Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc în 15 ianuarie, pe Sfântul Serafim din Sarov. În Republica Moldova, 1.080 de bărbați și 1.213 femei poartă numele Serafim sau Serafima, ce semnifică iubire. Se consideră că aceste persoane sunt capabile să-și iubească aproapele mai mult decât pe sine.
Etimologic vorbind, numele Serafim provine din limba slavă veche și întruchipează „ființa care arde”.
Numele respectiv a devenit cunoscut în istorie ca având legătură cu ființa cerească numită înger. Un serafim era un înger care deținea șase aripi și erau considerați ca fiind cei mai apropiați de Divinitate. Aceștia zboară în jurul Lui Dumnezeu și aduc laude.
Semnificația numelui Serafim și cum sunt aceste persoane
Serafim este unul dintre numele care inspiră mult respect.
Una dintre trăsăturile marcante ale acestui nume este blândețea. Aceste persoane dau dovadă de multă blândețe și grijă față de propria persoană, dar și față de cei pe care îi iubesc. Sunt pline de compasiune și altruism, adorând să facă oamenii fericiți și să îi ajute când au cea mai mare nevoie de ajutorul lor.
Dau dovadă de multă energie pozitivă, radiantă, care se aseamănă foarte mult cu cea a îngerilor. Aceste persoane pot lumina o încăpere în momentul în care pătrund în ea, datorită bunei dispoziții de care dau dovadă și luminii pe care o emană. Au o puternică atracție față de Soare, încercând să împrumute de la el lumina, pentru a aduce oamenilor voie bună și a-i ajuta să depășească mai ușor greutățile vieții.
Sunt persoane sociabile, uneori poate mult prea sociabile. Își fac prieteni destul de ușor și le place să împărtășească tot felul de experiențe și amintiri cu oamenii pe care îi cunosc de puțină vreme.
Una dintre trăsăturile negative ale persoanelor care au numele Serafim este marcată de sensibilitatea accentuată. Deși la prima vedere această trăsătură reprezintă o calitate, se poate transforma ușor într-un defect destul de mare. Persoanelor care poartă acest nume le este teamă de singurătate, de eșec, dar și de oamenii care le pot trăda. Sunt afectate foarte ușor de lucrurile negative care se întâmplă în viața lor, iar acest lucru îi face să devină foarte sensibili și vulnerabili, ceea ce nu poate reprezenta, în acest context, o calitate.
Viața Sfântului Serafim din Sarov
Sfântul Serafim de Sarov s-a născut la 19 iulie 1759, în oraşul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor. A rămas orfan de tată la vârsta de 3 ani. Când a împlinit 17 ani a plecat să îmbrăţişeze viaţa monahală la Lavra Pecerska de la Kiev.
Fiu al unor negustori cucernici, el a crescut în smerenie și dragoste față de Biserică și a avut parte la vârsta copilăriei de arătarea milei Maicii Domnului, care l-a vindecat în chip miraculos.
La 17 ani a părăsit lumea, cu binecuvântarea mamei sale, și intră în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare și virtuți monahale. Îndeplinea cu bucurie și zel toate sarcinile, chiar cele mai obositoare, pentru folosul fraților, postea pentru a înfrânge pornirile trupului și își păstra, ziua și noaptea, mintea ațintită la Dumnezeu, cu ajutorul Rugăciunii lui Iisus.
După câtva timp, el s-a îmbolnăvit foarte grav și, în ciuda durerilor, refuza ajutorul medicilor, cerând numai acel unic leac, care este potrivit celor ce au părăsit totul pentru Dumnezeu: Sfânta Împărtășanie. Când, crezându-se că va muri, i-a fost adusă merindea cea sfântă pentru calea din urmă, Preasfânta Maică îi apăru, în mijlocul unei puternice lumini, însoțită de Sfinții Apostoli Petru și Ioan Teologul. Arătându-i-l pe tânărul novice, ea le spuse: „Acesta este din neamul nostru!”. Puțin după aceasta, se însănătoși cu totul și construi o bolniță pe locul acelei apariții minunate.
La capătul a opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, a fost tuns monah, primind numele Serafim („înfocat”, „arzător”), nume care îi spori și mai mult zelul în a urma pe acești slujitori ai Domnului.
La puțină vreme după hirotonirea sa și după moartea duhovnicului său, el a primit încuviințarea de a se retrage în singurătate, în adâncul pădurii, la 6-7 km de mănăstire. Aici el își făcu o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină, pe o colină, pe care el a numit-o „Sfântul Munte”, gândindu-se la Athos. El petrecea acolo toată săptămâna, întorcându-se la mănăstire numai duminicile și în zilele de sărbătoare, stăruind în rugăciune, citirea Sfintelor Scripturi și chinuindu-și trupul pentru a plăcea Domnului.
La început se hrănea cu pâinea primită de la mănăstire, apoi numai cu roadele grădinii sale; dar putea foarte bine să se lipsească de tainul său pentru a-l împărți animalelor care veneau la coliba sa, mai ales unui urs uriaș, dar ascultător ca o pisică.
Datorită darului înainte-vederii, el citea în inimile păcătoșilor, dezvăluind cele ce ei nu îndrăzneau să mărturisească, răspundea la scrisori fără a le deschide și știa să dea fiecăruia sfatul, mângâierea, încurajarea și mustrarea de care aveau nevoie.
A vindecat în chip minunat pe mulți, ungându-i cu uleiul din candela sa sau dându-le să bea din izvorul numit mai apoi „puțul lui Serafim”, aflat în apropierea mănăstirii, în „pustia cea apropiată”, unde îi plăcea să-și petreacă după-amiezele.
I se aduceau atâtea cereri de rugăciune, pentru morți și vii, încât îi era cu neputință să-i pomenească pe toți; de aceea aprindea pentru fiecare o lumânare, chilia sa fiind mereu încălzită și luminată de sute de flăcări, închipuind sufletele credincioșilor.
Ce a prezis Sfântul Serafim din Sarov
Dumnezeu i-a acordat, de asemenea, darul profeției și el a prezis cele viitoare, atât pentru anumiți oameni, cât și pentru țara sa, ca războiul Crimeii, foametea și groaznica încercare care a răvășit Biserica și poporul rus un secol mai târziu. Dar el își ascundea, din smerenie, profețiile îndărătul unor cuvinte tainice, astfel încât ele nu erau înțelese decât după împlinirea evenimentelor.
Ajuns la vârsta de 70 de ani, suferind cumplit de pe urma rănilor, dar neslăbind cu nimic în lucrarea sa, Sfântul Serafim vorbea din ce în ce mai des despre apropiata sa moarte, cu bucurie și cu fața strălucind de lumină.
La 1 ianuarie 1833, după ce s-a împărtășit, el s-a închinat la toate icoanele din biserică, aprinzând în fața fiecăreia o lumânare și i-a binecuvântat pe toți frații, zicându-le: „Lucrați pentru mântuirea voastră; vegheați! Cununile vă sunt pregătite”. Apoi, după ce merse să-și vadă mormântul dinainte pregătit, se închise în chilie și, îngenunchind și cântând imnele Învierii, își dădu duhul în mâinile lui Dumnezeu chiar în aceeași noapte.
Surse: ziarulevenimentul, kanald, crestinortodox, bebee.ro.
