Frumosul cuplu format din Irina și Serghei Kovalsky au venit cu o nouă premieră muzicală la „Iubește Viața” de la TV8. La început de 2024, cei doi au lansat o nouă melodie pe versuri în limba rusă, intitulată „Я бегу домой”, ceea ce în traducere înseamnă „Alerg acasă”. Creația îi aparține lui Eduard Lopatenko, iar Irina spune că piesa este despre „comoara noastră”.
„Piesa această a fost scrisă de fostul solist al formației noastre, Eduard Lopatenko, care uneori mai apare anul acesta alături de noi, în trio. Am făcut și un remake pentru „Galbenă gutuie”. El multe piese a scris pentru noi. Piesa aceasta este despre casă, familie, copii, rude... despre comoara noastră”, ne-a spus Irina.
Irina ne-a mărturisit că cei doi au planuri grandioase pentru anul 2024, pe lângă noile piese și videoclipuri care urmează să apară, artiștii se pregătesc pentru mai multe concerte organizate peste hotare pentru diasporă.
„Foarte multe idei au apărut anul acesta să facem proiecte, piese și videoclipuri noi. Avem multe pise, care sunt în versiunea demo, pe care vrem să le scoatem, să le arătăm.
În 2023 am avut câteva concerte, inclusiv în Portugalia am avut un concert foarte mare, noi am fost primii artiști moldoveni care au făcut acolo concert. Am avut o invitație și în Canada pentru anul acesta”, ne-a precizat Irina.
Cât despre anul care a trecut, cei doi ne-au povestit că au avut un Revelion „intens” cu patru concerte: Unul la Bălți, la Orhei și două la Chișinău.




































