Nu departe de orașul Ungheni, se află comuna Sinești, o localitate pitorească, cu circa o mie de locuitori. La o margine de sat, într-o gospodărie modestă, cinci copii, împreună cu mama lor, au parte de o școală dură a vieții. Pentru ei copilăria înseamnă greutăți, muncă și responsabilități. Ca mulți alți semeni, visează cu ochii deschiși la multe lucruri, dar sunt conștienți că, din cauza lipsurilor, sunt puține șanse ca să se îndeplinească.
„- Îți place la școală? - Da. - Ce vrei să faci după școală? - Vreau să învăț mai departe bucătar, să am o profesie. - De unde ai pasiunea asta pentru gătit? - De la sora mea, mi-a plăcut. - Vrei la Chișinău sau la Ungheni? - La Chișinău.”
Dintre toți frații, Costel, un băiat de 14 ani, este cel mai mare. De fapt, mai au o soră, doar că e matură deja. Pe cei trei copii i-am așteptat să vină de la școală ca să discutăm. Și mai sunt frați, care încă merg la grădiniță.
„- Dar ce visuri ai, ce-ți dorești tu, vrei să te duci în tabără, vrei o mașină, un telefon? - Vreau un telefon, dar nu reușesc să strâng bani. - Biologia îți place? - Da - Mie la Română, eu la Educație Fizică. - Dar voi când creșteți ce vreți să vă faceți? Uite frățiorul vrea să se facă bucătar, dar voi? - Eu vreau să fiu electrician, îmi place. - Păi trebuie să-ți placă fizica, nu biologia, ca să fii electrician. - Da și fizica tot. - Dar tu? - Eu vreau polițist. - Vrei să prinzi hoții, da? - Da.”
Deși încă este un copil, Costel știe ce înseamnă un ban muncit.
„Ieri am fost la lucru. - Unde mergi la lucru? - La un om acolo, m-a chemat ieri. - În sat? - Da, în sat. - Mai găsești oameni care să te cheme, da? Și nu reușești să-ți strângi bani pentru telefon, dacă tot muncești? Sau îi dai mamei? - Câteodată pot să-i dau mamei, câteodată pot să-mi iau mie ca să dau pentru reparație, astăzi am dat pentru reparație la școală.”
Băieții sunt conștienți că pentru multe dorințe ale lor e nevoie de bani, așa că vacanțele încă rămân un vis.
„- Pentru tabără tot trebuie bani. - Dar ai vrea să mergi în tabără? - Da. - Dar ai fost vreodată? - Nu, nu am fost.”
Copiii și mama lor au ajuns în acest sat după ce femeia a decis să se despartă de tatăl lor, pentru că o bătea. Și cei mici erau agresați, iar scenele de violență încă mai rămân în memoria copiilor. Femeia mai merge cu ziua prin sat. În ziua filmărilor, era la o vecină, pe care, spune ea, o ajuta la săpat un șanț.
„- Dar cum reușiți să vă descurcați cu toți? - Iaca așa, cu ziua, prin sat cu lucrul. Probleme în familie au fost, soțul a fost agresiv și de-asta ne-am despărțit. - Și e mai bine așa, aveți liniște? - Da, des copiii vedeau certuri în familie.”
Femeia știe că băiatul cel mare vrea să se facă bucătar, dar spune că nu are bani pentru a-l da la școală. Așa că nu se opune atunci când Costel se duce cu ziua pe la săteni.
„Da, mai îmi spune, dar eu i-am spus lui Costel că nu am posibilitate, dă să lucrăm și apoi să... Așa mai înțeleg, nu chiar. Iată ieri a fost și i-a cerut niște bani la școală. I-am zis dă tu la școală pentru tine și eu dau pentru ăștia mai mititei. - Adică el merge cu dumneavoastră, lucrează și din banii lui să dea la școală? - Da, da. Iată băiatul ăsta al doilea tot, ieri a lucrat, azi a dat la școală pentru reparație, tot banii lui. Eu am dat la grădiniță pentru ăștia mai mici.”
Cel mai des, băiatul lucrează în câmp, la strâns fân sau cu vitele la deal. Pentru asta este remunerat cu până la 200 de lei pentru ziua de muncă. Sunt perioade când îl ia cu el și pe fratele mai mic.
„Ăsta al doilea mai spune că trebuie bani pentru cărți, pentru reparație, dar cel mai mare nu spune. - Dar se descurcă singur, sau ce? - Eiii, nu vrea să dea, azi tot așa, nu mi-a spus el că trebuie bani pentru reparație, dar a venit al doilea băiat și mi-a zis că îi trebuie lui Costel bani pentru reparație. Și eu i-am zis ia și dă, ai bani, ia și dă. El mi-a dat banii mie, dar ăsta mai mare nu mi-a dat. Ei i-am spus ia și dă, eu am dat pentru ăștia mici, tu ia și dă pentru tine. Eu știu ce va face, nu știu.”
Familia primește ajutor social din partea statului. De la asistenta socială comunitară aflăm că suma lunară depășește 8 mii de lei. Funcționara face și vizite la domiciliu, pentru a monitoriza situația.
„E mizerie, dar ea trebuie să facă curat. De asta ea a și fost luată la evidență de autoritățile tutelare locale, pentru că ea neglijează total, dezordine totala. Încă ce ați văzut voi acum este... - A fost mai rău? - A fost mai rău, da. Deseori mă stărui, după ce primește ajutorul social, ea îl primește pe card, îi fac vizite la domiciliu ca să văd ce a făcut cu banii. Și-mi arată acolo niște crupe, una, alta. - Dar cât primește ajutor social? - Primește... primește opt mii și ceva. Are opt mii o sută șaptezeci și doi de lei.”
