Alertă în raionul Căușeni! Într-un iaz din apropierea localității Fârlădeni, Căușeni ar fi fost descoperite bucăți, care se presupune că ar fi dintr-o rachetă.
La fața locului s-au deplasat polițiștii și geniștii, care efectuează măsuri de investigație.
„Echipa tehnico-explozivă a Ministerului Afacerilor Interne a fost mobilizată și se află în prezent la fața locului pentru a efectua verificări amănunțite. Acțiunile de căutare sunt în curs, și se iau toate măsurile necesare pentru a asigura siguranța cetățenilor”, se anunță într-un comunicat de presă remis de MAI.
Oamenii legii urmează să stabilească ce obiecte au fost descoperite mai exact în iaz.
Totodată, General pentru Situații de Urgență susține că va acorda suportul necesar specialiștilor și autorităților responsabile de gestionarea cazului.
„Salvatorii vor întreprinde la necesitate lucrări pe apă, dar și misiuni subacvatice pentru extragerea în siguranță a fragmentelor. Mai mult, scafandrierii vor utiliza sonor și tehnică suplimentară pentru a ajuta specialiștii în realizarea misiunii”, potrivit IGSU.
Amintim că în 25 septembrie, fragmentele unei rachete S-300 care a explodat în timpul nopții, au căzut într-o grădină din satul Chițcani din stânga Nistrului. În dimineața de 27 septembrie, pe un câmp din Chițcani, au fost descoperite noi fragmente de rachetă. Milițienii din zonă presupun că bucățile găsite ar putea aparține aceleași rachete de model S-300, care a fost găsită pe 25 septembrie. Victime sau distrugeri nu au fost înregistrate.
Subiectul urmează să fie discutat miercuri, 27 septembrie în cadrul Comisiei Unificate de Control (CUC).

































































