Deși încă sunt copii, unii având doar 10 ani, dețin deja titluri de campioni naționali, europeni sau chiar mondiali. Copilăria lor înseamnă antrenamente fără sfârșit și multă muncă. Nu e drum deloc ușor, e cu multe provocări. Sunt momente când se prăbușesc și vor să renunțe. Însă, gustul victoriei îi încurajează să continue, pentru că la capătul celălalt îi așteaptă mult râvnitele medalii.
Ei sunt noua generație de aur a Moldovei, datorită cărora imnul țării noastre se va auzi la cele mai mari competiții sportive, sub aplauzele a milioane de oameni. În cele ce urmează povestim despre copiii-campioni, cine sunt ei, în ce condiții se antrenează și ce visuri au.
„Mă numesc Nicoleta Cojocaru, am 13 ani, mă ocup cu halterele și sunt din Ungheni”.
La doar 13 ani, Nicoleta Cojocaru a marcat o super victorie pentru Republica Moldova. Sportiva a luat bronzul la Campionatul Mondial de Juniori la haltere. Ultima dată, Republica Moldova a obținut o medalie la mondialele de juniori, acum 11 ani. Nicoleta povestește că era la un pas să ia argintul, dar a scăpat haltera din mâini.
„Am un rezultat foarte bun, acum am fost la mondiale, am luat locul 3 la proba smuls. - Te mândrești cu rezultatul acesta? - Da. Am mai multă încredere în mine, mă mândresc foarte mult cu rezultatul”.
Nicoleta este acum elevă la Liceul Internat Municipal cu Profil Sportiv, unde a ajuns la insistențele antrenorului Sergiu Crețu, care nu o scapă din ochi și îi este alături în drumul ei spre marele succes.
„Doi ani în urmă am vorbit cu mama sa să o luăm la liceu. A zis că e prea mică. Am mai așteptat un an și am adus-o aici. Nicoleta este acum așa, după mondiale, este pe prim plan ca sportivă, dar cred că și alți sportivi o să arate rezultate frumoase. Cu ăștia micuți e mult mai ușor de lucrat, e mai interesant, sunt mai năzbatici. Cu seniorii, e mai complicat. Au un caracter mai greoi, dar cu mici eu lucrez ca cu copiii mei”, a spus antrenorul.
Primele haltere, Nicoleta a început să le ridice într-o sală sportivă din satul Unțești, acolo unde își desfășoară activitatea secția haltere a Școlii Sportive din orașul Ungheni. Cel care i-a insuflat dragostea pentru acest tip de sport este antrenorul Gheorghe Gorenco.
„Pe 2 septembrie, am plecat cu prietena mea. Eu am început să mă antrenez, iar ea nu. - În sat, la Unțești? - Da. Aici am amenajat sala asta, e o sală de haltere. - Pentru copii din sat sau și din satele vecine? - Vin și din satele de alături”.
„Aici este sala de antrenamente, se vede. Sala unde se antrenează copiii. Vestiar avem, avem baie, pe care nu o putem folosi, cu părere de rău”, ne-a arătat antrenorul secției haltere din Unțești, Gheorghe Gorenco.
Secția este frecventată acum de circa 20 de copii, mulți dintre ei fiind nume cunoscute printre tinerii halterofili. Nu ratează antrenamentele, pentru că au un scop în față: să devină și ei, la rândul lor, antrenori și maeștri ai sportului. Orele petrecute ridicând halterele deja le-au adus rezultate bune. La Campionatul Republican de haltere printre juniori, sportivii de aici au revenit cu 9 medalii.
„A venit profesorul la școală și a spus despre acest sport și am venit să văd. - Îți amintești acea zi, cum ai ridicat, ce ai ridicat? - Prima mea zi am făcut cu un baston. - Un baston era... Câte kilograme cântărea? - Cam vreo 200 de grame. - Și acum câte kilograme ridici? - 40 și 50. - Mai mult decât greutatea ta. - Da”.
„Multă răbdare, asta e cel mai... Mie antrenorul de mic îmi spunea: ție îți trebuie multă răbdare, tu când o să ajungi mai mare o să ai succes. Și încetișor, am prins a avea succes”.
