Război în Ucraina, ziua 467: Atac la Belgorod! Rusia susține că a respins o ofensivă majoră ucraineană în Donbas

social

/VIDEO/ Experiment „Moldova Gândește”: Care sunt cele mai inedite treceri de pietoni din țară

24 martie 2023, ora 17:25

Anul a început cu o explozie a cazurilor de accidente, în care au avut de suferit pietonii. În unele situații, victimele au plătit cu viața, iar șoferii vor plăti cu libertatea. Doar în municipiul Chișinău, în primele două luni ale anului, cazurile de tamponare au crescut cu aproape 40 la sută, față de perioada similară a anului trecut. Accidentele de pietoni sunt rezultatul unui cumul de factori. Fie că e din vina șoferilor, care nu reduc din viteză ori a pietonilor care nu se asigură înainte de păși. 

Și mai este un factor, deloc de neglijat: starea trecerilor de pietoni. Din cele peste 900 de treceri din municipiul Chișinău, doar 200 sunt bine amenajate. Între timp, pentru a preveni noi accidente de acest fel, Parlamentul a votat sancțiuni mai dure pentru conducătorii auto care nu oferă prioritate pietonilor, care traversează strada regulamentar. 

Anual, zeci de oameni nu mai ajung acasă, după ce traversează drumurile țării. Unii dintre ei își găsesc sfârșitul traversând prin locuri nepermise, alții sunt loviți chiar pe trecerile pentru pietoni, treceri care, în cea mai mai mare parte a lor sunt într-o condiție de degradare avansată, sunt neamenajate, neiluminate și uneori, extrem de dificil de traversat, fiind amplasate în zone fără semafoare și cu mai multe benzi pe sens, acest lucru mărind șansele producerii unui accident de circulație. 

Un astfel de accident a avut loc în zona Aeroportului, pe 23 decembrie 2022, când un copil de 10 ani a fost accidentat mortal pe trecerea pentru pietoni. După câteva zile de la impact, mama copilului, într-o discuție cu jurnaliștii TV8, a declarat că va face totul pentru ca șoferul să fie condamnat pe măsura faptei sale.

„Este un ucigaș și l-a omorât fără milă. Copilul a murit pe loc. O să merg până la capăt, pentru că s-au comis încălcări mari. În anchetă e scris că viteza a fost 60-70 km/h, iar oamenii care cât de cât se pricep înțeleg că a fost 100 de km/h ori chiar și mai mult”, spunea mama copilului, Natalia Lazariuc.

Acest caz este unul dintre multe altele care se întâmplă an de an, pe drumurile din țară. Datele poliției arată că, anul trecut, au avut loc 367 de accidente cu implicarea pietonilor, care s-au soldat cu 13 persoane decedate, încercând să traverseze pe treceri pentru pietoni. 

Nu departe de Capitală, pe drumul ce leagă Chișinăul de Orhei, în localitatea Ratuș, trecerea de pietoni este absolut invizibilă pe timp de noapte. Ca să traversezi acest drum, îți trebuie mult curaj. Riscul ca pietonul să fie accidentat este foarte mare, pentru că se circula cu viteză destul de mare, iar șoferii nu par să încetinească în apropierea acestei treceri, deși există limite de viteză.

„Suntem în preajma localității Ratuș, la doi pași de Chișinău. Mă aflu pe o trecere de pietoni, pe un drum național care leagă Chișinăul de Orhei, iar dacă colegul meu ar stinge lumina, ar fi foarte greu să vă dați seama că în spatele meu se află o trecere de pietoni. Aici este un loc foarte riscant pentru toți cei care încearcă să traverseze acest drum noaptea. Nu există nici măcar un strop de lumină”.

Pe de altă parte, autoritățile din Orhei au ales să semnalizeze trecerile de pietoni din oraș prin luminarea acestora într-un roșu puternic. Chiar dacă lumina este vizibilă de la depărtare, pietonii aflați pe trecere nu ies atât de tare în evidență, devenind niște pete negre în momentul traversării. 

„Suntem în centrul orașului Orhei și am observat că majoritatea trecerilor pentru pietoni sunt iluminate în roșu, zic majoritatea, pentru că sunt unele care au rămas cu lumină albă, iar unele total neiluminate”.

L-am telefonat de câteva ori pe primarul orașului, pentru a afla câți bani a achitat Primăria Orhei pentru implementarea acestor proiecte, dar nu ne-a răspuns. 

„Suntem în orașul Strășeni, pe drumul ce leagă Chișinău de Ungheni și după cum vedem, în fața noastră este o trecere de pietoni, la aproximativ 50 de metri de o altă cale de acces pentru pietoni, pentru ca aceștia să poată traversa drumul, această pasarelă suspendată. Cu toate acestea, foarte mulți oameni, câteva sute zilnic, încalcă legislația și își pun în pericol viața traversând neregulamentar. Iar acest lucru face ca aici să fie foarte multe accidente, unele dintre ele chiar mortale”.

„Trecătorii din orașul Strășeni, majoritatea nu trec pe podul respectiv, dar trec pe traseul central. Noi avem aici un echipaj zilnic, pentru a monitoriza situația. Chiar de curând avem aici accident cu persoane traumatizate, avem accident cu decese, două decese. Mai devreme, o femeie a spus că nu poate să meargă pe sus, că o dor picioarele”, a declarat șeful serviciului de patrulare IP Strășeni, Dumitru Ciochină.

Periculoasă este și trecerea de pietoni din localitatea Vatra. Pentru a-i determina pe șoferi să reducă din viteză atunci când ajung în preajma marcajului rutier, lângă trecere a fost montată silueta unui copil, care, aparent, vrea să traverseze. 

„Una dintre soluțiile pe care autoritățile le-au găsit pentru a limita cumva viteza mașinilor în preajma trecerilor pentru pietoni, sunt aceste panouri pe care le vedeți, sub forma unor școlari, dar care spre surprinderea mea nu au efect pentru toți participanții la trafic, deoarece marea majoritate a șoferilor le ignoră. Pentru ei, sunt doar simple elemente de decor”.

La această trecere nu de puține ori s-au întâmplat accidente cu pietoni sau tamponări din cauza neatenției la volan. 

„În primul rând, o trecere pietonală trebuie să fie vizibilă din toate punctele de vedere. Ca să o facem vizibilă pe timp de noapte trebuie să o iluminăm, ca să fie vizibilă pe timp de zi trebuie să defrișăm, să înlăturăm obiectele care încurcă pentru câmpul vizual al șoferului față de pieton și invers, pietonul trebuie să fie în siguranță și să aibă vizibilitate”, a menționat șeful adjunct al INSP, Grigore Guzun.

Cele mai multe accidente cu implicarea pietonilor se întâmplă în Capitală. Din cele 1600 de treceri, câte sunt în toată republica, circa 900 sunt în municipiul Chișinău. Iluminarea este problema principală.

Conform normelor tehnice și de siguranță, la trecerile pentru pietoni unde există mai mult de 200 de traversări într-o oră, se recomandă construcția trecerilor pietonale subterane sau pe pasarele.

Cu toate astea, am găsit o astfel de trecere în Chișinău, pe strada Kiev, intersecție cu strada Bogdan Voievod. Aici, în doar 18 minute, am numărat aproximativ 500 de traversări ale pietonilor. În unele dintre ele, pietonii au fost supuși riscului de accident din cauza șoferilor grăbiți, fiind nevoiți să traverseze mai mult printre mașini. 

Acum câțiva ani, autoritățile municipale s-au lăudat cu amenjarea unor treceri de pietoni supraînălțate, ce determină vitezomanii să frâneze pentru a nu-și avaria mașinile. 

„Autoritățile au găsit o altă metodă pentru a încetini viteza mașinilor și anume, această trecere puțin bombată. Într-adevăr crează puțin disconfort șoferilor, dar pare că funcționează, mai ales că se află în fața liceului Ștefan cel Mare”.

Însă, din cele peste 900 de treceri de pietoni care sunt în municipiul Chișinău, doar circa 230 sunt bine amenajate, spuneau anterior funcționarii de la Primăria Capitalei. Experții recomandă amenajarea insulelor de refugiu. În varianta cea mai simplă, o astfel de construcție ar costa estimativ, între 100 de mii și 250 de mii de lei, cu tot cu lucru, dar fără iluminare. Totuși, există și alte metode de a forța șoferii să reducă viteza în preajma trecerilor pentru pietoni.

„O variantă de presemnalizare a unei treceri de pietoni este din marcaj rutier care se aplică la marginea părții carosabile, care are numele de „marcaj dinți de dragon”. Prin efectul său vizual, acesta crează un efect de îngustare a drumului, iar șoferul e nevoit să frâneze. O altă variantă de marcaj sunt liniile în zig zag, care creează această iluzie optică de îngustare. Acestea sunt rezonatoare, sunt mai înalte decât partea carosabilă și creează un efect de zgomot”, spune expertul în siguranță rutieră, Oleg Plinschi.

Inspectoratul Național de Securitate Publică a explicat care sunt problemele cu care se confruntă pietonii, mai ales în zonele aglomerate, unde fluxul de trafic este ridicat și de ce unele treceri pentru pietoni nu se amenajează, chiar dacă INSP face prescripții și recomandări către autoritățile publice responsabile de starea acestor drumuri. 

„Noi nu avem o statistică cu câte treceri pietonale nu corespund, fiindcă atunci când se depistează o neregularitate, noi imediat facem sesizări către administratorul drumului, în cazul de față administrația publică locală sau Administrația de Stat a Drumurilor, care le înlătură după putințele pe care le au ei. De obicei, de multe ori, scuza este lipsa resurselor financiare”, a declarat Grigore Guzun.

Chiar dacă Poliția face prescripții către autorități, de cele mai multe ori, lucrurile nu se schimbă, iar deocamdată, Poliția nu are posibilitatea de a sancționa administratorii drumurilor: „În acest moment, cadrul legal este cam slab în direcția de a penaliza responsabilii de drumuri. Dar sunt niște propuneri de modificare a legislației. Deja este în Parlament, în prima lectură, iar când va intra in vigoare, vom avea toate pârghiile de influență asupra persoanelor care se fac responsabile de gestionarea acestor probleme”.

Pentru a responsabiliza mult mai tare conducătorii auto, săptămâna aceasta, deputații au înăsprit sancțiunile pentru unele încălcări în traficul rutier, inclusiv pentru cei care nu acordă prioritate pietonilor. Astfel, această categorie de șoferi vor fi sancționați cu amendă de până la 1800 lei și 5 puncte de penalizare. În cazul în care șoferul comite aceeași contravenție repetat, în decurs de un an, va rămâne fără dreptul de a conduce pe o perioadă de o lună și jumătate. Pe de altă parte, amenzile pentru pietoni rămân neschimbate. Pentru traversarea neregulamentară a străzilor, sancțiunea rămâne 300 de lei. 

Un reportaj de Constantin Niculae 

Imagine de Vlad Glinjan 

Montaj de Constantin Niculae

/VIDEO/ Drama lui Vladimir, un băiețel care de 10 ani e țintuit la pat după un accident. „Vreau să-l aud spunând mama”
/VIDEO/ Câte un milion de lei pentru victimele accidentelor. Cum poți primi bani din Fondul de Protecție a Victimelor Străzii
Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
/VIDEO/ Cum Ucraina a învins propaganda rusă și a unit o națiune? Șevcenko: „Am început să luptăm cu ea încă din 2014”
/VIDEO/ Cum Ucraina a învins propaganda rusă și a unit o națiune? Șevcenko: „Am început să luptăm cu ea încă din 2014”
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
O minoră, lovită în timp ce traversa strada: „Mi-a zis să beau o pastilă și să mă culc”. La 10 zile, șoferul nu a fost identificat
/VIDEO/ O minoră, lovită în timp ce traversa strada: „Mi-a zis să beau o pastilă și să mă culc”. La 10 zile, șoferul nu a fost identificat

Moldovagaz cere ANRE-ului să reducă prețul la gazele naturale. Tariful solicitat

05 iunie 2023, ora 08:19

SA „Moldovagaz” a înaintat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere privind micșorarea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali la prețuri reglementate pentru anul 2023. Astfel conform proiectul calculelor prezentate, tariful mediu la gazele naturale furnizate se propune să fie diminuat până la 16, 49 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 36,8% mai puțin.

„Principalul factor, care a cauzat necesitatea revizuirii tarifelor, este scăderea semnificativă a prețurilor la gazele naturale, care sunt achiziționate de către SA „Moldvagaz” de la SA „Energocom” pentru necesitățile consumatorilor de pe malul drept al Nistrului, în conformitate cu decizia Comisiei Naționale pentru Stări Excepționale”, menționează reprezentanții companiei.

Potrivit demersului, tariful în punctele de ieșire din rețelele de transport urmează să constituie 13 978 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 43,9% mai puțin în comparație cu cel existent. 

La fel, în punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune înaltă tariful se propune să fie stabilit la nivelul de 14 454 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 42,6% mai puțin, celor de presiune medie - 15 476 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 39,3% mai puțin, iar celor de presiune joasă – 18 456 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 31,9% mai puțin. 

„Decizia respectivă este în strictă conformitate cu legislația, ea va permite să fie acoperit integral prețul de achiziție și astfel se va asigura executarea condițiilor contractuale de plată față de furnizorul de gaze naturale”, potrivit unui comunicat al SA „Moldovagaz”.

Tariful pentru gazele naturale la prețuri reglementate se aprobă de ANRE într-o ședință deschisă.

Anterior, prim-ministrului Dorin Recean, a anunțat că tariful la gaz ar putea scădea și Guvernul va propune reducerea tarifului la gaz. Premierul nu a precizat, totuși, de când ne-am putea aștepta la ieftiniri.

„Guvernul lucrează pentru a aduna sursele financiare necesare și începând cu săptămâna viitoare, va cumpăra gaz mai ieftin și va veni cu o propunere de reducere a tarifelor. În curând, vom avea o reducere a tarifului”, a declarat Recean.

Pe 23 septembrie, a fost ultima oară când Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a ajustat prețurile reglementate la gazele naturale. Astfel, în prezent, consumatorii achită un tarif de 27 de lei și 10 bani fără TVA, adică 29 de lei și 27 de bani cu TVA inclus, pentru un metru cub de gaze naturale.

Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
/VIDEO/ Zi istorică în Moldova! Maia Sandu, la finalul Summitului CPE: „Sunt mai multe rezultate concrete”
/VIDEO/ Zi istorică în Moldova! Maia Sandu, la finalul Summitului CPE: „Sunt mai multe rezultate concrete”
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
/VIDEO/ Interpreta și jurnalista TV8, Andreea Josan, ne bucură cu o nouă melodie - „Ты прости”: „Va răscoli amintiri”
/VIDEO/ Interpreta și jurnalista TV8, Andreea Josan, ne bucură cu o nouă melodie - „Ты прости”: „Va răscoli amintiri”
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram