Benzina se scumpește, în timp ce prețul pentru un litru de motorină rămâne același. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță noi prețuri valabile pentru miercuri, 5 aprilie.
Astfel, un litru de benzină va costa 25,02 lei, cu 13 bani mai mult, iar pentru un litru de motorină, șoferii vor scoate din buzunare 20,79 lei.
Cotația țițeiului Brent a urcat de la 78 $/baril până la 86 $/baril, iar cotațiile internaționale la carburanți au crescut într-o singură zi cu circa 40 $/tona la benzină și circa 30 $/tona la motorină. Respectiv, evoluțiile date au impact și asupra calculelor prețurilor finale la pompă.




































