Ultimele ore de oxigen pe submersibilul Titan. Rezervele de oxigen din mai pot ține în viață cei cinci oameni aflați la bord doar pentru puțin timp, dar speranțele de viață scad și din cauza frigului din interiorul ambarcațiunii, dar și a acumulării de dioxid de carbon. Cumulat, acestea vor acționa ca un sedativ, existând temerea că echipajul nu va mai putea să își semnalizeze poziția prin bătăi în pereții vasului pentru a ghida submarinele aflate în misiunea de căutare și salvare, scrie BBC, citat de digi24.ro.
„Pe măsură ce nivelul de dioxid de carbon crește, acesta se transformă într-un sedativ, acționează ca un gaz anesteziant și atunci adormi”, a explicat doctorul Ken Ledez, expert în medicină hiperbară. De asemenea, există temeri că submersibilul a rămas fără energie electrică, iar în lipsa unui sistem funcțional de încălzire, la bord este foarte frig, ceea ce va spori senzația de „sedare” a celor aflați la bord.
Potrivit Gărzii de Coastă americane, cei cinci aflați la bordul submersibilului Titan mai au rezerve de oxigen până joi, la ora 14:18, ora României. Ken Ledez spune însă că, dacă cei cinci ar respira pur și simplu mai lent, ar putea prelungi acest termen, însă recunoaște că într-o situație stresantă, acest lucru este greu de făcut.
În ciuda tuturor acestor provocări, dr. Ledez îndeamnă să nu se anuleze prea curând operațiunea de căutare şi salvare, spunând că acești oameni ar putea fi capabili să supraviețuiască chiar și atunci când nivelul de oxigen este foarte scăzut.





































