Războiul din Ucraina a ajuns în ziua cu numărul 880. Anunțul privind retragerea din cursa electorală a lui Joe Biden a avut un ecou minor la Kremlin, cel puțin la nivel oficial. Purtătorul de cuvânt al lui Putin a precizat că prioritară rămâne „operațiunea specială” din Ucraina. Pe de altă parte, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat duminică recunoștința faţă de ajutorul primit de la Joe Biden de la izbucnirea războiului, dar a spus că îi respectă decizia şi speră că oricine va fi noul șef al Casei Albe va continua să sprijine respingerea agresiunii ruse.
Liderul de la Kiev a mai declarat că trupelor ucrainene de pe linia frontului le lipsesc provizii esenţiale, în special muniţie şi drone. Între timp, două avioane B-52H Stratofortress ale Forțelor Aeriene SUA, repartizate unității 2nd Bomb Wing, de la Baza Forțelor Aeriene din Barksdale, Louisiana, interceptate de MIG-urile rusești, au aterizat duminică la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din România. Principala rafinărie a gigantului petrolier Rosneft din sudul Rusiei a luat foc în urma unui atac cu drone luni dimineaţă, au declarat autorităţile regionale, scrie Mediafax. Consiliul Uniunii Europene a anunțat, luni, că a prelungit cu încă șase luni sancțiunile impuse Federației Ruse.
UPDATE Comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Okeksandr Sîrskîi, a declarat luni că forțele rusești se dedau unor atacuri necruțătoare în tentativa lor de a avansa spre orașul Pokrovsk, un centru logistic din regiunea Donețk (est), în timp ce lupte intense au loc de-a lungul întregii linii de front, relatează Reuters.
UPDATE Ungaria şi Slovacia au cerut Comisiei Europene să medieze o procedură de consiliere cu Ucraina, a declarat luni ministrul de externe al Ungariei, după ce Kievul a plasat grupul rus Lukoil pe o listă de sancţiuni, oprind livrările sale către cele două ţări, potrivit Reuters.
UPDATE Kremlinul a afirmat că declaraţia preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, despre posibilitatea unor negocieri între Ucraina şi Rusia pentru încheierea războiului este un semn bun, însă că este nevoie de „acțiuni concrete”, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
UPDATE Se aşteaptă ca vicepreşedintele Kamala Harris să respecte în mare parte scenariul politicii externe a lui Joe Biden în chestiuni-cheie precum Ucraina, China şi Iranul, dar ar putea adopta un ton mai dur cu Israelul în legătură cu războiul din Gaza dacă va câştiga alegerile, notează Mediafax.
UPDATE Cel puțin două rachete rusești Soyuz-2 se află pe coasta nordică a Americii de Sud, în Guyana Franceză, teritoriu de peste mări al Franței, relatează Politico, citând patru oficiali la adăpostul anonimatului. Aceste masive propulsoare spațiale sunt scoase din uz și adăpostite în silozuri. Soarta lor este neclară, după ce agenția spațială rusă Roscosmos și-a retras specialiștii din locație la începutul războiului din Ucraina. Roscosmos s-a retras de la Centrul Spațial din Guyana Franceză în februarie 2022, iar de atunci Rusia a fost lovită de sancțiuni din partea UE și a SUA.
UPDATE Un tribunal rus a condamnat-o pe jurnalista ruso-americană Alsu Kurmasheva la șase ani și jumătate de închisoare pentru difuzarea de „informații false” despre armată, a declarat luni pentru AFP un purtător de cuvânt al instanței.
UPDATE O inițiativă cehă de a furniza Ucrainei 800.000 de obuze până la sfârșitul anului va fi redusă cu mai mult de o treime dacă țările donatoare nu vor veni cu mai mulți bani, a declarat ministrul ceh de externe, scrie The Guardian. „Am obținut finanțare pentru o jumătate de milion de bucăți de muniție de calibru mare, pe care le vom livra până la sfârșitul acestui an”, a declarat Jan Lipavský reporterilor luni la Bruxelles.
