de echipamente sau muniție în țara vecină, scrie Rador.
UPDATE Rușii trimiși să lupte în războiul din Ucraina în cadrul mobilizării vor avea dreptul de a-și congela gratuit sperma, a anunțat miercuri dimineață agenția rusă de presă de stat TASS, citată de BBC, notează Digi24.
UPDATE Situația energiei electrice în Ucraina rămâne „cu adevărat dificilă" din cauza riscului persistent de bombardamente rusești, a declarat ministrul ucrainean al energiei, Herman Halushchenko, avertizând că în ajunul Anului Nou s-ar putea înregistra „daune maxime asupra sistemului energetic" al țării, informează CNN.
UPDATE Kevin Kühnert, secretarul general al Partidului Social-Democrat german (SPD), a afirmat marţi că încă nu este momentul potrivit pentru negocieri între Ucraina şi Rusia, contrazicându-l pe un coleg de partid, în timp de Administraţia de la Moscova acuză SUA şi NATO că vor distrugerea Rusiei.
UPDATE Ucraina a confiscat peste 160.000 de tone de minereu de fier care era depozitat în mai multe depozite subterane din diverse porturi maritime din Ucraina, a anunţat Serviciul de Securitate al ţării (SBU), citat de Kyiv Independent, scrie Mediafax.
UPDATE Agențiile de presă ale statului rus, printre care TASS și RIA Novosti, au distribuit marți o înregistrare video despre care afirmă că îl arată pe Vladimir Putin vorbind la telefon cu o fetiță de 8 ani căreia îi cere să îi trimită castraveți de Anul Nou.
UPDATE În regiunea Donețk, care se află sub controlul forțelor de ocupație ruse, o persoană necunoscută a incendiat o mașină în plină zi, pe care era simbolul invaziei ruse în Ucraina (litera Z).
UPDATE Forțele armate ruse au construit o vastă rețea defensivă ce se ramifică pe întreg teritoriul ucrainean, dar Ucraina poate pune la grea încercare menținerea lor, arată o analiză realizată de NYT.
UPDATE Declaraţiile premierului Orban „demonstrează o desconsiderare patologică faţă de Ucraina şi poporul ucrainean care luptă împotriva agresiunii ruse”, a indicat ministerul ucrainean, acuzându-l pe liderul ungar de „miopie politică”, relatează agențiile DPA și Agerpres. Comentariile au survenit ca răspuns la o declaraţie a lui Viktor Orban potrivit căreia războiul s-ar putea încheia dacă Statele Unite ar înceta furnizarea de arme către Ucraina. Orban a lucrat în acest fel spre înfrângerea Ucrainei, chiar dacă aceasta ar spori pericolul agresiunii ruse îndreptate către Ungaria, a spus ministerul ucrainean. „Liderul ungar ar trebui să se întrebe dacă vrea pace”, a menţionat sursa citată.
UPDATE Războiul din Ucraina a afectat până şi data Crăciunului, scrie marți agenția italiană ANSA, citată de Agerpres. În acest an a crescut procentul creştinilor ucraineni care au sărbătorit Naşterea Domnului pe 25 decembrie şi care, prin urmare, nu mai doresc să sărbătorească Crăciunul pe 7 ianuarie, data folosită în mod tradiţional de creştinii ortodocşi de rit vechi. De altfel, începând din 2023, calendarele ucrainene vor include doar data de 25 decembrie pentru sărbătoarea Crăciunului.
UPDATE Ambasadoarea Rusiei la Sofia, Eleonora Mitrofanova, a fost convocată la Ministerul bulgar al afacerilor externe în legătură cu cazul jurnalistului bulgar de investigație Hristo Grozev, pe care autoritățile de la Moscova l-ar fi dat în urmărire, a anunțat televiziunea națională bulgară, marți, citând ministerul, potrivit The Sofia Globe.
UPDATE Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a transmis, marţi, într-un nou discurs, că 2023 trebuie să fie un an crucial din punct de vedere al apărării şi securităţii Ucrainei.






































