Benzina și motorina continuă să se scumpească. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță noile prețuri la carburanți pentru marți, 20 iunie. Astfel, benzina se scumpește cu 8 bani, iar motorina - cu 12 bani.
Prin urmare, benzina va ajunge să coste la pompă 23 de lei și 88 de bani, iar un litru de motorină va costa 19 de lei și 59 de bani.

Potrivit ANRE, în continuare, se atestă o creștere tot mai accentuată a cotațiilor Platts la produsele petroliere. Acest proces este influențat pe de o parte, de cererea sporită venită de la consumatori în contextul sezonului estival, iar pe de altă parte, de deciziile luate în cadrul celei de-a 35-a reuniuni ministeriale OPEC+ de a prelungi reducerea voluntară a producției de petrol de către membrii acesteia și în special planul individual al Arabiei Saudite, de a micșora din luna iulie extracția cu 1 milion barili pe zi și majorarea prețurilor petrolului pentru cumpărătorii din Asia, Statele Unite și Europa.
Prin urmare, în cadrul ultimei sesiuni, cotația Platts la benzină a ajuns la circa 845 $/tona, iar la motorină - la circa 760 $/tona, acesta fiind cel mai înalt nivel din ultimele două luni.




































