Benzina și motorina se scumpesc. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță noile prețuri la carburanți pentru perioada 12-14 august. Astfel, benzina se scumpește cu un 6 bani, iar motorina - cu 14 bani.
Prin urmare, benzina va ajunge să coste la pompă 25 de lei și 76 de bani, iar un litru de motorină va costa 23 de lei și 13 bani.

Potrivit ANRE, prețurile la benzină și motorină sunt influențate în continuare de cel mai scăzut nivel al producției de țiței din ultimii doi ani.
Cea mai mare reducere a fost efectuată de către Arabia Saudită prin decizia sa voluntară. Totodată, pe parcursul lunii iulie s-au produs întreruperi a proceselor tehnologice în Kazahstan, din cauza unui accident care a afectat activitatea stațiilor de pompare de-a lungul conductei CPC, a rafinăriei din Atyrau și a unor unități de extragere din câmpul petrolier din vestul țării, precum și în Nigeria, din cauza unor scurgeri de petrol la terminalul petrolier Forcados.
În total, în luna iulie a anului curent, cei 13 membri ai OPEC și aliații acestora, au pompat 40,4 milioane baril/zi, ceea ce reprezintă cel mai scăzut nivel al grupului din august 2021, când producția de petrol era în curs de revenire după reducerea majoră cauzată de pandemia COVID-19.
În cadrul exercițiului de monitorizare a pieței și stabilire a prețurilor maximale de comercializare a carburanților de tip standard, ANRE atestă și o creștere accentuată a cotațiilor internaționale Platts la benzină și motorină. Doar în timpul ultimelor sesiuni, cotațiile la carburanți s-au majorat cu circa 45-70 $/tona, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 5-7%.
„Aceste constrângeri, amplificate de decizia Federației Ruse de a reduce exporturile de țiței cu 0,5 milioane baril/zi în august și cu 0,3 milioane baril/zi în septembrie, au ridicat prețul unui baril de petrol până la circa 87 $. Totodată, situația privind navigația în zona Mării Negre rămâne în continuare incertă, fapt ce pune presiune suplimentară asupra costurilor de livrare a produselor petroliere transportate tradițional pe această cale”, mai precizează ANRE.




































