După ce Asociația Forța Fermierilor a solicitat declararea stării de urgență în agricultură, Ministerul Agriculturii declară că legislația prevede în asemena cazuri mecanisme de gestionare a obligațiilor financiare și contractuale. În prezent, Ministerul, împreună cu Guvernul, caută soluții și identifică resurse financiare pentru a oferi suport agricultorilor.
Contactați pentru o reacție, după ce fermierii au solicitat instituțiilor statului să declare stare de urgență în agricultură, reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare au declarat pentru TV8 că: „Legislația Republicii Moldova prevede mecanismul ce permite gestionarea obligațiilor financiare și contractuale în caz de intemperii”.
Astfel, primul pas pe care trebuie să îl facă agricultorii afectați de secetă este informarea autorităților locale, respectiv primăria, cu privire la pagubele suferite. Ulterior, pagubele vor fi evaluate de către comisiile pentru situații excepționale, care vor elibera Actul de constatare a pagubelor cauzate culturilor agricole de calamitățile naturale. Cu acest act, producătorii agricoli pot solicita Avizul de atestare a impedimentului justificator de neexecutare a obligațiilor (mai este cunoscut și sub denumirea Certificat de forță majoră) de la Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
Avizul se eliberează în termen de până la 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererii și a documentelor. Deținerea acestui aviz servește temei juridic pentru negocierea cu băncile comerciale și alți creditori pentru re-eșalonarea creditelor, datoriilor sau prelungirea termenelor de plată.
„În prezent, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, împreună cu Guvernul, analizează posibilitățile de rezolvare a problemelor și identifică resurse financiare pentru a oferi sprijin agricultorilor afectați”, se mai arată în răspunsul primit de la Minister.
Menționăm că Asociația Forța Fermierilor face apel către toate instituțiile statului să faciliteze instituirea în mod urgent a Comisiei Naționale de Situații Excepționale și să fie declarată cât mai curând posibil Stare de Urgenta în Agricultură la nivel de țară.





















