Creșterea salariilor pentru unii bugetari ar fi o „mită” înainte de alegeri, crede deputatul BCS, Adrian Lebedinschi. Totuși, acesta spune că majorările nu vor influența preferințele de vot ale tuturor alegătorilor care beneficiază de ele. Pe de altă parte, deputatul PAS, Dorian Istratii, spune că sporurile salariale au fost, vor continua și că acestea sunt anunțate atunci când există bani. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 5 octombrie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
„Îl înțeleg pe domnul Istratii că nu poate recunoaște că, de fapt, aceasta este o mită electorală. Numai că nu înțeleg că ăștia 170.000 de alegători nu o să-i voteze pe ei. Oamenii o să ia cum și de la Șor, nu toți care primesc bani, nu toți îl votează, o bună parte gândesc logic. Nu ajută această metodă, ea este inutilă”, consideră Lebedinschi.
Deputatul a mai menționat că ar fi necesară stabilirea unui buget pentru 3 ani, astfel încât cetățenii să cunoască când anume le vor fi majorate salariilor unor categorii de bugetari: „Parlamentul trebuie să stabilească reguli clare pentru toți cetățenii”.
„Guvernul trebuie să-și facă treaba și trebuie să aibă grijă de cetățeni. Prin legea votată, am dat sporuri la 170.000 de cetățeni angajați. Vara nu erau suficienți bani, noi am început să majorăm salariile de sus în jos”, a replicat Dorian Istratii.
Acesta spune că majorările se fac pe categorii de angajați și că inclusiv după alegeri vor fi rectificări la buget, pentru ca și profesorii să beneficieze de lefuri mai mari.
„Pe de o parte, cetățenii văd și vor salarii majorate, dar când le majorezi, ești iar critic, fiindcă o faci în campanie. Este un proces continuu. Sunt sigur că și anul viitor vom face majorări, pentru ridicarea nivelului de trai al întregii populații”, a punctat Istratii.
Reamintim că salariile tuturor medicilor, asistenților medicali și infirmierelor din sistemul medical, finanțat prin Fondul Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală, vor crește cu 15%, iar a medicilor legiști cu 26%. Spre exemplu, salariul mediu al unui medic se va majora de la 17.344 de lei la 19.945 de lei.
Profesorii au mai puțin noroc. Deși și ei au cerut majorări salariale, acest lucru nu poate fi făcut anul acesta, pentru că nu mai sunt bani. Potrivit ministrului Finanțelor, primele măriri de salarii ar putea să apară abia la începutul anului viitor.
Totodată, profesorii din toate instituțiile de învățământ vor primi o plată unică de 5 000 de lei.
Aceeași plată unică va fi oferită și celor peste 10 mii de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne - polițiști și carabinieri.
În același timp, salariile a circa 1700 de oameni de cultură vor crește, în medie, cu 25%.
Suplimentar, Guvernul va aloca 100 de milioane de lei pentru repararea drumurilor, 300 de milioane de lei pentru proiectele de dezvoltare a satelor și orașelor și pentru Programul „Satul european”, precum și 100 de milioane de lei drept spor pentru agricultură, care va sprijini fermierii în dezvoltarea afacerilor și deschiderea a noi locuri de muncă.
Alte 352 de milioane de lei au fost identificate în vederea acoperirii cheltuielilor pentru energia electrică și căldură, suportate de școli, grădinițe, spitale și alte instituții bugetare.
Totodată, reieșind din modificările operate, bugetul de stat pentru anul 2023 se micșorează la venituri și la cheltuieli cu 497,9 milioane lei și va constitui după rectificare 65,7 miliarde de lei la venituri și 84,1 miliarde de lei la cheltuieli.
Deficitul bugetar nu va suporta modificări, constituind 18,3 miliarde de lei sau 5,9% din Produsul Intern Brut.





