UPDATE Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță că europarlamentarei Diana Șoșoacă i-a fost interzis accesul în Ucraina pentru o perioadă de trei ani. Astfel, Șoșoacă îl urmează pe șeful AUR, George Simion, pe lista dușmanilor pro-ruși ai Ucrainei.
UPDATE Andrei Klimov, vicepreședinte al Consiliului Federației din Rusia (camera superioară a parlamentului rus), a declarat că Moscova este pregătită să ajute partidul de guvernământ din Georgia, „Visul georgian”, să păstreze puterea, dacă i se va solicita acest lucru, informează Kyiv Independent.
UPDATE Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a avut întotdeauna o atitudine dură față de președintele american Joe Biden, dar, ca orice rus, nu poate să-i ureze moartea bătrânului. Așa a comentat pentru TASS consilierul lui Medvedev, Oleg Osipov, dorința sa pentru sănătatea lui Biden, în comentariul vicepreședintelui cu privire la decizia actualului lider american de a nu candida pentru un alt mandat.
UPDATE După anunțul retragerii lui Joe Biden din viitoarele alegeri prezidențiale americane, Kremlinul s-a limitat luni, 22 iulie, să acuze „retorica neprietenoasă” față de Rusia a vicepreședintelui american Kamala Harris, care pare a fi cea mai bine plasată în tabăra democrată pentru a-l înfrunta pe Donald Trump, potrivit Interfax.
UPDATE Luni, FSB a anunţat că a informat serviciile de informaţii europene şi a cerut ajutor pentru a identifica organizatorii din spatele actelor de terorism şi de sabotaj în Rusia.
UPDATE Consiliul Uniunii Europene a anunţat luni, 22 iulie, că a decis să deschidă dialogul pentru liberalizarea vizelor cu Armenia. Șeful diplomației de la Erevan consideră că declarația UE este o "piatră de hotar" pentru legăturile acestui aliat tradiţional al Rusiei cu blocul comunitar, relatează Reuters.
UPDATE Autoritățile de la Paris au refuzat să primească jurnaliștii din Rusia la Jocurile Olimpice care încep pe 26 iulie, susținând că vor să prevină acte de spionaj, iar Moscova a transmis că acest lucru este inadmisibil.
UPDATE Misterioși cumpărători suspectați de legături cu Rusia au început să strângă zeci de nave capabile să transporte gaze naturale lichefiate (GNL), în cadrul unor acțiuni care sugerează că Moscova își extinde „flota fantomă” de nave capabile să transporte produse energetice, scrie Financial Times.
UPDATE Consiliul UE a reînnoit sancţiunile împotriva Rusiei pentru încă șase luni, până la 31 ianuarie 2025, ţinând cont de acțiunile sale continue care destabilizează situaţia din Ucraina, scrie Mediafax.
UPDATE Șeful Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Oleksandr Sîrski, a anunțat că a vizitat „cele mai fierbinți sectoare ale Frontului de Est” și a discutat cu comandanții ce trebuie făcut pentru a-i opri pe invadatorii ruși.Oleksandr Sîrski, supranumit „Leopardul zăpezii“, a declarat că ocupanții ruși încearcă să cucerească Stelmahivka și Makiivka în regiunea Lugansk, insulele de pe malul stâng al râului Nnipro în regiunea Herson, iar în sectorul Donețk continuă să atace pozițiile apărătorilor de lângă Klișciivka și Ivanivske. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, el a precizat că lupte au loc practic de-a lungul întregii linii de front, dar sunt de intensitate variabilă, scrie Ziare.com.
UPDATE Rusia a desfășurat unități de asalt suplimentare în apropierea satului Hlyboke din regiunea Harkov pentru a se pregăti pentru operațiuni ofensive, a declarat Nazar Voloșhin, purtătorul de cuvânt al grupului de forțe Khortytsia, pentru Interfax Ucraina pe 21 iulie.
UPDATE Fostul consilier pentru securitate națională al lui Donald Trump, John Bolton, a declarat, într-un interviu pentru CNN, că fostul președinte american nu are nicio idee despre cum să pună capăt războiului din Ucraina.
