Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

Comisia Europeană a transferat 50 mln de euro R. Moldova sub formă de împrumut. Alte 22,5 mln vor ajunge la sfârșitul lunii

Comisia Europeană
25 octombrie 2023, ora 17:34

Comisia Europeană a transferat Republicii Moldova 50 de milioane de euro din asistența macrofinanciară, sub formă de împrumut. Potrivit unui comunicat al CE, emis miercuri, 25 octombrie, până la finalul acestei luni, instituția europeană urmează să deblocheze alte 22,5 milioane de euro sub formă de granturi.

CE notează că acest ajutor aduce un sprijin suplimentar Moldovei, care a fost grav afectată de consecințele invaziei Rusiei în Ucraina și care se confruntă în continuare cu provocări legate de securitatea energetică. 

„Banii vor ajuta țara să acopere o parte din nevoile sale suplimentare de finanțare în 2023, să asigure stabilitatea sa macroeconomică și să planifice noi reforme, în legătură cu programul actual al Fondului Monetar Internațional pentru Moldova. De asemenea, va ajuta Moldova să avanseze pe calea sa europeană”, notează CE.

Totodată, este menționat că acest sprijin vine după ce Comisia a constatat că Moldova a respectat angajamentele relevante privind politicile convenite cu UE. 

„Moldova a progresat în îmbunătățirea securității energetice prin adoptarea unui plan de acțiune specific pentru iarna viitoare, ceea ce este deosebit de important în contextul actualelor provocări legate de securitatea energetică din țară. 

Moldova a consolidat, de asemenea, guvernarea sectorului public și a înaintat în domeniul statului de drept, înregistrând progrese în numirea membrilor în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și al Consiliului Superior al Procurorilor. În plus, Moldova a luat măsuri importante pentru îmbunătățirea climatului de afaceri din țară, prin adoptarea unui nou program pentru antreprenoriat și o strategie pentru tranziția digitală”, potrivit CE.

Operațiunea de asistență macro-financiară în curs pentru Moldova totalizează un maxim de 295 milioane de euro, din care 220 milioane de euro sub formă de împrumuturi și 75 milioane de euro sub formă de granturi. 

Acest lucru include o suplimentare de maximum 145 milioane de euro adoptată de Parlamentul European și Consiliu în iunie 2023, din care 72,5 milioane de euro vor fi transferate Moldovei până la sfârșitul lunii octombrie. 

Până la finalul lunii, Moldova va primi deja 172,5 milioane de euro în cadrul acestei operațiuni. Alte plăți vor urma în funcție de progresul condițiilor convenite privind politicile care urmează a fi implementate, se mai arată în comunicatul CE.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente