Casa muzeu „Nicolae Sulac” din satul Sadîc, localitatea unde a copilărit marele artist se află într-o stare deplorabilă. Deja de ani buni la ușă stă lacătul, gardul a fost distrus, iar în curte se plimbă oricine dorește. Autoritățile locale, dau din umeri și spun că nu găsesc bani pentru renovare și îndeamnă Ministerul Culturii să ia în subordine muzeul. Cum a reacționat ministrul Sergiu Prodan la propunere, vedeți în reportajul de mai jos.
„La o margine de drum”, cum cânta Nicolae Sulac, în una din cele mai frumoase și cunoscute melodii ale sale, găsim și casa - muzeu a maestrului. Mai bine zis formal, pentru că în realitate, imaginea care ne apare în față e deplorabilă. Poarta pe care sunt inscripționate câteva note muzicale și numele artistului sta să se prăbușească, iar gardul a fost distrus.
Intrăm în curte și găsim monumentul, ridicat în cinstea maestrului, dar care a fost vandalizat. La ușa
„Acest geam lipsește, iar pelicula care a fost pusă ca protecție a fost ruptă. Dăm perdeaua la o parte și vedem interiorul casei. Pe podea niște urme, drept dovadă că cineva ar fi intrat. Pe perete - renumitele poze ale artistului.”
Pe acoperișul casei din stuf, vedem fixată o foaie de ardezie, semn că acoperișul a fost stricat, iar sătenii au găsit o soluție să-l repare. Și acum, în curte, mai stă gunoiul rămas în urma lucrărilor, făcute de demult.
Locuitori din sat spun că problema e veche și regretă starea în care a ajuns casa marelui artist: „A fost unicul artist. Ca el nu vor mai fi.”
Autoritățile locale se declară neputincioase, chiar dacă muzeul e în gestiunea Primăriei, după ce mult timp a fost în mâinile unei fundații.
L-am sunat pe ministrul Culturii să aflăm cum vede propunerea primarului din localitate și ce soluții sunt pentru a se interveni în renovarea spațiului casei muzeu, care ar trebui să păstreze și să promoveze creația maestrului.
„Noi ca autoritate publică centrală nu avem buget pentru instituția unde fondator este APL de nivel 1 și 2. APL au buget pentru cultură și deciziile le aparțin. Nu putem interveni, doar putem să ne dăm cu părerea. - Primarul spune că este gata să ofere cu titlu gratuit acest muzeu Ministerului Culturii sau Palatului Național?
- Prima dată aud. Nu am nicio opinie față de această opinie. Domnul primar vrea să scape de responsabilități față de gestionarea acestui muzeu. Nu e corect.”, ne-a comunicat Sergiu Prodan.
Casa-muzeu „Nicolae Sulac” a fost înființată în anul 2006, pe o suprafaţă de 1,47 de hectare. Locuință a fost ridicată după moartea interpretului.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md