Președinta Curții Constituționale (CC), Domnica Manole, și-a depus declarația de avere pentru anul 2022. Potrivit documentului, Manole a ridicat un salariu de circa 650.000 de lei de la CC. Totodată, aceasta a primit o pensie de 281.814 de lei, aproximativ 23.490 de lei lunar.
Aceasta a mai obținut venituri de circa 140.000 de lei din vânzarea unui garaj și de 8.500 de euro din înstrăinarea unui automobil.
Domnica Manole a beneficiat și de o indemnizație de 900 de euro de la Consiliul Europei, pentru activitate în instituțiile internaționale, 47.650 de lei de la Curtea Constituțională pentru deplasări de serviciu și prestații pentru incapacitate temporară de muncă de circa 30.700 de lei de la CC și CNAS.
În declarația de avere, președinta Curții Constituționale a indicat un teren de aproximativ 40.300 de lei, un garaj de 70.000 de lei și un apartament de 140 de metri pătrați, cu o valoare de circa 943.000 de lei.
Domnica Manole conduce o mașină marca Dacia Logan, cumpărată în 2011 cu 40.000 de lei.
Președinta CC a mai indicat două conturi bancare, pe care are depozitați 8.515 euro și 664 de lei.
Manole și soțul său sunt asociați în trei companii: una de farmaceutică și două de antreprenoriat.
































