„- Părinții tăi cum văd activitatea ta sportivă? Văd cu ochi buni sau nu prea? - În primii trei ani, nu prea au văzut cu ochi buni, dar când au văzut că aduc medalii, să mă ridic, să fac un rezultat, se bucurau și ei și mă încurajau”.
Lucia Balmuș știe gustul medaliei de aur încă de la vârsta de 9 ani. La campionatul republican de anul trecut a luat primul său aur din viață. A repetat victoria și la campionatul din acest an.
„La școală când mă duc, toți: vai, ai luat locul întâi, bravo, felicitări, să te mai ocupi. Sau după vreo competiție sau două, când merg pe stradă, oamenii îmi spun: bravo, tu ești acea care a participat nu demult, tu ești aceea care a luat locul întâi, doi? Da. Și apoi încep să mă felicite, să îmi spună să mă ocup și în continuare cu halterele.
- Cum ai ales tu să te ocupi cu halterele? Altceva nu ai avut la dispoziție sau chiar ți-a plăcut sportul acesta? - Sora mea înaintea mea a umblat, s-a traumat un pic, apoi și fratele. Într-o zi, profesorul a fost la noi, a întrebat-o pe sora dacă vrea să mai umble la sală. Am zis: se poate și eu să vin să văd măcar cum e acolo? Am venit prima zi, m-am uitat și mi-a plăcut. Apoi a doua zi: domnule profesor, pot și eu să vin? Toată clasa care a venit din urma mea, a făcut ceea ce făceam și eu, dar nu le-a plăcut. Alții cu dansurile, cu muzica, dar eu tot la sală vin să mă ocup”.
Pe lângă medalie, s-a ales și cu o sumă de bani de sub o mie de lei. Și-a procurat ghete, iar restul banilor i-a dat surorii mai mari, ca să procure lucruri necesare pentru frățiorul lor mai mic. Acum doar tatăl lor este acasă, mama fiind plecată peste hotare.
„Aici, la haltere, numai profesorul cheltuie. Noi ce trebuie să facem e că trebuie să venim și să ne ocupăm. Cam atât. Să nu ne temem să mergem la competiții, să avem curaj și să depunem acolo tot efortul din noi”, a spus Lucia.
„Noi nu suntem mare „performeri”, dar avem la Europene, avem medalii la Campionatul lumii. - Aveți reușite, cum nu? E o școală mică, în sat... - În școală avem 143 de copii. - 20 sunt aici, iar din cei 20 vreo 4-5 sunt campioni. Deci nu este chiar așa de rău. - Da, da. Nu-i rău comparativ cu alte școli. Nici nu ne lăudăm, dar nici nu ne rușinăm”.
Deși este o pistă bună de lansare pentru viitorii campioni la haltere, secția din Unțești se confruntă cu o mulțime de probleme.
„Eu nu am făcut construcția asta pentru că vreau să câștig, în scop personal. Nu s-a plătit niciodată arenda. Nici ei nu au plătit, nici aceștia actuali nu plătesc arenda. - Casa, construcția este cumpărată de către cine? - Deci, s-a făcut treaba asta gratis. Curățenie nu a vrut să facă, să plătească apa, deservirea - nu. Lemne, nu dau, trebuie să mă duc la pădure să caut. - Iarna asta cu ce v-ați încălzit? - Datorită la reprezentantul în teritoriu al Cancelariei de Stat, dl Grițco, s-a reușit identificarea banilor și am procurat lemne”.
Lipsurile nu se opresc aici. Antrenorul achită din propriul salariu și curentul electric.
„Cu părere de rău, nici aceștia nu plătesc lumina. Lumina am acuși doi ani de când o plătesc doar eu. Apa tot nu. Se găsesc diferite motive. - De la copii, ceva se ia? - Nu, de la copii nu. Nu am avut niciodată aici grupe plătite”.
Elevii secției fac performanțe chiar dacă nu au cele mai moderne aparate sportive.
„Acestea tot sunt vechi, un prieten... - Îl mai folosiți? - Îl mai folosim. În toată ziua e folosit, fără exercițiul acesta, nu se duc acasă”.
Pe de altă parte, directorul școlii sportive din orașul Ungheni, Ghenadie Flocea, a declarat că se implică în măsura posibilităților astfel încât secția de haltere să activeze și să pregătească noi generații de halterofili. Nu a negat că bugetul anual al școlii este unul modest. În jur de un milion de lei, pe când necesitățile reale sunt de circa trei milioane.