UPDATE În iunie 2023, barajul Nova Kahovka a fost distrus, eliberând peste 14 kilometri cubi de apă, inundând mai multe așezări și provocând moartea a cel puțin 35 de persoane. Explozia a secat lacul de acumulare, lăsând în urmă un peisaj sterp. La un an după incident, imaginile de la fața locului și un amplu material publicat de The Guardian arată o transformare uimitoare a peisajului, scrie HotNews.
UPDATE Șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kouleba, se deplasează în China, aliatul Rusiei, în perioada 23-25 iulie, pentru discuții privind modalitățile de a pune capăt războiului dintre Kiev și Moscova, transmite agenția AFP. „Principala temă de discuție va fi căutarea modalităților de a stopa agresiunea rusă și rolul Chinei în realizarea unei păci durabile și juste”, a precizat Ministerul ucrainean de Externe într-un comunicat de presă. Beijingul este principalul susținător economic al Rusiei, nu a condamnat invazia din Ucraina dar afirmă că nu livrează arme Moscovei.
UPDATE Rusia se confruntă cu o lipsă semnificativă de personal şi lansează o iniţiativă atipică serviciului militar: oferă bonusuri de peste 1.000 de dolari militarilor care aduc câte un prieten în armată, scrie ISW, cu referire la un anunţ al guvernatorului din Iaroslavl.
UPDATE ”Flancul estic al NATO este mai puternic în această zi! Pentru prima dată, bombardierele B-52 Stratofortress de la Barksdale Air Force Base au aterizat în România în sprijinul Bomber Task Force Europe. Aliaţii şi naţiunile partenere profită de orice ocazie pentru a se antrena împreună, pentru a îmbunătăţi pregătirea şi pentru a promova pacea şi securitatea în regiunea europeană”, se arată pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării din România.
UPDATE Mai multe orașe din Ucraina au anunțat săptămâna trecută noi recorduri de temperatură. Canicula este cu atât mai greu de suportat cu cât țara se confruntă deja cu restricții de electricitate, după ce mai multe atacuri rusești au devastat rețeaua energetică ucraineană. Ministerul ucrainean al Energiei a transmis că, din cauza temperaturilor ridicate, consumul ar putea atinge un nivel „mult peste” capacitatea rămasă a centralelor electrice ucrainene, transmite corespondentul RFI la Kiev.
UPDATE Cele două avioane ale Forţelor aeriene americane interceptate duminică de aeronave ruseşti deasupra Mării Barenț au aterizat la Baza Kogăniceanu, pentru desfăşurarea misiunii Bomber Task Force Europe 24-4. Forţele Aeriene ale SUA în Europa precizează că avioanele zburau în spaţiul aerian internaţional, potrivit News.ro.
UPDATE Un depozit cu muniții al Forțelor Armate ale Ucrainei a fost distrus în apropierea gării Dergaci din regiunea Harkov, a avut loc o explozie puternică, a comunicat, pentru TASS, Serghei Lebedev, reprezentant al forțelor ilegaliste. Incidentul s-a petrecut în această noapte, la ora 1:12 (ora Moscovei). Potrivit localnicilor, s-a produs o explozie puternică în direcția gării feroviare. O rachetă Iskander (preliminar) a lovit un depozit cu muniții situat în apropierea gării. Impactul a fost atât de puternic încât la ceva vreme din cer cădea praf și nisip, potrivit Știripesurse.
UPDATE Rafinăria de petrol din Tuapse, un oraș din regiunea Krasnodar situat pe malul de nord-est al Mării Negre, deținută de gigantul petrolier Rosneft, a fost lovită de o dronă. Canalele ruse au raportat mai multe explozii în apropierea rafinăriei și chiar un incendiu de vegetație izbucnit în urma atacului, care a fost ulterior lichidat. Autoritățile locale au precizat că nu sunt victime.
UPDATE Ministerul rus al Apărării susține că au fost distruse 75 de done ucrainene deasupra teritoriului Rusiei, apelor Mării Negre și Mării Azov, dar și alte opt în apropierea rafinăriei. Nu este prima dată când rafinăria Tuapse este atacată. Aceasta a fost ținta mai multor atacuri aeriene ucrainene de la începutul războiului, scrie Biziday.
