Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei l-a reținut pe corespondentul Wall Street Journal, Evan Gershkovich, la Ekaterinburg. Potrivit mesajului serviciilor speciale, jurnalistul este suspectat de „spionaj în interesul guvernului american”, scrie Reuters.
Jurnalistul acoperea evenimentele din Rusia şi Ucraina fiind corespondent al biroului din Moscova al The Wall Street Journal.
Într-o declarație, FSB menționează că a deschis un dosar penal pentru suspectare de spionaj împotriva cetățeanului american Evan Gershkovich, acuzându-l că „a strâns informații clasificate drept secret de stat despre o întreprindere a complex militar-defensiv”, dar FSB nu a furnizat nicio dovadă în acest sens.
„S-a stabilit că Evan Gershkovich, acționând într-o misiune din partea americană, strângea informații clasificate ca secret de stat despre activitatea uneia dintre întreprinderile complexului militar-industrial al Rusiei”, a spus FSB în declarația sa.
O sursă diplomatică americană a declarat că ambasada nu a fost informată despre incident și căută informații de la autoritățile ruse despre acest caz.
Alți jurnaliști străini care acoperă evenimente din Rusia și-au exprimat sprijinul pentru Gershkovich, spunând că este un jurnalist profesionist, nu un spion.
Andrei Soldatov, un autor și expert în agențiile de securitate din Rusia, care se află în afara țării, a declarat pe rețelele de socializare:
„Evan Gershkovich este un jurnalist foarte bun și curajos, nu un spion, pentru numele lui Hristos. Această detenție un atac frontal asupra tuturor corespondenților străini care încă lucrează în Rusia. Și înseamnă că FSB-ul nu are lesă”, a spus Soldatov.
Între timp, publicaţia financiară americană a menționat într-un comunicat „The Wall Street Journal este profund îngrijorat pentru siguranţa domnului Gershkovic”.
Gershkovich a acoperit evenimentele din Rusia din 2017, a lucrat anterior la ziarul The Moscow Times și la agenția de presă Agence-France Presse din Franța. În ultimele luni, el a acoperit în primul rând politica rusă și conflictul din Ucraina.
Telefonul său mobil nu a putut fi contactat joi și, potrivit serviciului de mesagerie Telegram, a fost online ultima dată miercuri, la 13:28. ora Moscovei.