Pe vremea Uniunii Sovietice, zeci de fabrici și uzine funcționau la turații maxime pe teritoriul țării noastre. Pentru majoritatea acestora, destrămarea uniunii a însemnat și începutul sfârșitului. Multe sunt lăsate acum de izbeliște, rămânând doar scheletele din ele, chiar dacă, pe acte, au proprietari privați. Fie că nu au bani ori nu au dorință, aceștia nu investesc în dezvoltarea fostelor fabrici.
Primăriile localităților, unde sunt amplasate aceste clădiri enorme, strâng din umeri. Spun că și-ar dori ca afacerile de cândva să renască, dar nu au împuterniciri să ceară acest lucru de la proprietari. Pe de altă parte, atât experții din domeniu, cât și ministrul Economiei sunt de părere că activele trebuie reintroduse în circuitul economic al țării.
La ieșire din orașul Șoldănești, pe un teren de opt hectare, încă se înalță clădirile fostei uzine de beton armat. Mai degrabă, le spunem ruinele fostei uzine, distrusă de timp, de lăcomia oamenilor și de nepăsare.
Găsim informații despre această uzină din memoriile unui fost deputat comunist, Djumberi Todua, care a făcut parte din conducerea întreprinderii.
Aflăm că uzina și-a început activitatea în 1979, cu sprijinul Moscovei, iar capacitatea de producție era de circa 100.000 de metri cubi de beton și produse din beton armat. Sute de case de cultură, de grădinițe, școli, biblioteci, blocuri locative din Moldova fuseseră construite cu materialele produse aici.
O bună parte din plăcile de beton se exportau în Ucraina, Belarus și Rusia. Până în perioada anilor 90, aici munceau în jur de 800 de oameni din mai multe sate din apropiere. Printre ei este și Anatolie Cazimir, care a lucrat 12 ani la această întreprindere, împreună cu soția. Importantă și faimoasă în timpurile uniunii sovietice, fosta uzină este o fantomă acum. Am consultat actele cadastrale și am aflat că fosta uzină de beton armat se întinde pe circa 8,6 hectare de teren, care aparține în continuare primăriei orașului Șoldănești. O construcție care figurează ca garaj este deținută de primărie, iar alte 16 clădiri amplasate pe aceste pământuri aparțin, din anul 2014, unei companii private, ce-și are sediul la Chișinău.
Am încercat să luam legătura cu persoanele care dețin firma, dar niciuna dintre ele nu ne-au răspuns la mesaje. Conform datelor cadastrale, valoarea terenului este de circa 2,7 milioane de lei, iar a clădirilor aflate acolo - de circa 7 milioane de lei.
O altă fabrică masivă și tot ruinată găsim în satul Otac, din raionul Rezina. Mai exact, este vorba de o fostă întreprindere de Producere şi Desfacere, care în trecut avea menirea de a prelucra producția legumicolă şi vinicolă. Terenul - circa două hectare aparține primăriei satului Otac, fiind estimat la 135 de mii de lei. Cele câteva clădiri rămase valorează cumulativ 2, 3 milioane, iar proprietarul acestora este primăria satului, după ce și-a adjudecat dreptul asupra edificiilor în instanță, în 2004, pentru că anterior pe ele pusese mâna Consiliul raional Rezina.
De la actualul primar al satului aflăm că o parte din clădiri au fost vândute de consiliul local unor agenți economici, celelalte fiind încă în posesia primăriei, care și-ar dori să le vândă. Deocamdată însă acest lucru este imposibil.
Nu departe de fosta fabrică am întâlnit câteva femei, care ne-au spus că au lucrat aici, pe timpuri, dar nu s-au ales cu nimic după distrugerea ei. „Scladurile (n.r. - depozitele) acestea nu se încălzeau, alegeam perje cu mâinile înghețate la export. Se ducea la armată, umpleam perje cu miez de nucă. Foarte mult se producea”, ne spune o femeie indignată de toată această situație. Iar alta adaugă: „Aici s-a furat care și cum a vrut, dar nouă nu ne-au dat. Eu, de pildă, am lucrat 20 de ani, ea a lucrat, mie nu mi-a dat nimica. Noi am ieșit iată așa. Născuți, crescuți pe teritoriul satului. Am ieșit fără cotă valorică, fără pământ”.
În orașul Anenii Noi, am filmat alte două foste întreprinderi care, la fel, pe timpurile sovietice erau valoroase pentru economia orașului și nu doar. Mai impresionant ca mărime este fostul combinat de conserve, unde anual se produceau peste 30 de milioane de conserve.