UPDATE Două avioane B-52H Stratofortress ale Forţelor Aeriene SUA au aterizat duminică, 21 iulie, în România. Cele două aeronave ale unităţii 2nd Bomb Wing de la Baza Barksdale, Louisiana, participă la misiunea Bomber Task Force Europe 24-4, după ce au ajuns la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. În timp ce zburau în spațiul aerian internațional și în conformitate cu dreptul internațional, bombardierele americane B-52 au fost interceptate de două aeronave rusești deasupra Mării Barents, aproximativ la ora 8.00, ora Europei Centrale.
UPDATE Președintele Serbiei reia retorica Moscovei. Ţările occidentale sunt în prezent angajate în pregătiri active pentru a intra într-un conflict direct cu Rusia, consideră preşedintele sârb Aleksandar Vucic, potrivit TASS.
UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat duminică recunoștința faţă de ajutorul primit de la Joe Biden de la izbucnirea războiului. Liderul de la Kiev a mai spus că îi respectă decizia şi speră că oricine va fi noul şef al Casei Albe va continua să sprijine respingerea agresiunii ruse.
UPDATE În regiunea Herson, nouă persoane au fost rănite în loviturile rusești din ultima zi, 21 iulie, a anunțat șeful Administrației Regionale de Stat Oleksandr Prokudin, pe Facebook, potrivit Ukrinform. Potrivit acestuia, 16 localități au fost bombardate de ruși: Antonivka, Komyshany, Pervomaiske, Prydniprovske, Sadove, Kizomys, Stanislav, Shyroka Balka, Veletenske, Beryslav, Novoberyslav, Olhivka, Burhunka, Tiahynka, Mykhailivka și Herson, scrie Libertatea.
UPDATE Ucraina a primit cel de-al treilea sistem de apărare antiaeriană Patriot donat de Germania, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski duminică seara, 21 iulie, transmite dpa.
UPDATE Rusia a pierdut 567.760 de militari în Ucraina de la începutul invaziei, a raportat luni Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei. Acest număr include 1.050 de pierderi suferite de forţele ruse chiar în ultima zi. Potrivit raportului, Rusia a pierdut, de asemenea, 8 284 de tancuri, 15 980 de vehicule blindate de luptă, 21 138 de vehicule şi rezervoare de combustibil, 15 637 de sisteme de artilerie, 1 123 de sisteme de rachete cu lansare multiplă, 900 de sisteme de apărare aeriană, 362 de avioane, 326 de elicoptere, 12 475 de drone, 28 de nave şi bărci şi un submarin, scrie Mediafax.
UPDATE Kremlinul a reacţionat duminică la anunţul retragerii lui Joe Biden din cursa pentru Casa Albă spunând că este "atent" la evoluția situaţiei, transmite AFP. „Alegerile sunt în patru luni. Aceasta este o perioadă lungă de timp în care multe lucruri se pot schimba. Trebuie să fim atenți, să urmărim ce se va întâmpla\"\", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, publicației Life.ru. „Prioritatea pentru noi este operațiunea militară specială", a mai declarat Peskov, de această dată pentru portalul SHOT, referindu-se la războiul din Ucraina.
UPDATE Volodimir Zelenski a îndemnat liderii europeni să folosească „curajul” lui Winston Churchill în lupta împotriva agresiunii ruse.Liderul ucrainean a făcut acest apel în timpul unui discurs la Palatul Blenheim, în timpul celei de-a treia vizite a sa în Regatul Unit de la invazia la scară largă a Rusiei.
UPDATE Ministerul rus al Apărării a declarat că a trimis avioane de luptă pentru a intercepta o "țintă aeriană care se apropia de granița Federației Ruse". „Echipajele de vânătoare ruse au identificat ținta aeriană ca fiind două bombardiere strategice B-52H ale US Air Force. Pe măsură ce avioanele de vânătoare rusești se apropiau, bombardierele strategice americane și-au corectat traiectoria de zbor, îndepărtându-se și apoi întorcându-se de la granița cu Rusia", a adăugat el, citat de lalibre.be.



















