Natalia Barbu a lansat videoclipul piesei „In the Middle” cu care ne va reprezenta țara la Eurovision Song Contest. Lansarea are loc cu doar o zi înainte de prima semifinală a concursului, când va evolua și reprezentanta Republicii Moldova. Videoclipul a fost regizat de Nicu Chilianu.
Producția a fost primită cu satisfacție de către fani. „Absolut minunat”, „E cel mai tare clip”, „Epic” s-au grăbit să comenteze oamenii.
Alții au scris în comentariile de pe Youtube că videoclipul ar fi trebuit lansat mai devreme decât semifinala concursului pentru a fi promovat mai mult.
Finala Eurovision 2024 are loc sâmbăta aceasta, 11 mai, la Malmo, Suedia. Prima semifinală are loc marți, 7 mai, iar a doua joi - 9 mai. Potrivit caselor de pariuri, Croația este țara cotată cu cele mai mari șanse de a câștiga trofeul. Reprezentantul Elveției este al doilea în clasament, iar Italia a treia.




































