Cancelarul german, Olaf Scholz, a suferit un incident nefericit în timpul sesiunii sale de jogging. Pe 2 septembrie, acesta a căzut și s-a rănit, provocându-și răni vizibile pe față. Cu toate că incidentul a fost catalogat drept unul ușor, aspectul său a atras rapid atenția publicului.
Pe 4 septembrie, Olaf Scholz a apărut în public cu o serie de zgârieturi pe față și o bandă de tip pirat la ochiul drept. Cu umor, cancelarul german a comentat pe Twitter și a postat o imagine a rănilor sale, afirmând: „Aștept cu nerăbdare meme-urile. Mulțumesc pentru urările de bine, arată mai rău decât este!”
În urma incidentului, toate angajamentele politice ale lui Olaf Scholz pentru ziua de duminică au fost anulate. Purtătoarea de cuvânt a cancelarului a declarat: „A căzut în timp ce făcea jogging și a suferit vânătăi pe față”, adăugând că, din păcate, a trebuit să-și anuleze toate angajamentele programate pentru ziua respectivă.
Olaf Scholz, membru al Partidului Social-Democrat, avea programate întâlniri politice importante pentru susținerea candidaților partidului său înaintea alegerilor regionale din landul Hessa, care vor avea loc luna viitoare.
Cu toate acestea, programul de întâlniri al lui Scholz pentru săptămâna viitoare rămâne neschimbat, potrivit purtătoarei de cuvânt.
Cancelarul german a menționat în trecut că aleargă cu regularitate de câțiva ani, declarând într-un interviu anterior: „Alerg de două, trei ori pe săptămână, iar duminica timp de o oră și jumătate”.




































