Mulți refugiații din Ucraina încearcă să-și asigure traiul cu forțele proprii. Potrivit datelor oferite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, numărul ucrainenilor care își găsesc un loc de muncă, în țara noastră, crește de la o zi la alta. Doar în ultima lună, peste 130 dintre ei s-au angajat la serviciu, iar de la începutul războiului și până acum cei mai mulți s-au angajat în Chișinău, fiind vorba de 580 de persoane. Cu unii dintre ei a discutat și echipa TV8. Astfel, am aflat care au fost cele mai dificile momente prin care au trecut, atunci când își căutau o ocupație, în țara care i-a găzduit.
Tatiana Șikariuk, împreună cu tatăl și mama sa, s-au refugiat în Republica Moldova, acum câteva luni. După ce s-au mai acomodat și au învățat orașul, întro zi ieșiseră cu mama la plimbare. La un momemt dat, a văzut un anunț de angajare: se căutau chelnerițe pentru o cafenea. Au mers direct pe adresa indicată, pentru a afla mai multe detalii și, practic imediat, a fost angajată. Acum, Tatiana este bucuroasă că își poate ajuta familia în aceste timpuri deloc ușoare:
„ - În ziua următoare am ieșit la stagiul de practică.
- Te-ai angajat rapid?
- Rapid, m-am angajat. Am avut un stagiu de o săptămână și jumătate și deja a doua lună muncesc. Este greu, desigur, și din motiv că eu nu cunosc limba română, dar eu mă descurc. Oamenii mă înțeleg”.
Pe Taisia Șleahtina am întâlnit-o la Centrul municipal de refugiați. Femeia spune că războiul a determinat-o să fugă din țara sa, iar atunci când și-a luat valiza și a pornit spre Moldova, purta sub inimă un bebeluș. Nu și-a imaginat vreodată că ar putea să-și aducă pe lume copilul într-un stat străin, dar nici și să se căsătorească departe de rude și de casă:
„ - Pe 16 septembrie am avut nuntă.
- Ați jucat-o aici?
- Da. Am avut masă de sărbătoare. Totul a fost cum trebuie. Chiar și muzică am avut, și întregistrarea căsătoriei. Nu-mi venea să cred. Și rochie am îmbrăcat, deși credeam că totul va fi în grabă. Au adunat în maternitate și pentru nuntă”.
Iar de curând, soțul Taisiei s-a angajat la lucru, pentru a întreține familia, spune ea:
- Ce lucrează?
- Constructor.
- Și vă ajunge?
- Da, dacă avem nevoie de ceva, ne ajută aici. Trebuie și de muncit nu doar să stai și să aștepți ca cineva să-ți dea ce ai nevoie”.
Și alți refugiați din Ucraina ne-au spus că își caută un serviciu, deoarece vor să rămână aici până războiul din țara lor se va încheia:
„ - Vreau să lucrez. Până acum nu au putut lucra, deoarece copilul nu mergea la grădiniță. Doamna Irina m-a ajutat să înscriu copilul la grădiniță, deja este a săptămână de când merge la grădiniță. Se va obișnui un pic, apoi voi merge la muncă.
- Vreți să rămâneți în Republica Moldova?
- Mai departe, eu sigur nu mă duc nicăieri”.
„ - Acum îmi fac pașaportul și după asta îmi voi căuta de lucru. Neapărat.
- În Ucraina ce ați lucrat?
- Am lucrat într-un sanatoriu pentru copii în calitate de bucătăreasă”.
Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în prezent, aproape 780 de ucraineni sunt angajați în câmpul muncii în țara noastră. Dintre aceștia - 590 de femei și 190 de bărbați.