„Medalia de aur i se acordă lui Cătălin Spînu din Moldova!”.
Cătălin Spînu este și el un tânăr sportiv, care la doar 15 ani a devenit campion european la lupte libere, la categoria sa de vârstă și de greutate. Campionatul de la Zagreb i-a adus medalia de aur, dar și un val de glorie în Republica Moldova.
Luptătorul este elev al Școlii sportive de rezerve olimpice din orașul Călărași, fiind antrenat de cunoscutul sportiv Constantin Cobîlean.
„Am avut emoții de mândrie pentru țara mea. Eu și până să mă duc la campionat aveam scopul să câștig. Vreau să iau locul 1 la Jocurile Olimpice”.
În cazul lui Cătălin, mama lui a fost cea care l-a adus la școala sportivă. Deși avea doar șase ani pe atunci, băiatul își amintește că a avut momente când voia să renunțe.
„De la șase ani, mama m-a adus de mânuță aici. De atunci, sunt 10 ani. Am crescut aici, lângă antrenori. Eram mic și nu-mi dădeam seama dacă îmi trebuie asta sau nu. Dar mama a insistat și m-a încurajat”.
Campionul de aur al Moldovei trăiește destul de modest, fiind crescut doar de mama. După victoria sa la Europene, o mulțime de oameni s-au mobilizat și au contribuit financiar pentru ca familia lui Cătălin să aibă un trai mai decent.
„Nu aveam tricouri, erau arse de soare. Acum am multă susținere, am mult echipament. Mulțumesc tuturor”.
Familia lui Cătălin s-a mutat într-un apartament din Călărași, în timp ce acasă au loc reparații.
Se mândrește cu rezultatele discipolului său și antrenorul lui Cătălin, care îi este alături și îl îndrumă de fiecare dată.
Recent, școala care-i poartă numele mai are un motiv de mândrie. O altă elevă, Eupraxia Cazacu, a devenit campioană balcanică, aducând medalia de aur la categoria ei de greutate și de vârstă.
Am încercat să aflăm în ce măsură statul, în cazul de față prin ministerul de resort, se poate implica financiar în susținerea micilor campioni. De la jurnalistul Mihai Burciu, care este și președintele Federației de Padel din Moldova, aflăm că suportul trebuie să vină prin intermediul federațiilor de profil, care la rândul lor, primesc bani de la ministerul Educației și Cercetării.
„De multe ori, se întâmplă ca federațiile aă întârzie să vină cu agenda pentru anul viitor, cu proiecte bine definite de ce ai nevoie de acești bani și, când ajungem la această categorie de copii și tineret, nu întotdeauna ajung bani pentru aceste categorii pentru că, oarecum, nu sunt de performanță, pentru că considerăm că performanța este pentru seniori, în mare parte.
E subiectiv să înțelegem până unde este performanța. Putem noi să punem o greutate asupra copiilor și să-i punem să facă sport de performanță? Foarte multe federații internaționale recomandă antrenorilor, cluburilor să nu aducă o greutate suplimentară copiilor și să-i lase să participe la competiții și să se bucure de sport”.
De cealaltă parte, ministerul Educației și Cercetării, prin intermediul secretarului de stat Sergiu Gurin, susține că statul se poate implica financiar mai activ atunci când copiii încep să facă sport de performanță.
„Copiii care nu fac sport de performanță sunt susținuți, în primul rând, de școlile sportive, precum și în liceele, dar și cluburile sportive private. În lumea sportului de performanță, ei intră atunci când participă la campionate europene sau mondiale oficiale. De regulă, ele se întâmplă după vârsta de 15 ani. Atunci se întâmplă și jocurile olimpice de tineret, festivaluri și altele. Atât timp cât ei fac antrenamente de 3 ori pe săptămână, pentru a căpăta experiență, acest lucru se cheamă sport amatoricesc, sport de masă”.
În Republica Moldova sunt înregistrate peste 60 de federații sportive. Cei mai mulți bani, anul trecut, i-au revenit Federației de Judo - circa 8 milioane de lei, fiind urmată de Federația de Lupte care a primit puțin peste 6 milioane de lei și de Federația de Haltere, căreia i-a fost alocat un buget de aproape 4 milioane de lei.
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan
