E doar o chestiune de timp până când metropolele moderne de azi, ca New York sau Londra, vor ajunge să aibă soarta Romei Antice, a cărei decădere a durat patru secole, avertizează cercetătorul american Joel Kotkin, într-o analiză preluată de publicaţia britanică UnHerd, notează Libertatea.
Moartea Romei Antice nu a fost atât o prăbuşire, cât o decădere lentă: începând din secolul al II-lea şi până în secolul al VI-lea, populaţia metropolei istorice a scăzut de la un milion la 30.000 de oameni. Un declin similar al noilor centre urbane moderne ar putea modifica radical raportarea noastră la tot ceea ce înseamnă urbanism, susţine profesorul american Joel Kotkin, într-o analiză publicată pe site-ul UnHerd. Descris de New York Times drept „uber-geograful Americii”, Joel Kotkin este un specialist american în tendințe globale, economice, politice și sociale. Este director al Institutului de Reformă Urbană din Huston, SUA, şi membru al departamentului „Urban Futures” al Universităţii Chapman din Orange, California. A publicat opt cărţi, cea mai recentă fiind „Apariția neofeudalismului: Un avertisment pentru clasa de mijloc globală”, volum care se află şi în fondul de carte al Băncii Naţionale a României.
Semnele declinului: birourile goale şi exodul în afara metropolelor
În analiza sa, Joel Kotkin remarcă faptul că zgârie-norii în care corporaţiile închiriau birouri, un simbol al măreţiei urbane, au ajuns să fie la fel de anacronice precum catedralele din Evul Mediu. Asta pentru că gradul de ocupare a birourilor a scăzut semnificativ de la începutul secolului, iar migraţia către marile oraşe a început să scadă în ultimii ani, în urma unui exod din ce în ce mai vizibil al oamenilor din zonele metropolitane către oraşele mai mici sau către zonele rurale. Mai mult, pandemia şi creşterea criminalităţii au accelerat acest proces. Care sunt consecinţele acestui fenomen?
Joel Kotkin susţine că marile centre urbane precum Londra, New York, San Francisco, Chicago sau Los Angeles nu s-au putut ridica la nivelul previziunilor marilor economişti, care îşi imaginau că viitorul va fi cel al zonelor urbane dense, ultratehnologizate. „Trăim într-o lume în care un număr mic de companii superstar alege să se localizeze într-o mână de oraşe superstar, unde au cele mai mari şanse de a recruta angajați superstar”, scria New York Times în 2018, în acord cu tendinţele închipuite de majoritatea cercetătorilor de peste Ocean. „Cu toate acestea, chiar și înainte de actuala criză, datele au sfidat bravura”, susţine profesorul Joel Kotkin. Acesta arată că în SUA secolului XXI, gradul de ocupare a birourilor a scăzut odată cu construcţia de noi spaţii. Înainte de pandemie, construcţiile noi erau la o treime faţă de rata din 1985 și la jumătate faţă de cea din 2000.
„Și mai gravă a fost circulația oamenilor”, continuă Kotkin în analiza sa. Acesta arată că migrația către orașele dense a început să scadă în 2015, când marile zone metropolitane au început să vadă un exod către localități mai mici sau către zone rurale. În plus, profesorul american susţine că farmecul marilor oraşe a fost subminat şi de trecerea la munca la distanţă. Iar toate acestea se petrec pe fundalul unei economii urbane care îi recompensează tot mai puţin pe cei mulţi: aproape o cincime dintre locuitorii din cele mai mari 50 de oraşe americane trăiesc sub pragul sărăciei, subliniază Kotkin.
Soluţia „oraşelor-grădină” Dacă cele mai multe date arată declinul lent, dar continuu al marilor oraşe din SUA, cum ar putea arăta viitorul urban? Joel Kotkin susţine că suburbiile şi regiunile extraurbane vor aduna din ce în ce mai multe companii şi angajaţi. „Spre deosebire de cartierele centrale de afaceri, birourile din suburbii s-au descurcat mult mai bine. […] Având în vedere că majoritatea locuitorilor din marile zone metropolitane se află deja în afara nucleelor urbane, cele mai atractive oportunităţi economice ar putea să se regăsească în versiunile moderne ale «oraşelor-grădină» ale lui Ebenezer Howard”, spune profesorul american.
Orașul-grădină este un concept teoretizat de planificatorul urban britanic Ebenezer Howard în 1898, drept alternativă la oraşele industriale poluate. Conceptul presupune controlul public al terenurilor, prezenţa unei centuri agricole în jurul oraşului (pentru a asigura alimentele), o densitate relativ scăzută a clădirilor, prezenţa unor facilităţi publice, precum parcuri, centre comerciale şi culturale în centrul oraşului şi controlul acţiunilor antreprenorilor economici în spaţiul urban. Profesorul american Joel Kotkin remarcă faptul că astfel de oraşe-grădină se pretează la munca la distanţă şi la navete mai scurte, devenind astfel ideale pentru eficienţa energetică şi pentru reducerea emisiilor de carbon.
„În ciuda dominației lor de secole, orașele tradiționale nu pot concura cu aceste zone. Iar dacă vor să aibă un viitor decent, trebuie să depășească grandomania și să se concentreze pe cea mai mare resursă a lor: cartierele puternice și oamenii creativi care le locuiesc”, susţine Kotkin.
Ce-ar putea rămâne în marile oraşe?
Acesta dă exemplul unor oraşe precum New York şi Londra, despre care spune că ar putea fi martorele unei renaşteri: chiar dacă rezidenţii fug sau sunt scoşi din oraş, vor continua să atragă studenţi, tineri fără copii sau oameni care se ocupă de agrement. „Aceste zone vor deveni, așa cum a prezis H.G. Wells cu mai bine de un secol în urmă, «locuri de întâlnire», unde vor locui în mare parte elitele, servitorii lor și cei fără copii”, spune Kotkin. Potrivit acestuia, o astfel de direcţie de dezvoltare ar putea împiedica unele oraşe să intre într-un declin total, chiar dacă nu vor mai fi centrele de neegalat ale populaţiei, ale puterii economice şi ale inovaţiei. „Jocul s-a schimbat, iar oraşele, pentru a supravieţui, trebuie să înveţe să se adapteze. Dacă nu o fac, le aşteaptă soarta Romei Antice”, conchide Joel Kotkin.
