Fermierii nu renunță și reiau acțiunile de protest! Astăzi vor picheta sediul Guvernului. Aceștia acuză Guvernul de neglijență și se declară nemulțumiți de faptul că nu a dat până acum curs revendicărilor și nu a implementat promisiunile făcute la sfârșitul lunii iunie.
„Chiar dacă ne aflăm în plin sezon agricol, nu avem altă soluție în condițiile neglijenței demonstrative a problemelor noastre din partea autorităților abilitate... Dacă domnul prim-ministru nu dorește să se întâlnească cu agricultorii, atunci mai mulți fermieri vor veni la Guvern să-i întrebe pe cei, care sunt salariați din impozitele noastre, de ce nu avem acest dialog și de ce guvernarea nu se ține de cuvânt și nu implementează măcar acele promisiuni, care au fost făcute public pe 27 iunie”, se menționează într-un comunicat de presă al Asociației Forța Fermierilor.
Am solicitat un comentariu de la Guvern, însă nu ni s-a oferit deocamdată un răspuns.
Fermierii se plâng că situația în domeniul agrar este dezastruoasă și cer implicarea statului în acest sens. Aceștia solicită aprobarea urgentă a regulamentelor privind alocarea compensațiilor pentru grâu și orz și repartizarea motorinei din România. De asemenea, solicită introducerea prin decizia CSE a unui moratoriu până la 31 decembrie 2023 la achitarea datoriilor producătorilor agricoli micro, mici și mijlocii, care cultivă preponderent cereale și oleaginoase atât către creditorii privați, cât și către bugetul public național, cu interzicerea executării silite a obligațiunilor și declanșării procedurilor de insolvență.
Anterior, fermierii au organizat mai multe proteste la Chișinău și în raioane, blocând trasee naționale cu tehnica agricolă. După anunțul autorităților de identificare a celor 200 de milioane de lei, fermierii au decis să suspende protestele până pe 1 august, dar cu anumite revendicări.






