Asistenta socială din localitate este supărată pe femeie pentru că i-ar neglija și că nu folosește banii pentru a schimba în mai bine viața copiilor. Cu toate astea, de fiecare dată îi mai dă o șansă să îndrepte lucrurile, pentru binele copiilor.
„Eu i-am spus, dacă are de gând să-și facă unghii, păr, las-o să se ducă să lucreze cu ziua, că ăștia sunt bani alocați copiilor, nu pentru interesele personale. - Dar și copilașii merg la lucru? - Copilașii da, mai lipsesc câte o zi de la școală, care... - Dar ce fac ei? - Se duc cu vitele la deal, asta am înțeles că fac.”
Și performanțele școlare ale copiilor sunt monitorizate.
„Este Ion, clasa întâi, este foarte bravo, are reușite școlare. - Îi place, da. - Da, dar în cazul în care el, treptat, știți că ei când mai cresc, trebuie monitorizați și... - Păi cum reușiți dumneavoastră să îi monitorizați, ce înseamnă monitorizarea asta, ce faceți de fapt? - Părintele să-l monitorizeze. - Da, dar asistentul social trebuie să facă și el ceva. - Păi asistentul social face vizite la domiciliu, facem planul de acțiuni împreună cu mama. Apoi mergem la ei acasă ca să vedem dacă acțiunile din plan s-au efectuat sau nu, în termen. Dacă nu, dăm la revizuire. - Dar dacă ea nu se ține de planul ăsta, care este sancțiunea cea mai drastică pe care o puteți lua? - Scoaterea copiilor din familie. - Și ducerea lor unde, într-un centru de plasament? - Sau îi plasăm în familii. - La cine? - Sunt angajați asistenți parentali profesioniști.”
Aceeași localitate, o altă familie aflată în situație de risc. Victor a rămas fără soție acum câteva luni. Femeia a decedat subit, într-o noapte, în urma unor probleme cardiace. Acasă o are pe fiica cea mai mică, Victoria, în vârstă de 9 ani. Alte două fiice mai mari învață și lucrează la Chișinău. Cât cea mică era la școală, am avut timp suficient pentru a discuta cu tatăl ei.
„- Câți ani are? - Nouă ani a împlinit ieri. - Și cum vă descurcați? - Cam greu, dar ne descurcăm. - La muncă nu puteți să mergeți? - Nu mă pot duce, pentru că trebuie mâncare, spălat. Mă mai duc eu la muncă în sat, apoi vin, iar fac mâncare, spăl, iar mă duc la muncă. - Dar cu banii cum vă descurcați, că și la școală trebuie multe? - Primesc pensia alimentară a fetei și atât. - Și câți bani aveți lunar? - Două mii jumate am. - Și cum vă descurcați cu două mii jumate? - Greu, da.”
De la el am aflat că Victoria are un vis și învață foarte bine la școală pentru el.
„Îi place, vine de la școală, își face temele și pe urmă se duce la joacă, se mai joacă. Ea ca atare vrea să se ducă să învețe medicină, îi place. Se mai joacă cu păpușile, le mai pune injecții. - Dar la lucru, ce găsiți de lucru? - Pe la livezi.”
Revenită de la școală, am întrebat-o pe Victoria despre visul ei de a deveni medic.
„Eu am auzit că tu vrei să te faci doctoriță. - Da. - Îți place? - Vrei să faci oamenii bine? - Da. - Dar de ce-ți place ție asta? - Mi-a plăcut să el fac mai bine, să le lecuiesc. Acum în vacanța de vară vrei să te duci la surioare la Chișinău? - Da, vreau, dar după zece iunie, pentru că eu la Mânzătești cânt și trebuie să mă duc pe cinci iunie ca să cânt. - Muzică populară? - Da, muzică populară. - Ne cânți și nouă ceva? - Nu prea țin minte. - Dar ai să fii un medic care cântă. Așa o să vindeci pacienții, o să le cânți și o să se facă bine.”
Și mai are un vis.
„Vreau să fiu toată ziua bucuroasă. - Eu te văd că ești bucuroasă, așa toată ziua zâmbești? - Da. - Și la școală tot.”
Victoria se descurcă și la lectura. A fost de acord să ne citească un fragment din tema pe care o avea pentru acasă.
„- Codrii, de Aurel Scobioală. Nu departe de Orhei, drumul trece printr-o pădure mare și deasă. Autobuzul trage la o parte și se oprește lângă un stejar cât toate zilele.”
Și pentru că fata încă e mică, bucătarul familiei este tatăl ei. Dar și ea este pregătită să-i dea o mână de ajutor la pregătitul bucatelor.
„Ce-ți place ție cel mai mult să mănânci? - Mie îmi place să mănânc blinele. - Și-l ajuți pe tati să le facă? - Da. - Și ce-ți mai place? - L-am ajutat să facă un tort. - Pentru ziua ta? - Da. - Și a ieșit gustos? - Da.”
Datele statistice arată că 4 copii din 10 trăiesc în sărăcie. Cei mai mulți dintre aceștia locuiesc în mediul rural.
Un reportaj de Constantin Niculae
Imagine de Vlad Glinjan
Montaj de Constantin Niculae
