Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță noi prețuri la carburanți, valabile pentru perioada 25-27 februarie.
Astfel, un litru de benzină va costa 24,72 lei, cu 3 bani mai puțin. Pentru un litru de motorină, șoferii vor scoate din buzunare 22,11 lei, cu 6 bani mai puțin.
Potrivit ANRE, săptămâna curentă reprezintă cea de-a 4-a săptămână consecutivă de scădere a prețurilor de comercializare cu amănuntul la benzină și motorină.
În pofida așteptărilor pesimiste privind efectul embargoului UE, impus începând cu 5 februarie asupra procurărilor de combustibili produși din țiței rusesc, luna curentă a fost marcată de micșorarea cotațiilor Platts la produsele derivate din petrol.
Prin urmare, motorina standard înregistrează în ultimele patru săptămâni o ieftinire de 3,12 lei/litru, iar benzina COR 95 o ieftinire de circa 1 leu/litru.




































