Reprezentanții întreprinderii „Apă-Canal Chișinău” susțin că se confruntă deja cu primele consecințe după deconectările de curent electric din dimineața de 2 februarie la blocul administrativ. Activitatea întreprinderii ar fi dată peste cap, spun reprezentanții „Apă-Canal” într-un comunicat de presă.
„La Botanica și Telecentru nu ajunge deja apă la unele blocuri, din cauza deconectării a energiei electrice la blocul Central de la S.A.,,Apă-Canal Chișinău". Apa în rețele nu are presiune. Seara, nu vor avea apă consumatorii de pe str. Grenoble, Cuza Vodă și Traian, din lipsa presiunii, mai ales se va simți la etajele de sus”, potrivit „Apă-Canal”.
Au fost pornite și generatoarele, însă acestea ar fi cedat, reprezentanții întreprinderii încercând să le restabilească. Mai mult, potrivit primarului Capitalei, Ion Ceban, Comitetul tehnic a luat decizia de a deconecta pompele în sectoarele mai sus menționate, pentru a proteja rețeaua tehnico edilitară.
Din cauza deconectării energiei electrice, ,,Apă-Canal Chișinău” nu poate încasa plățile pentru servicii.
Premier Energy a început în dimineața de 2 februarie deconectările la „Apă-Canal”. Se întâmplă după ce întreprinderea nu a achitat datoriile la curent. Premier Energy a precizat că datoria constituie 68,6 milioane de lei. Potrivit furnizorului de energie, deconectările vizează doar blocul administrativ al „Apă-Canal”, nefiind afectat în niciun mod procesul tehnologic de funcționare a sistemelor de apeduct, canalizare și furnizare a agentului termic.






































