Ucraina și Occidentul ar avea o dorință „maniacală de a submina poziția Moscovei în mecanismul 5 + 2” pentru reglementarea transnistreană. Cel puțin asta susține ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit căruia Rusia „vrea să aibă relații bune cu Republica Moldova, de prietenie”.
„Există, desigur, o astfel de dorință maniacă a Kievului și a celor care îi susțin din Uniunea Europeană, în primul rând, de a submina poziția Rusiei în mecanismul 5 + 2, care se ocupă de reglementarea transnistreană, de a slăbi legăturile noastre cu Găgăuzia și de a declara Federația Rusă vinovată de toate necazurile Moldovei, de a cere retragerea pacificatorilor noștri, a grupului nostru de militari care păzesc uriașele depozite de muniție de la Kobasna”, a declarat Lavrov, potrivit stiripesurse.
„Sarcina este de a realiza retragerea militarilor ruși”, a mai spus Lavrov.
Ministrul rus a menționat că Guvernul de la Chișinău are o retorică anti-rusă, „pe care Kievul încearcă acum să o încălzească cât mai mult posibil”, prin „transmiterea unor informații confidențiale despre provocările și loviturile de stat presupus planificate de Federația Rusă, vrea să abată acuzațiile de eșec al politicii socio-economice în țară”.
„Deși ei (autoritățile de la Chișinău) continuă să spună că 'trebuie să rezolvăm problema Transnistriei, retragerea trupelor ruse exclusiv prin metode diplomatice', acestea sunt împinse într-o cu totul altă poziție, sunt împinse să se asigure că procesele legitime ale publicului sunt suprimate cât mai aspru posibil”, a adăugat șeful departamentului diplomatic rus.
„Am făcut o declarație la Ministerul de Externe al Rusiei, unde am spus că nu este în interesul nostru”, a subliniat Lavrov.
„Vrem să avem relații bune cu Moldova, de prietenie, Moldova multinațională, dar aceasta este, desigur, o stradă cu două sensuri. Politicienii care au preluat acum puterea în această țară și care, în general, și-au declarat dorința de a adera la Uniunea Europeană și aproape de a se reuni cu România, sau chiar de a cere NATO să le asigure securitatea, acești politicieni încă nu reflectă interesele poporului lor. Sunt apeluri la alegeri anticipate, aceasta este o problemă internă a Moldovei, dar nu ne face absolut deloc plăcere să folosim această țară prietenoasă în scopuri anti-ruse”, a conchis el.
În cadrul unei conferințe de presă susținută pe 13 februarie, președinta Maia Sandu a oferit detalii legate de planul Federației Ruse de a destabiliza situația în țară, răsturnarea actualei puteri și înlocuirea acesteia cu una fidelă Kremlinului. Potrivit șefei statului, care face trimitere la informațiile furnizate de către serviciile secrete ucrainene, planul presupune acțiuni cu implicarea unor diversioniști pregătiți militar.
„Planul Rusiei nu este unul nou, tentative de destabilizare a situației și de subminare a statului au existat și în toamna anului trecut, dar nu și-au atins obiectivul datorita intervenției prompte din partea instituțiilor noastre de securitate și de asigurare a ordinii publice. În toamnă, accentul s-a pus pe criza energetică, care trebuia să provoace nemulțumiri”, a spus Maia Sandu.
„Planul pentru perioada următoare presupune acțiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, cu atac a unor edificii ale statului și luare de ostatici, prin acțiuni violente, mascate sub proteste, care ar urma să forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”, a adăugat șefa statului.
Potrivit președintei, documentele primite de la partenerii ucraineni demonstrează „o bună documentare a locațiilor și a aspectelor logistice, pentru organizarea activităților subversive”.
Șefa statului a dat asigurări că instituțiile responsabile lucrează asupra prevenirii acestor provocări: „Încercările Kremlinului de a aduce violența în țara noastră nu vor reuși”.
TV8.md reamintește că pe 9 februarie, în cadrul unui tur în Europa, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că serviciile de spionaj din Ucraina au interceptat planurile serviciilor secrete ale Rusiei de a distruge Republica Moldova.
Președintele ucrainean a menționat că a informat-o despre acest lucru pe președinta țării noastre, Maia Sandu. În aceeași zi, Președinția și SIS au confirmat că au recepționat informația.
SIS a dat asigurări că toate instituțiile statului lucrează în plină capacitate și nu vor permite provocări.

































