Unii muncitori, care locuiesc peste drum de fosta fabrică, își amintesc cu nostalgie de acele vremuri. „A fost în perioada când s-a destrămat Uniunea Sovietică. 1992, apoi aici au venit diferiți hoțomani, care au arendat și gata... Nu înregistrați asta.”, povestește fostul muncitor, care adaugă că și-ar dori ca fabrica să activeze din nou. „Redeschiderea făbricii de conserve ca oamenii din raion să aibă unde lucra. Aici lucrau oameni din Cobusca, din Geamăna, din mai multe sate, veneau cu autocarele”.
Terenul ce se întinde pe circa 5 hectare aparține acum Primăriei orașului și este evaluat la 4, 2 milioane de lei. Pe acest lot se află în jur de 20 de construcții, valoarea totală a cărora este de 5 milioane de lei.
Potrivit datelor de la Cadastru, începând cu anul 2004, cea mai mare construcție de pe teren, cu suprafața de 10 mii 500 de metri pătrați - aparține unei societăți pe acțiuni, fondată în anul 1994, dar și unei bănci.
Clădirea se află sub sechestru de mai multă vreme. Am încercat să aflăm de la proprietarul companiei, care deține clădirile, ce are de gând să facă în următoarea perioadă cu fosta fabrică. „O vând.”, ne-a răspuns scurt acesta, adăugând că este o afacere profitabilă, însă este nevoie de investiții.
Ne mutăm mai spre ieșire din orașul Anenii Noi. Aici găsim fosta uzină de produse cerealiere, ce ocupă aproape 4 hectare. Porțile erau deschise, așa că am putut să vedem și să filmăm ce a mai rămas din întreprindere. Dintr-o clădire mică, a ieșit un bărbat care are și rol de paznic.
Pe teritoriul fostei uzine se află mai multe hambare. Un tractor a venit aici și s-a încărcat cu porumb.
Și pe acest teren sunt înregistrate, la Cadastru, 19 clădiri. Consultând actele, aflăm că anul trecut agentul privat care deține această întreprindere a avut vânzări în valoare de peste 7 milioane de lei. De la administratorul companiei care gestionează acest loc am aflat că actualul proprietar își propune să dezvolte fosta uzină, dar cum mai exact nu știe. „Deocamdată, lăsați totul așa? Ca depozit. - Avem depozite. Depozităm cereale, lucernă, pentru paie și fân.”
În Republica Moldova sunt zeci de astfel de fabrici și uzine, care cândva erau importante pentru economia țării. De ce statul a eșuat în gestionarea lor? Iată cum explică expertul economic, Viorel Gîrbu:„Moldova a gestionat foarte prost etapa de tranziție. Ne aducem aminte acea privatizare, bonuri patrimoniale, programul „Pământ”. Toate aceste instrumente au fost făcute de o manieră foarte ineficientă”.
Potrivit expertului economic, aceste active economice ar trebui să reintre în circuitul economic al țării: „Important este aceste active economice să se întoarcă în circuit. Economia înseamnă combinarea resurselor pe care le are, fie materiale, fie intelectuale și tot așa. Dacă totul stă deoparte, toate aceste construcții, spații nu se folosesc cum să dezvolți economia? Statul eșuează masiv pentru că nu impune, prin politica fiscală, folosirea eficient economică a unor active masive. Cineva ar vrea să investească, dar nu poate, nu are teren, dar terenul stă blocat acolo. Ei nu pot să-l vândă sau nu vor să vândă ieftin.”
Și ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, a declarat, într-un scurt interviu la acest subiect, că fostele întreprinderi sovietice reprezintă interes pentru economia țării și că ar fi nevoie de investitori care să le resusciteze.
Am telefonat la conducerea Agenției Proprietăți Publice, dar nu am reușit să discutăm cu directorul instituției.
Și în Capitală găsim exemple în care foşti giganți industriali au fost transformați în magazine, oficii oferite în arendă ori chiar abandonate și transformate în ruine.
Cu mulți ani în urmă, publicația Adevărul a scris despre uzina Mezon, cea care era cunoscută drept una dintre cele mai mari cinci întreprinderi din domeniul microelectronicii în fosta URSS şi care producea anual 130 de milioane de circuite integrate.
La sfârșitul anilor 90, aceasta și-a încetat activitatea. În 2007, a fost privatizată de o companie străină. Dar, despre istoria fostelor uzine și fabrici sovietice amplasate în capitală, vom vorbi într-o altă emisiune.
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan
