Exporturile spre Rusia au scăzut cu 31% într-un singur an. Precizarea a fost făcută de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, care a mai menționat că UE în prezent, este cea mai mare piață de desfaceri pentru exporturile moldovenești.
„În ultimii 15 ani, economia Republicii Moldova a cunoscut o reorientare drastică. Azi Uniunea Europeană este cea mai mare piață de desfaceri pentru exporturile moldovenești”, a scris Alaiba într-o postare pe Facebook.
În 2022, produse moldovenești în valoare de peste 2,54 miliarde de dolari au fost exportate în UE: „Asta susține zeci de mii de locuri de muncă aici, acasă”, scrie Alaiba.
Valoarea exporturilor către destinațiile europene a crescut cu 32% față de anul anterior, iar exporturile spre Rusia au scăzut cu 31% într-un singur an.




































