Consumatorii din țara noastră vor putea să-și aleagă singuri furnizorul de gaze naturale. Parlamentul a aprobat în lectura a doua proiectul de lege, care reglementează separarea și certificarea operatorilor de transportare a gazelor. Astfel, la finalizarea acestui proces, pe piață vor exista mai mulți furnizori, iar consumatorii vor putea opta, la fel cum fac acum în cazul serviciilor de internet.
"Acest proiect este extrem de important, el va asigura mai multă concurență pe piața gazelor naturale. Este un angajament al nostru, în primul rând pentru cetățeni și va oferi mai multe opțiuni de alegere. Asta e bine, concurența în acest domeniu este importantă".
Amintim că inițiativa legislativă îi aparține Guvernului și corespunde angajamentelor asumate de țara noastră în cadrul Pachetul Energetic trei. Documentul prevede că piața de energie trebuie liberalizată, astfel încât activitățile de producere, transport și furnizare să fie separate, pentru a combate concurența neloială.




































