Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

/VIDEO/ Agroperformanța la TV8: De la sapă, la drone. Fac tot mai multe munci de câmp și sunt uluitor de econome

Design fără titlu (11)
15 octombrie 2023, ora 16:00

Dacă acum câțiva ani păreau de domeniul fantasticului, astăzi le poți vedea tot mai des survolând plantații, inclusiv de la noi. Și contrar aspectului foarte firav și sofisticat, acestea câștigă hotărât teren în fața utilajelor agricole masive, fără de care nu ne imaginam munca la pământ. 

Vorbim despre drone, care au răsturnat fără drept de apel concepțiile despre agricultură. Fac tot mai multe munci de câmp și sunt uluitor de econome. Pentru cei care nu se încumetă să facă o asemenea achiziție, sunt firme, care prestează astfel de servicii, iar cei care le utilizează se declară cuceriți. Acum două luni, în țara noastră a ajuns și cea mai mare dronă agricolă din lume. 

„Aceasta este una dintre cele mai mari drone agricole din lume și a ajuns abia în Moldova din China. Aparatul de zbor poate stropi până la 30 de hectare de culturi agricole pe oră. Astfel, într-o singură zi, cu o astfel de dronă se pot pulveriza insecticide, fertilizanți sau alte substanțe necesare pe o suprafață de 250 de hectare”.

„Drona aceasta este foarte compactă, are patru picioare care se strâng, nu ocupă mult loc, este ușor de transportat. Nu trebuie să mergi de dus la centrul de reparații, totul se poate de schimbat în câmp, totul este modular , daca ceva s-a stricat se schimbă și lucrează mai departe. Două drone de acestea fac 500 de hectare pe zi, asta înlocuiește un stropitor tradițional care costă 300 -400 de mii de dolari, complectul nostru de dronă costă 35 de mii”. 

Astfel, inovațiile în agricultură înseamnă optimizare și mult mai multă eficiență în munca fermierilor. Dronele agricole, care zboară la o distanță de 2-4 metri deasupra culturii, pulverizează în medie cu până 40 la sută mai puțină substanță activă, iar tehnologia picăturilor foarte mici permite o aplicare uniformă și cu o mai mare precizie. 

„Operatorul trebuie să schimbe doar rezervorul cu substanța lichidă și, respectiv, acumulatorul. Acest aparat este deosebit și datorită acestor pulverizatoare. Este o duză rotativă, care asigură o distribuire perfectă, astfel ca substanța să ajungă pe suprafața fiecărei frunze. Și aici vedeți două lame, care asigură o trecere foarte bună a aerului pe partea inferioară, care, în mod garantat, împrăștie soluția pe care noi o turnăm la toate nivelurile plantei”.

Un alt avantaj al dronelor față de tehnica agricolă clasică este că acestea pulverizează substanțele de la înălțime. Astfel, agricultorii nu trebuie să utilizeze tractoarele care distrug, prin mersul lor mecanic prin câmp, până la 10 la sută din culturi și, în același timp, ard combustibili, care costă și care poluează aerul. 

Există și drone pentru cartografierea și analiza culturilor în timp real. Datorită acestei tehnologii, acum agricultorii pot depista cu ușurință focarele de buruieni, dăunători, boli, și, respectiv, pot interveni doar acolo unde este nevoie și preveni extinderea problemei. 

Cei care își doresc să achiziționeze o dronă, trebuie să știe că au nevoie de avizul Ministerului Apărării Republicii Moldova, avizul Serviciului de Informații și Securitate și o poliță de asigurare de răspundere. 

Un alt aspect de luat în calcul este că prețul unei drone pornește de la aproximativ 5 mii de euro și poate ajunge la 20 de mii. Partea bună este că agricultorii care nu-și permit deocamdată o astfel de achiziție, pot apela la firmele care prestează servicii cu diferite tipuri de drone agricole. 

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente