Pepenele verde, cel mai răcoritor fruct al verii, a apărut deja pe tarabele piețelor din țară. Cu o aromă delicioasă, ar părea că atrage cumpărătorii ca un magnet, însă, la gheretele de la Piața Centrală bătea vântul. Așa cum sunt importați de peste hotare, prețul fructului bate la buzunar, așa cum ajunge și la 18 lei kilogramul. Astfel, moldovenii spun că vor aștepta până se coc ai noștri. Și în acest an, medicii nu ezită să atenționeze cumpărătorii despre pericolele la care se expun atunci când cumpără fructe în locuri neautorizate.
Pepenele verde și-a făcut apariție pe tarabele din piețe. Comercianții dau asigurări că harbujii lor sunt cei mai dulci și suculenți, dar chiar și așa, cumpărători i-ai de unde nu-s. La Piața Centrală din Chișinău, puțini oameni sunt atrași de fructul verii.
Prețul pepenelui verde începe de la 12 lei și ajunge până la 18 lei kilogramul. Comercianții recunosc că își doresc vânzări mai bune. Însă, având în vedere faptul că până a ajunge în piețele din Moldova, fructele au făcut cale lungă, prețul acestora bate la buzunar. Potrivit vânzătorilor, cei mai mulți pepeni verzi care se vând la noi au fost aduși din Grecia și Turcia.
„- Vindem, mulțumim, câte puțin câte puțin, sunt scumpi, din acest motiv se vând mai greu, când apar ai noștri oleacă sunt mai ieftini, atunci e altfel.- Așa, dar aceștia de unde sunt? - Sunt turcești”.
„- Avem pepene verde din Turcia, Grecia. Acum au apărut și cei moldovenești. - Care este prețul la dumneavoastră? - 15 lei - Oamenii cumpără?- Nu prea - Este scump? - Da, așa este”.
Vânzătorii își laudă marfa și încearcă să convingă cu certificatele de conformitate.
„- Aveți certificat? - Da, da - Și cei care cumpără întreabă și de certificat sau nu? - Da, întreabă permanent, arătăm certificatul și totul este bine”.
„Poftim uitați-vă la pepene galben și la pepene verde, puțin sunt disperați de prețuri, dar întreabă”.
Printre puținii cumpărători l-am întâlnit pe acest bărbat. Acesta ne-a spus că vrea să-și îndulcească familia și chiar dacă prețurile sunt cam pipărate, plăcerea merită toți banii.
„Prețul e cam exagerat, dar aceștia sunt printre primii harbuji, dar peste o săptămână sau două vor scădea prețurile”.
Nutriționiștii spun că pepenele verde este o gustare ideală pentru a menține corpul hidratat în zilele fierbinți de vară. Totuși, medicii vin cu recomandări pentru consumatori, pentru a nu ne transforma satisfacerea gustului într-un necaz. Mai ales că, de multe ori, aceștia vin la pachet cu nitrați.
„În scopul prevenirii intoxicațiilor, ANSA recomandă procurarea acestora doar din locuri autorizate de agenție, care sunt însoțite de acte și certificate ce confirmă inofensivitatea acestora. De asemenea, recomandăm consumatorilor să evite procurarea de pe marginea traseelor și din locuri neautorizate Se axează atenția ca pepenii să fie întregi, sănătoși, curați, lipsiți de dăunători, fără gust și miros străin”.
Sezonul pepenilor verzi autohtoni începe la sfârșitul lunii iulie, începutul lui august.
Abonează-te acum și la canalul de YouTube TV8: youtube.com/@TV8Moldova




































