La Taraclia, preotul bisericii din sat este dirijorul unui cor de elevi, în care jumătate sunt fete-chitariste. I-am filmat acum câteva luni, la una din repetiții. Părintele, care este și profesor de istorie la liceul din localitate, spunea atunci că au fost momente când voia să renunțe, dar de fiecare dată găsea motivația necesară pentru a merge înainte.
„Când am ieșit prima dată cu corul de copii la sărbătoarea Nașterii Domnului, a fost o surpriză pentru tot satul. Și așa se primește că facem după slujbă concert doar din corurile satului. Oamenii sunt foarte receptivi. Am avut o frică atunci când am introdus instrumentele muzicale, chitara. Nu a fost inițial. Mulți ani noi am cântat cu vocile doar. Am avut o frică că lumea va reacționa negativ când va vedea că cântăm cu chitarele în biserică. Sau cu acordeonul, avem colectivul de bărbați.
Dar toți au reacționat foarte bine și ne-au urat succes. - Ar fi asta o strategie de a atrage oamenii în biserică? - De a atrage tineretul, în special. Pentru că tineretul este viitorul bisericii. Și mă bucur când aud peste ani de la cei care au fost la noi în cor că vorbesc de timpurile când cântau, le dau lacrimi. Așa îmi dau seama că am fost cel care a pus sămânța, iar ea dă roade”.
Satul Taraclia este plin de talente. Aici, muzica este la ea acasă și se simte prin fiecare colectiv artistic. Totul datorită fostului profesor de muzică în școala din sat, Ion Cojocaru, care a intuit dragostea sătenilor pentru muzică.
„În sat, activează mai multe colective. Avem colectiv de bărbați. Vă dați seama, când apar 12 bărbați în haine tradiționale foarte frumoase, cum sună asta. Fiecare instituție din sat are un colectiv. Primăria are un colectiv, centrul de bătrâni are colectivul lor, școala are două colective: de elevi și de profesori. Cumva se păstrează. Pornirea a fost foarte bună, acum mergem pe val”.
„Nu sunt de aici din sat, dar am venit ca profesor în școală din 2003, dumnealui a avut o activitate foarte bogată, el a pus baza a generații întregi. Copiii pe care i-ați văzut nu sunt fără auz muzical, ei s-au născut din părinți care au fost la noi în școală. Mi-a fost foarte ușor în 2004 să văd aptitudinile muzicale ale copiilor. Am închegat mai întâi un cor de 8 elevi, la sărbătorile mari.
Ulterior, corul a crescut treptat. Uneori aveam tentația să las mâinile în jos și să nu mai continuăm, pentru că, în momentul în care copiii învață să cânte bine și corul sună bine, ei absolvesc școala și pleacă. Și rămân fără. Și iarăși o iei de la capăt. E o permanentă rotație care este obositoare la un moment dat”.
Corul a fost primul care s-a format. Iar de 6 ani, s-au alăturat și chitarele, datorită profesoarei Ala Cojocaru Guranda, cea care a învățat elevii să cânte la instrumentele muzicale.
„În momentul în care avem ieșirile în afara satului și copiii, știți cum, mulți nu au posibilitatea să iasă undeva, să mai călătorească. Anume asta cred că îi și motivează, dar asta nu e în primul rând. În primul rând, îi motivează dragostea de muzică. În momentul când cânți, te degajezi, te încarci în același timp. Îți degajezi problemele și te încarci cu energie pozitivă. Te încarci cu un har. Dacă și mai obții un loc de frunte, atunci e o bună motivație pentru ei”.
În acest fel, biserica din Taraclia nu este doar un lăcaș sfânt, dar și unul de cultură și de speranță. La fiecare sărbătoare religioasă mare, colectivele artistice din localitate își demonstrează aici dragostea pentru muzică și respectul pentru credință. Paștele nu a fost o excepție. Marți, în biserică s-a desfășurat un festival pascal, la care au participat cinci ansambluri din localitate.
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine de Oleg Cozlov
Montaj de Vlad Glinjan
